Acum exact un an paraseam postura de editorialist saptaminal. Plecam din sectorul privat, unde muncisem toate zilele si noptile lungi de dupa Revolutie, si ma duceam intr-un post guvernamental. Stiam unde ma duc. Imi avertizasem cititorii ca stiu ca a lucra pentru guvern in România inseamna ca esti securist, comunist, corupt, bandit, mason, scrieti dvs. mai departe toate epitetele posibile.
S-a intimplat ce m-am asteptat. Sotia a amenintat cu divortul, prietenii s-au suparat, colegii m-au birfit, presa… ce sa mai zic. Numai cineva care este facut in toate felurile in presa poate intelege amestecul de revolta, mihnire, uimire pe care il simti cind vezi ca declaratiile tale sint rastalmacite, iar faptele tale sint tendentios interpretate. Nu pot povesti ce am simtit in tot acest an cind deschideam ziarele si-mi vedeam poza de mare corupt.
Dar mi-am facut treaba. Cancelaria primului-ministru s-a format. Pentru prima data in istoria României, primul-ministru are propriul sau minister. Toate autoritatile de reglementare raporteaza direct primului-ministru. Actuala coalitie de guvernare a pastrat structura, dovedita esentiala pentru functionarea normala a unui guvern. Si chiar indispensabila pentru un guvern de coalitie.
Am deschis linia 0800-800-300, linie gratuita, la care oamenii puteau sa-si spuna necazurile direct primului-ministru. De la necazurile oamenilor am pornit cind am preluat la Cancelaria primului-ministru directia Ministerului Finantelor Publice, care se ocupa cu plata compensatiilor pentru stramutatii din Cadrilater. Exista o lege, Legea nr. 9/1998, care da dreptul celor care au fost stramutati fortat din judetele din Cadrilater ocupate de Bulgaria in 1941 sa-si primeasca banii inapoi. Bulgarii platisera deja banii pentru peste 9.000 de dosare aprobate. Dar Ministerul Finantelor Publice compensase in cinci ani numai vreo 1.600 de familii. Am transferat directia respectiva la Cancelarie si in patru luni am platit aproape 1.800 de dosare. Astazi, platile continua in acelasi ritm accelerat pe care l-am impus in toamna trecuta.
De la linia deschisa am pornit cind am declansat zeci de controale in ministere, primarii, prefecturi, autoritati centrale. Oamenii spuneau ca au fost nedreptatiti, trimiteam controlul si constatam fie ca e adevarat, fie ca nu e. Situatia se rezolva sau nu, dar oamenii erau bagati in seama, cred ca pentru prima data in istoria postrevolutionara a României cineva de la cel mai inalt nivel ii asculta cu adevarat pe oamenii obisnuiti.
Dar marea realizare a fost totusi inchiderea tuturor capitolelor de negociere cu Uniunea Europeana si finalizarea primului acord stand-by cu România. Cancelaria primului-ministru a fost un partener esential pentru Comisia Europeana, pentru Banca Mondiala si FMI.
Intre timp, am intrat in Partidul Social Democrat, am concurat la alegerile preliminare, apoi in alegerile parlamentare si am fost ales deputat. Intr-un singur an am ajuns din sociolog privat, reprezentantul a zeci de mii de oameni in parlament. Sotia mea continua sa creada ca am gresit. Iar in primele zile petrecute in monstruoasa cladire a parlamentului, inumana si bintuita de fantoma lui Ceausescu pina si la toalete (va puteti imagina birouri individuale de 400 de metri patrati?) si eu simteam la fel.
Invitatia de a ma reintoarce ca editorialist m-a bucurat mai mult decit orice in ultimul an. Am uitat de circotelile nevestei, de privirile piezise ale unor vechi prieteni si de sentimentul de boboc nepriceput in ale luptei parlamentare.
M-am intors.
Si nu mai plec.
