5.9 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltISU Olt recrutează pompieri pentru instituțiile de învățământ

ISU Olt recrutează pompieri pentru instituțiile de învățământ

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt recrutează în această perioadă absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat, pentru admiterea în instituțiile de învățământ care formează personal pentru nevoile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Tinerii care doresc să urmeze studii de specialitate pentru a deveni pompier pot opta pentru Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Universitatea Națională de Apărare ”Carol I” București, Academia Tehnică Militară București, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Școala de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești și Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” Pitești, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale ”Amiral Ion Mugurescu” Constanța.
Pentru sesiunea din acest an au fost scoase la concurs 345 de locuri, dintre acestea 34 sunt la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, unde se pot înscrie numai bărbați, două locuri la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I” București pentru bărbați și femei, 38 de locuri la Academia Tehnică Militară București, pentru bărbați și femei, 22 de locuri la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, pentru bărbați și femei, 200 de locuri pentru bărbați la Școala de Pompieri Boldești, 25 de locuri maiștrii militari pompieri pentru bărbați Școala de Pompieri Boldești, 12 locuri pentru bărbați și femei la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” Pitești, 14 locuri pentru bărbați la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale ”Amiral Ion Mugurescu” Constanța. Cererile de înscriere se primesc la sediul I.S.U. Olt până la data de 26 mai 2017, pentru instituțiile de învățământ superior și până la data de 21 iulie 2017 pentru școlile postliceale.
Pentru informarea elevilor din liceele oltene despre oferta educațională a instituțiilor de învățământ militare, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, va fi trimis un material cu informații referitoare la locurile disponibile și condițiile de participare.

Durata studiilor este de patru ani la Facultatea de Pompieri, Facultatea de Poliție și Academia Tehnică Militară, trei ani la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu și doi ani la Școala de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești și Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” Pitești.
Cei care optează pentru o carieră militară se pot adresa Serviciului Resurse Umane al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt pentru informații referitoare la condițiile de înscriere, graficul admiterii, datele de prezentare, valoarea taxei de înscriere, etapele și probele de concurs, tematică și bibliografie sau pot accesa adresele web:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS