6.4 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Locuri de muncă în domeniul hotelier - gastronomic în Germania

Vâlcea: Locuri de muncă în domeniul hotelier – gastronomic în Germania

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 34 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic (ospătar – 22 de posturi, barman – 2 posturi, bucătar/commis de cuisine/bucătar grill – 8 posturi și recepționer – 2 posturi), care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania, oferite de Hotel Marriott Frankfurt și Block House, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Brașov în data de 08 septembrie 2016. Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman și bucătar/commis de cuisine/ bucătar grill sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată și/sau experienţă în domeniu, precum și cunoștinţe bune de limba germană și engleză (nivel A2 – B1). Pentru posturile de recepționer, candidații trebuie să aibă calificare profesională încheiată și/sau experienţă în domeniu, să cunoască sistemul de rezervare OPERA și să aibă cunoștinţe de limba germană și engleză, nivel C1- C2. Angajarea se face pe o perioadă de 1 an, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe perioadă nedeterminată. Salariul oferit este de 1500 – 2206 euro brut/lună, ȋn funcție de calificare și experiența profesională, pentru posturile de ospătar și barman și de 1500 – 2054 euro brut/lună, ȋn funcție de calificare și experiența profesională, pentru posturile de bucătar/commis de cuisine/bucătar grill și recepționer. Hotel Marriott Frankfurt asigură cazarea și masă (doar ȋn timpul programului de lucru) contra cost, iar Block House asigură cazare ȋn primele 6 luni și masă pe toată perioada contractului de muncă (doar ȋn timpul programului de lucru). Persoanele cu domiciliul în județul Vâlcea, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenției Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, strada Dacia, nr.8, etaj III, cam. 301,telefon 0350 419,715, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate și pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente:  – cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau pașaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model Europass (cu fotografie) în limba germană (Lebenslauf); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS