35.1 C
Craiova
luni, 1 iulie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Incendiu puternic într-o gospodărie din comuna Vâlcele

Olt: Incendiu puternic într-o gospodărie din comuna Vâlcele

Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit miercuri, 9 septembrie, în jurul orei 16.00, în comuna Vâlcele, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă din gospodăria unui bărbat.
La fața locului s-au deplasat 12 pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Militarii au găsit în flăcări o anexă gospodărească și locuința aflată în imediata apropiere a anexei. Pentru izolarea și lichidarea incendiului pompierii au acționat mai bine de două ore. În urma incendiului au ars acoperișul unei anexe pe circa 35 de mp, o tonă de cărbuni, 500 de kilograme de lemne, circa 400 kilograme de cereale, iar la locuința vecină au ars circa 180 mp de acoperiș, tocăria din lemn, mobilier, textile, electronice și electrocasnice.
Cauza probabilă a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise de către proprietarul anexei. Acesta a făcut focul la cazanul de țuică în apropierea unor baloți de lucernă, iar incendiul s-a propagat și la locuința aflată în apropiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS