Audierea interzisa

Un episod extrem de interesant s-a produs miercuri, la Parlamentul European. Educativ si spectaculos in sine, dar foarte relevant – speram – si pentru functionarii publici din Romania.

Toti corespondentii de presa din Bruxelles au fost, de citeva zile, literalmente bombardati cu invitatii care anuntau „Audierea interzisa“.

Iata o reamintire a succesiunii evenimentelor (relatate pe larg la vremea respectiva in ziarul nostru): Marta Andreasen, contabila-sefa a Comisiei Europene – unul dintre cele mai importante posturi in structura administrativa a institutiilor europene -, se lanseaza intr-o serie de acuzatii publice foarte grave dupa ce fusese demisa din postul sau in urma refuzului de a semna actele de descarcare financiara pentru bugetul 2000. Afirma atunci ca este vorba despre o serie de probleme serioase, care deschid calea spre posibile fraude. Mai acuza apoi si structura sistemului de contabilitate si programele computerizate folosite. A fost mutata imediat in alt loc de munca, apoi suspendata din activitate in asteptarea rezultatelor unei anchete interne. Intre timp, in mijlocul scandalului izbucnit in vara acestui an, Comisia de buget-finante a Parlamentului European isi anunta intentia de a o audia pe Marta Andreasen, eveniment care, desi fusese programat, a fost anulat in cele din urma de organismul superior de decizie al PE, Comitetul presedintilor de grupuri parlamentare, care a estimat ca trebuie sa se astepte finalizarea procesului administrativ de la Comisie. Fals, a replicat o serie de deputati europeni grupati in asociatia „prietenii conturilor curate“, care, in semn de protest, au chemat presa la „Audierea interzisa“, difuzind in avans documentele pe baza carora Andreasen urma sa-si intemeieze expunerea.

Zis si facut: in fata unei sali pline si in asteptarea marelui eveniment, deputata europeana Gabriele Stauner deschide lucrarile si o invita la cuvint pe impricinata. Care se apropie de microfon si zice ca ii pare rau, dar tocmai primise in dimineata respectiva o scrisoare de la Comisia Europeana – text pe care nu-l poate divulga – , in care i se sugereaza ca ar fi bine sa nu participe la „Audierea interzisa“. Restul – a adaugat ea – putem afla de la avocatul pe care si l-a angajat…Domnul in cauza vine la microfon si spune ca si dinsului ii pare rau, dar, cum doamna Andreasen inca face parte din structura Comisiei Europene, chiar daca este suspendata din functie, sfatul sau juridic a fost ca ea sa nu faca nici un fel de declaratii cu privire la scrisoarea respectiva si la nici un alt document intern al institutiei respective. Pai sa fi fost la noi, la parlament, sau in oricare alta institutie de stat, oare cum s-ar fi petrecut lucrurile? Cine ar fi putut opri o conferinta de presa cu dezvaluiri senzationale si rufe murdare spalate ostentativ in fata tuturor si, cu putin noroc, chiar in fata presei straine sau a reprezentantilor unor institutii internationale?

Numai ca, iata, aici, la Bruxelles, expresia „disciplina institutionala“ nu este o vorba in vint. Functionarul unei intreprinderi de stat (sau al uneia private) semneaza un contract foarte strict de confidentialitate atit pentru perioada in care lucreaza in serviciul respectiv, cit si (in functie de pozitia pe care a ocupat-o in ierarhie) poate mai multi ani dupa aceea, daca nu chiar o viata de om, ca in cazul celor de la NATO, spre exemplu. Incalcarea prevederilor acestui contract se pedepseste extrem de sever, avind consecinte financiare si penale foarte serioase de care se teme toata lumea si pe care avocatul Martei Andreasen le cunoaste extrem de bine…mai ales ca ancheta Comisiei Europene vizeaza tocmai incalcarea de catre un functionar a prevederilor inscrise in contractul sau de munca.

Intr-atit de severa este legislatia incit parlamentarii europeni s-au trezit cu miinile legate. Ei, cei care au competenta legala de a chema pe orice cetatean al UE in fata unei comisii parlamentare, n-au putut s-o convinga pe Marta Andreasen sa treaca peste obstacolul „disciplinei institutionale interne“.

Sigur ca, pe de alta parte, procedeul la care a recurs Comisia Europeana a stirnit protestele foarte dure ale parlamentarilor prezenti. Chris Heaton-Harris, deputat conservator din Marea Britanie, a deplins evenimentul „care nu a fost ceea ce se poate numi un pas pe calea democratiei…fiind mai degraba ceva trist pentru cele doua institutii“. La rindul sau, Gabriele Stauner afirma ca „tot ceea ce se doreste este respectarea dreptului nostru de a fi informati, asa cum este prevazut in Tratatul UE. Comisia Europeana, cea care are rolul de a fi aparatorul Tratatelor, ar trebui sa recunoasca acest drept. Nu va rezolva niciodata problemele de frauda si de proasta gestiune astupind gura functionarilor cu o pozitie critica…Cineva care reactioneaza intr-un mod atit de lipsit de sensibilitate precum Comisia Europeana nu poate avea constiinta linistita… “.

Se poate sa fie chiar asa, deoarece absolut toti cei prezenti se asteapta ca „bomba Andreasen“ sa explodeze intr-o buna zi, fie si numai atunci cind Comisia Europeana va fi obligata sa dea publicitatii rezultatele anchetei sale interne. Dar important ramine principiul care a fost respectat, in ciuda opozitiei ambelor parti, in numele a ceva care este baza functionarii sistemului: respectarea statutului functionarului si a obligatiilor asumate. Este mai mult decit un principiu politic, pentru ca, daca era vorba numai de jocul politic, Parlamentul European putea sa-si exercite in liniste prerogativele. In joc se afla comportamentul ordonat al soldatului de a carui prestatie depinde – prin extensie – intreg echilibrul institutional. Peste asta, aici, nu trece nimeni.

Lectia publica data miercuri a fost una extrem de dura, dar graitoare pentru ceea ce vom avea odata si noi daca vrem sa ne conectam la o realitate care se bazeaza, iata, si pe o serie de reguli de comportament civic si de rigoare profesionala extrem de bine definite. Dar care, ca intotdeauna, isi au pretul lor.