4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi13 inspectori şcolari, printre care cei de la Olt și Mehedinți, revocaţi din funcţie, prin fax, de Ministerul Educaţiei

13 inspectori şcolari, printre care cei de la Olt și Mehedinți, revocaţi din funcţie, prin fax, de Ministerul Educaţiei

Ministerul Educaţiei a revocat din funcţie şefii a 13 inspectorate şcolare. Motivul demiterii ar fi rezultatul unui control făcut la inspectoratele judeţene, care ar arăta că au fost nereguli în contractele de management, scrie Mediafax. Unii dintre cei demişi ameninţă că vor da în judecată instituţia.”Am semnat în locul ministrului pentru că era plecat din Bucureşti vineri după-amiază şi, fiind singurul cu delegare de atribuţii pe semnătură, am semnat. A fost o echipă care a analizat activitatea tuturor inspectorilor şcolari generali pe contractul de management şi s-a ajuns la concluzia că din toţi, un număr de 13 au mai multe puncte din contract, care nu au fost respectate. Diferă de la un caz la altul, sunt probleme diferite şi s-a luat decizia ca ei să fie eliberaţi din funcţii. În contractul de management scrie că trebuie să fie notificaţi cu două săptămâni înainte. E adevărat că ei au o evaluare anuală, dar asta nu împiedică ministerul să îi evalueze de câte ori consideră că este necesar. Evaluarea asta se face de vreo două săptămâni şi se pare că inspectorii şcolari nu au ştiut de chestiunea asta. Echipa s-a dus să se uite pe contractul de management să vadă ce trebuia făcut şi ce nu s-a făcut. Ei nu trebuie să fie înştiinţaţi. Este o evaluare continuă”, a explicat pentru MEDIAFAX Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Inspectorii generali care au fost demişi sunt din judeţele Caraş-Severin, Ialomiţa, Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanţa, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinţi şi Călăraşi. Informarea că au fost demişi ar fi fost transmisă vineri, după ora 17.00, prin fax. Şeful ISJ Brăila, Cătălin Canciu, va contesta în instanţă decizia de revocare din funcţie, susţinând că nu i se poate reproşa că nu a avut rezultate.”Ministerul Educaţiei are politica lui, poate aşa consideră că trebuie să schimbe oamenii. Când vezi motivele invocate te pufneşte râsul. Voi contesta în instanţă decizia de revocare din funcţie, pentru că nu mi se poate reproşa că nu am avut rezutate, Brăila fiind pe primul loc la diferite examene naţionale. Eu nu am nicio implicare politică, poate trebuie să fie pe această funcţie cineva de la un partid”, a spus Canciu pentru Mediafax. Acesta a câştigat concursul pentru funcţia de şef al ISJ Brăila în august 2015.

Şi şefa ISJ Buzău, Florina Stoian, va ataca decizia de revocare în instanţă. „Nu este în regulă ce s-a întâmplat, nu credeam că în anul 2017 se mai poate aşa ceva, o demitere în grup din motive puerile, cum că nu ne-am îndeplinit sarcinile din fişa postului. Nu pot să îmi explic această grabă a Ministerului Educaţiei. Voi contesta decizia, voi merge în instanţă”, a spus Stoian, care a câştigat concursul pentru funcţia de şef al ISJ Buzău în mai 2016. „Eu şi încă 12 colegi am primit vestea aceasta. Personal, mi-a transmis adjunctul meu, care a găsit hârtia pe fax. Eu, vineri, am plecat din inspectorat la 17.30 şi încă nu intrase nimic la ora respectivă. Eu apreciez că în momentul de faţă nu există motive pentru o astfel de demitere în condiţiile în care nu s-a făcut evaluarea anuală şi, până la urmă, este doar un an de mandat. Mandatul meu a început la sfârşitul lui august 2016 şi acum suntem la sfârşitul anului 2017. Evaluarea anuală se face, conform metodologiei, se declanşează prin trimiterea raportului de activitate şi a fişei de autoevaluare până la data de 31 august a anului respectiv. Suntem revocaţi începând cu data de 4 septembrie. Nota este semata de către Gigel Paraschiv şi de către secretarul de stat Gabriel Ispas”, a declarat pentru Mediafax Adrian Doxan, inspector general şcolar Caraş-Severin. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, Ştefan Firu, a declarat, sâmbătă, corespondentuluiMediafax, că este „şocat” să audă că a fost demis de ministrul Educaţiei, prin fax, mai ales că Liviu Pop a fost la el în birou şi nu i-ar fi spus că e nemulţumit. Firu spune că va contesta decizia.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS