Un accident rutier soldat cu victime omeneşti s-a produs ieri după amiază pe DN 67, în localitatea Slătioara. P. M., de 31 ani, din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, a condus un autoturism pe strada Şoseaua Veche, pe raza localităţii Slătioara, iar la pătrunderea pe DN 67, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de U C., de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ce se deplasa pe DN 67 spre direcţia Râmnicu Vâlcea, proiectându-l în şanţul din partea stângă a drumului.
Din accident a rezultat rănirea gravă a lui C. M., de 59 ani, din municipiul Târgu Jiu, care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul din Râmnicu Vâlcea, unde a fost diagnosticată cu fracturi costale, rănirea uşoară a conducătorului auto U. C., diagnosticat cu contuzie hemitorace drept, a pasagerei dreapta faţă U. G., diagnosticată cu contuzie toracică, precum şi a pasagerei de pe bancheta din spate C. A., diagnosticată cu traumatism toracic, contuzie cervicală, care a fost transportată şi ea cu ambulanţa la Spitalul Rm. Vâlcea. Cei doi conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă.
Vâlcea: Patru răniţi într-un accident rutier petrecut la Slătioara
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei