4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaCinci militari americani, doborâţi de caniculă în România. Trei dintre ei au ajuns la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea

Cinci militari americani, doborâţi de caniculă în România. Trei dintre ei au ajuns la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea

Cinci militari americani care participă la exercițiul multinațional Saber Guardian au ajuns în ultimele 24 de ore la spitale din județele Vâlcea și Sibiu și din București, după ce li s-a făcut rău, posibil din cauza caniculei, au declarat surse oficiale miercuri pentru Agerpres. Starea celor cinci militari americani este bună, conform medicilor.
Trei militari americani de la exercițiul multinațional Saber Guardian au ajuns la Spitalul Județean din Vâlcea, marți seara, acuzând în special dureri foarte mari de cap. Doi dintre cei trei au fost transferați la Sibiu și unul la București. Miercuri, alți doi militari au fost internați la spitalul din Vâlcea.
„Au venit trei militari ieri, doi am trimis la Sibiu, unul la Spitalul Militar Central din București. Nu e vorba de insolație, au fost diverse sindroame cefalalgice, unul cu litiază renală. (…) E posibil să fie legat de caniculă, dar nu am date mai multe. (…) Și au mai venit doi astăzi și probabil o să mai vină în fiecare zi, pentru că sunt mii aici și oamenii au probleme în general. Cei doi de astăzi sunt tot cu sindroame cefalalgice și colici renale, dar sunt bine”, a precizat  directorul Spitalului Județean Vâlcea, medicul Dan Ponoran.
Potrivit doctorului Dan Ponoran, atât starea militarului transferat la București, cât și a celor doi militari internați la Vâlcea este bună.
„Cei doi militari transferați marți seara la Sibiu sunt încă internați în Spitalul Militar de aici, starea lor fiind bună, motiv pentru care vor fi externați joi”, a declarat prefectul județului Sibiu, Radu Lucian.
Doi dintre militarii de la Vâlcea au fost aduși la Sibiu, pentru că la Vâlcea este stricat computerul tomograf și era nevoie de această investigație medicală, a explicat directorul Spitalului Județean Sibiu, Cornel Benchea.
„Cei doi militari au fost aduși azi-noapte la noi pentru că la Vâlcea nu le mai merge tomograful. Cei doi militari au fost pe urmă duși la Spitalul Militar din Sibiu. Se pare că este vorba de o insolație”, a explicat Cornel Benchea.
Saber Guardian 2017 (SG17), cel mai mare exercițiu militar desfășurat în regiunea țării noastre, care cuprinde 25.000 de militari, din 22 de țări aliate și partenere, condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), se desfășoară până în 20 iulie, pe teritoriile Bulgariei, României și Ungariei, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Pe teritoriul României, SG17 se desfășoară în peste 20 de poligoane și raioane de dislocare, inclusiv Marea Neagră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS