Conducerea IPJ Olt a început o anchetă după ce cascheta unui poliţist din comuna Sprîncenata a apărut într-o serie de fotografii şi filmuleţe dintr-o cârciumă din satul Frunzaru. Cascheta ar aparţine chiar şefului de post din comuna Sprîncenata, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că se fac verificări, Departamentul de Control Intern al Inspectoratului urmând să identifice poliţistul care şi-a lăsat cascheta pe mâna petrecăreţilor.
”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a dispus efectuarea de verificări privind aspectele semnalate, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile care se impun”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.
Fotografii şi o filmare în care apar mai multe persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice şi care poartă şapca de poliţist pe cap au fost distribuite pe Facebook.
Potrivit unor informaţii, cascheta ar aparţine şefului de post din comuna Sprîncenata.