Pentru multi oameni, guvernarea are un aer misterios. Unii se intreaba cum poate un prim-ministru sa primeasca dimineata un alt prim-ministru (ce-or fi vorbind?), la prânz sa primeasca o delegatie de oameni de afaceri, dupa-amiaza sa prezideze o sedinta de guvern cu o suta de acte normative de aprobat, iar seara sa mearga la un talk-show de televiziune, unde câte un moderator mai curajos il face praf cu câteva intrebari bine tintite.
Practic insa, orice director de companie cu mai mult de 30 de angajati (cam atâtia ministri sunt in Guvernul României) poate sa-si imagineze exact ce face toata ziua un prim-ministru. Fiecare ministru are un sector alocat (finante, agricultura, transporturi etc.), un buget acordat de parlament in fiecare an si câteva reguli, fie sub forma de legi, fie sub forma de cutume, pentru a gestiona sectorul respectiv. Mai sunt câteva promisiuni facute in campania electorala si cam atât. Cu alte cuvinte, libertatea unui prim-ministru de a-si alege temele si preocuparile este foarte mare. Unul poate sa puna accent pe propria imagine si atunci isi ocupa o buna parte din timp in discutii cu mass-media si in sedinte de analiza a propriei proiectii. Altul poate fi preocupat de o nedreptate istorica (restituirea proprietatilor, drepturile femeilor sau copiilor etc.) si atunci mobilizeaza toate fortele pe care le are la dispozitie – bani, oameni, influenta, timp – sa repare nedreptatea. Al treilea este preocupat de propria bunastare si atunci cauta, cât mai ascuns cu putinta, sa se intersecteze in fluxurile monetare care circula prin venele guvernarii pentru a acumula case, mosii, masini, bijuterii sau alte dracii. Unul isi aduce aminte zilnic ca alegerile vor veni. Altul habar nu are de alegeri. El a fost numit prin aranjamente de cancelarie, asa ca a da ochii cu electoratul nu este o stare pe care sa o cunoasca.
Intr-o guvernare, misterios nu este ce fac prim-ministrii, ci ce nu fac. Este o continua intrebare de ce un prim-ministru care stie ca vor veni inundatiile nu aduna oamenii sa vada cum poate repara digurile, cum poate consolida malurile, cum poate salva bunuri si case. E o vesnica mirare cum un prim-ministru care stie ca taxele apasa greu salariatii si firmele nu face nici un efort de a analiza sistemul fiscal pentru a-l usura. E de mirare cum un prim-ministru care stie ca apa pe care o beau oamenii este infectata nu aduce utilaje si echipamente pentru purificarea ei. La fel cu spitalele, drumurile, parcurile, padurile si câte alte care sunt de fapt in afara raspunderii individuale a fiecaruia si cad in raspunderea colectiva a guvernului.
Misterul guvernarii este prin urmare misterul nefacutului. Un guvern nu poate asigura salarii si pensii. Asta face sectorul privat, care se infrunta cu propriile lui probleme: concurenta, normele de calitate, nivelul de instructie al salariatilor, pietele economice afectate de cicluri de crestere si descrestere din care nimeni nu scapa. Un guvern nu poate asigura ingrijire sanitara de cel mai inalt nivel. Asta fac medicii organizati in forme private sau cvasiprivate care intra intr-o competitie interna pentru a face cele mai multe si mai bune operatii, transplanturi, implanturi. Un guvern nu poate opri seceta sau elimina efectele ei. Asta fac agricultorii, carora le trebuie pompe, santuri, tuburi si energie electrica pentru a proteja culturile impotriva secetei. Dar un guvern poate sa opreasca inflatia, pentru a nu se micsora zilnic pensiile si salariile. Un guvern poate grabi privatizarile si retrocedarile, pentru ca oamenii daca au un lucru al lor nu-l lasa de izbeliste. Un guvern poate stabili salariul minim pe economie si poate obliga firmele sa il plateasca. Un guvern poate sa se comporte decent si civilizat in asa fel incât marile corporatii sa se gândeasca totdeauna si la tara respectiva când stabilesc un plan de investitii.
Distinctia intre ceea ce poate face un guvern si ceea ce el nu poate face decât prost, incet si scump a fost probabil cea mai dura lectie a guvernarii României intre 1990 si 2006. Un guvern a cumparat avioane pentru Tarom, care acum zac pe pista pentru ca nu le vrea nimeni. Alt guvern a cumparat echipamente militare care nu se potrivesc nici cu NATO, nici cu defunctul Pact de la Varsovia. Un al treilea a fost si mai inteligent: a vândut un munte si câteva localitati unei corporatii care vrea sa extraga aur folosind niste substante care vor polua regiunea sute de ani de acum inainte.
Si in acest timp spitalele sunt supraaglomerate, scolile sunt inca din paianta si chirpici, drumurile sunt forme de relief, iar apa de la robinet nu se poate bea nici fiarta, pamânturile nu se restituie, padurile se taie salbatic, iar digurile rezista si ele cât pot.
Guvernarea nu are nici un mister.
