De cind sint alegeri democratice pentru Primaria Bucuresti – din februarie 1992 – scenariul este aproximativ acelasi.
Bucurestiul voteaza cu dreapta. Si ramine cum a fost.
In februarie 1992, bucurestenii l-au ales pe liberalul Crin Halaicu in fata lui Cazimir Ionescu, desemnat cam in pripa de FDSN, precursorul actualului Partid Social Democrat. In 1996 l-au ales pe Victor Ciorbea, sindicalist si oponent al regimului, in fata tenismanului Ilie Nastase. Victor Ciorbea urma sa fie primul prim-ministru de dreapta de dupa 1947 in România. In 1998, bucurestenii l-au ales pe Viorel Lis (acum acuzat de incasator de spaga nu de procurorii români, ca ei au alta treaba, ci de procurorii suedezi) in fata doctorului Sorin Oprescu, manager de spital, cum putini sint in România. In 2000, Traian Basescu, ultimul inscris in cursa electorala, a cistigat la limita tot in fata lui Sorin Oprescu. Tot Traian Basescu a cistigat, de data aceasta din primul tur, in 2004 in fata lui Mircea Geoana, diplomat stilat si eficient, dar nepotrivit pentru Primaria Bucurestilor. Iar acum, necunoscutul Adriean Videanu a cistigat in fata lui Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5, un fel de Basescu al Partidului Social Democrat, adica bataios, fara multa carte si multe idei, politician care vorbeste direct, fara ocolisuri, despre toate cele pe lume. Cind le analizezi activitatea (lui Basescu, Videanu sau Vanghelie) vezi ca nu prea ai ce alege, dar asta este cu totul alta poveste.
Cei care se infrunta cu sanse pentru Primaria Bucurestiului au de obicei destine politice uimitoare. Ilie Nastase a ajuns director general de statie de radio. Victor Ciorbea a fost prim-ministru. Traian Basescu a ajuns presedinte. Sorin Oprescu candideaza la presedintia executiva a Partidului Social Democrat, provocindu-l pe Adrian Nastase, vizir necontestat al social-democratilor cu numai cinci luni in urma. Viorel Lis este acuzat international ca incasator de spaga. Nu stiu ce va mai face Marian Vanghelie, dar cum merg lucrurile in politica româneasca,
s-ar putea sa devina candidat la presedintie in 2009. Sau candidat la Parlamentul European.
Pentru analisti, nici prezenta la vot, nici rezultatul votului de duminica, 3 aprilie 2005, nu sint surprinzatoare. Prezenta la vot foarte mica, sub 25 %, este in linia rezultatelor statistice din ultimii noua ani, respectiv o scadere majora a participarii la vot a populatiei Bucurestiului. Daca va amintiti, la referendumul pentru Constitutie din toamna anului 2003, bucurestenii au participat intr-o proportie mult sub media pe tara. Participarea scazuta la vot este o „boala“ specifica tarilor cu democratie si economie de piata consolidate. Absenteismul electoral este considerat, in ciuda aparentelor, un element de incredere in sistemul electoral. Dar, in acelasi timp, absenteismul electoral este adesea vazut in Occident ca lipsa de participare sociala si politica. Dar absenteismul electoral are structuri exact inverse in Occident fata de România. Respectiv, in Occident participarea la vot este cu atit mai mare cu cit alegerile se refera la structuri de conducere mai apropiate de comunitatea locala. Pentru primarul si consiliul local, participarea medie in Uniunea Europeana a celor 15 este de 65%. Pentru Parlamentul European, participarea medie este de 35%. Unele tari au fost atit de ingrijorate de absenteismul electoral incit au introdus votul obligatoriu (de exemplu, Grecia). Poti sa nu te prezinti la vot, dar platesti o amenda usturatoare. In alte tari se considera ca dreptul de a vota nu trebuie sa devina si o obligatie.
In ceea ce priveste rezultatul final al alegerilor pentru Primaria Bucuresti, cu Videanu cistigind din primul tur, nici aici nu poti spune ca sint surprize. Social- democratii au facut cu Vanghelie tot atit cit au facut si cu Geoana. De unde rezulta ca 30% este procentul lor la alegerile locale pentru Bucuresti. De fapt, atit este procentul pe tara, in mediul urban, al social-democratilor. Ei au avut, la alegerile din toamna 2004, 30% din mediul urban (doua milioane de votanti din sase milioane) si 50% din mediul rural (doua milioane de votanti din patru milioane). In alegeri nu exista minuni. Chiar daca social-democratii ar fi venit cu Iliescu, tot nu ar fi putut sa-i bata de aliatii de dreapta.
Problemele apar dincolo de rezultatele electorale. Bucurestiul are 9.000 de locuitori pe kilometrul patrat, cea mai mare densitate a unei capitale europene. Bucurestiului ii trebuie inca 1.000 de hectare de parcuri, sute de kilometri de strazi de asfaltat, sute de kilometri de conducte de apa, gaze si canalizare, zeci de mii de stilpi de iluminat stradal, 80 km de metrou, sisteme de incalzire centralizata modernizate. Vor face? Nu vor face? Aceasta e intrebarea.
