6.8 C
Craiova
luni, 3 martie, 2025
Știri de ultima orăMagazinItalienii au intrat în Cartea Recordurilor cu o pizza de 1,5 kilometri

Italienii au intrat în Cartea Recordurilor cu o pizza de 1,5 kilometri

Italienii au stabilit un record alimentar pe care l-au prezentat la expoziţia universală de la Milano. Este vorba despre o pizza enormă, care a măsurat aproximativ 1,5 kilometri. Preparatul culinar a fost copt în cinci cuptoare, iar pentru prepararea acestuia a fost nevoie de 1.500 de kilograme de roşii, o tonă şi jumătate de mozzarella şi râuri de ulei de măsline. După ce a fost măsurată de şeful juriului de la Guinness Book, Lorenzo Veltri, pizza a fost servită oamenilor care au fost prezenţi la Expoziţia Universală de la Milano. Prin acest preparat, italienii au atins recordul pentru cea mai lungă pizza din lume. În urma măsurării preparatului, Lorenzo Veltri a stabilit că acesta măsoară fix 1.595,45 de metri. În anul 1889, o faimoasă pizza cu busuioc proaspăt primea titlul de „cel mai mare preparat alimentar din lume“. Aceasta a fost preparată în Naples (Franţa), în cinstea reginei Marguerite de Savoie. Acea pizza a fost sevită unui număr de 30.000 de persoane, aşezate la 800 de mese. Titlul precedent era deţinut de Spania, pentru o pizza preparată de 80 de bucătari. Iubitorii italieni ai acestui preparat alimentar contează pe acest record pentru a putea face demersurile necesare ca pizza să intre în patrimoniul mondial al UNESXCO. A fost făcută o petiţie în acest sens, iar 300.000 de oameni au semnat deja.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS