Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al Judeţului Mehedinţi au acţionat, în intervalul 14-15 septembrie, la şapte intervenţii, dintre care patru situaţii de urgenţă şi trei urgenţe medicale.
Joi după amiază, Staţia de Pompieri Strehaia a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, un ofiţer și cinci pompieri militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Albulești, comuna Dumbrava. Alături de pompieri, pentru stingerea incendiului au intervenit și trei voluntari din cadrul S.V.S.U. Dumbrava, coordonaţi de primarul și viceprimarul comunei. Timp de peste trei ore, forţele de intervenţie au acţionat pentru limitarea şi lichidarea incendiului, care a cuprins: acoperișul casei de locuit – construit din lemn cu învelitoare din ţiglă, pe o suprafaţă de circa 70 mp, două camere, pe o suprafaţă de circa 30 mp, fiind salvate o cameră şi holul locuinţei. De asemenea, focul a distrus trei anexe construite din lemn cu învelitoare din tablă de circa 82 mp., materialul lemnos depozitat în interior şi circa o tonă de cereale. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de amplasarea necorespunzătoarea unui sistem de gătit faţă de materialele combustibile.
Tot ieri după amiază, Staţia de Pompieri Vânju Mare a intervenit patru pompieri militari şi o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în localitatea Nicolae Bălcescu, orașul Vânju Mare. Pompierii au intervenit prompt, limitând şi lichidând incendiul care a cuprins circa 0,1 ha de vegetaţie uscată. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de folosirea focului deschis în spaţii deschise.
Staţia de Pompieri Strehaia a intervenit cu o ambulanţă S.M.U.R.D. și trei paramedici la un accident rutier produs între două autoturisme, în localitatea Florești, pe DN 67. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unei persoane – tânără, în vârstă de circa 22 ani, care acuza dureri la nivelul gâtului, mandibulei și umărului. Paramedicii i-au acordat primul ajutor medical, însă, ulterior, aceasta a refuzat transportul la U.P.U..
Azi-noapte, la ora 01:42, Detașamentul de Pompieri Dr. Tr. Severin a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanţă S.M.U.R.D. și 11 pompieri militari la un accident rutier produs între două autoturisme, în municipiul Dr. Tr. Severin, pe centura ocolitoare. La sosirea forţelor de intervenţie, toate cele şapte persoane – cinci bărbaţi și două femei, implicate în accident erau conştiente. Pompierii, alături de echipajele S.A.J., au acordat primul ajutor medical victimelor, concomitent cu asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
În urma evaluării făcute la locul evenimentului de către medicul S.A.J., cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 49 de ani, dintre care trei bărbaţi şi cele două femei, au fost transportate la U.P.U., prezentând politraumatisme ușoare. Două persoane au refuzat transportul la spital.
Serviciul S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a intervenit la trei urgenţe medicale.