4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaCatedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, împodobită cu o icoană făcătoare de minuni

Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, împodobită cu o icoană făcătoare de minuni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, copia Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, de la Sfântul Munte Athos, a fost adusă și așezată spre închinare în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea.
Îndată ce a ajuns în curtea Catedralei Arhiepiscopale, sfânta Icoană a fost întâmpinată cu multă evlavie de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, de slujitorii catedralei și de credincioșii adunați în număr mare la acest moment duhovnicesc din vița Eparhiei Râmnicului. Icoana a fost purtată în procesiune în jurul catedralei, cu steaguri bisericești și cântări în cinstea Maicii Domnului, după care a fost așezată în mijlocul bisericii, sub policandru. A continuat apoi slujba privegherii, cu Litia și Utrenia, credincioșii cântând într-un glas Prohodul Maicii Domnului.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie le-a amintit credincioșilor istoria Icoanei Maicii Domnului Prodromița, atât modul duhovnicesc și minunat al pictării acesteia, cât și mai multe minuni pe care Maica Domnului le-a săvârșit prin această icoană în viața celor care i-au cerut ajutorul și au căzut cu credință înaintea ei. Această copie a icoanei, zugrăvită în Sfântul Munte Athos, a stat timp de 40 de zile lipită de Icoana originală a Maicii Domnului Prodromița de la Schitul Prodromu, precum era obiceiul în vechime.
Copia Icoanei Maicii Domnului Prodromița este o reproducere fidelă, în mărime naturală, a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului aflată în biserica Schitului românesc Prodromu, de la Sfântul Munte Athos. Credincioșii care nu pot ajunge la Schitul Prodromu, spre a se închina Icoanei Maicii Domnului Prodromița, se pot închina copiei acesteia, așezată la loc de cinste în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.

Icoana originală a Maicii Domnului Prodoromița a fost pictată în anul 1863, de pictorul Iordache Nicolau, din Iași, la cererea Cuvioșilor Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului românesc Prodromu. Deși icoana a fost pictată numai în zile de post, cu ajunare și  rugăciuni îndelungate, chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus nu s-au lăsat pictate de mâna omului, care a încercat să le picteze în repetate rânduri, ci s-au arătat săvârșite prin minune dumnezeiască.
În anul 1863, Icoana Maicii Domnului Prodoromița a fost dusă la Sfântul Munte Athos, devenind ocrotitoare a Schitului românesc Prodromu. De atunci și până astăzi, înaintea acestei sfinte Icoane a Maicii Domnului au primit mângâiere, întărire în neputințe și vindecare de boli foarte mulți credincioși.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS