4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Un bărbat căutat pentru comiterea de infracţiuni informatice, prins de către poliţişti

Vâlcea: Un bărbat căutat pentru comiterea de infracţiuni informatice, prins de către poliţişti

Un bărbat în vârstă de 34 ani, urmărit internaţional de către autorităţile judiciare din Germania, pentru săvârşirea unui număr de 262 de infracţiuni de fraudă informatică şi constituirea unui grup infracţional organizat, a fost prins de poliţiştii vâlceni.

Faptele au fost comise în perioada 2014-2015, producând un prejudiciu total de 636.708 euro.

Faţă de cel în cauză, autorităţile judiciare au emis mandat european de arestare sub aspectul comiterii mai multor infracţiuni de fraudă informatică, arătând că în noiembrie 2014, acesta, împreună cu alţi complici au constituit un grup pentru a deschide, în nume propriu, conturi curente la diverse bănci prezentând documente falsificate pentru a primi în aceste conturi sumele de bani rezultate din activităţile infracţionale desfăşurate.
Intenţia era de a retrage aceste sume de bani în numerar, la scurt timp după aceea.

Acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus măsura reţinerii tânărului pe o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS