Aceasta criza a gripei aviare pune in fata României o problema fundamentala. Nu este vorba despre autoritatea sau indemânarea guvernului de a gasi o solutie. Nu e vorba despre priceperea ministrului Flutur de a coordona echipa de criza si nici despre capacitatea primului-ministru de a se impune ca sef al lui Flutur. Nu e vorba nici macar despre capacitatea opozitiei de a folosi aceasta criza (poate sa para cinic ce spun, dar peste tot in lume – vezi episoade din SUA, Franta, Italia etc. – crizele se pun pe umerii puterii, iar opozitia incearca sa profite). In România, in aceasta criza am pierdut cu totii: si cei de la putere, si cei din opozitie; ziarele nu au câstigat in tiraj vorbind despre ea, dupa cum societatea civila n-a gasit aici o tema suculenta de dezbatere civica. Gripa aviara este, pur si simplu si nimic mai mult, o amenintare: nationala si, se pare, mondiala. Recent, savanti respectabili au ajuns la o concluzie infricosatoare: asa-numita „gripa spaniola“ din 1918, care a facut 50 de milioane de morti atunci (adica de peste doua ori populatia României de azi!), a fost, de fapt, tot o gripa aviara ajunsa la om.
Dar nici aceasta amenintare nu este cel mai important detaliu, azi, in tara noastra.
Criza gripei aviare din România ultimelor luni dovedeste, mai presus de orice, o crunta fractura intervenita, la noi, intre populatie si institutii. Românii stau foarte, foarte prost la capitolul increderii in institutiile statului. Fie ca e vorba despre politie, justitie, guvern, autoritati sanitare etc., respectul românului mediu fata de ele este aproape de zero. De aici pleaca impresia de vraiste pe care ecranele ultimelor zile au oglindit-o. Nici un guvern – de dreapta, de stânga, de centru sau de orice extrema posibila – nu poate fi eficient intr-o tara a carei populatie nu pune mare pret pe autoritatea statului. Sa nu ne facem iluzii: problema nu este noua, din ultimii 15 ani. Nici statul comunist nu a fost respectat; pentru a se impune, regimul comunist a avut nevoie de teroare; daca ar fi slabit o clipa aceasta teroare, s-ar fi destramat precum un ciorap de dama suprasolicitat.
In criza gripei aviare, statul nu poate avea incredere in cetateni (ca respecta cererile autoritatilor, ca-si spala rotile la masini sau ca, pur si simplu, nu-si ascund gainile in pod), dupa cum nici cetatenii nu au incredere in stat (ca a fixat bine diagnosticul, ca a cumparat cei mai buni dezinfectanti, ca a avizat puii la punga de pe piata).
Acest „divort“ nedeclarat dintre stat si cetateni este manifestarea unei grave boli, a carei convalescenta poate dura decenii de-a rândul, dar numai daca se panseaza ranile in tot acest timp. Daca nu, vom duce cu noi mai departe aceasta maladie, asa cum am dus-o si pâna acum, pâna ce va deveni cangrena.
