Un bărbat de 28 de ani din municipiul Slatina, care a fost implicat duminică într-un accident rutier în timp ce conducea fără permis un automobil, a fost arestat preventiv luni, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au dispus, la data de 10 ianuarie 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Micu Costinel-Florin sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează comunicatul Parchetului.
Bărbatul a fost prezentat luni cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slatina, care a admis cererea procurorilor și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Conform referatului procurorilor, în dimineața zilei de duminică, 9 ianuarie, Micu Costinel-Florin, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Curtișoara, din cauza faptului că nu a redus în mod corespunzător viteza într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile și provocând astfel decesul a două persoane și rănirea altor trei.
Florin Costinel Micu nu deține permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul în care s-a produs accidentul rutier.