FIFA este o organizatie care, in curând, va avea mai multe tari membre decât enumera un atlas. Fotbalul a cunoscut o asemenea dezvoltare in ultimii ani incât, cu largul concurs al lui Blatter si al camarilei sale, vom scrie peste putin timp despre prezenta la un Campionat Mondial a celebrelor state Vanuatu, Bora Bora sau Porto Rico. FIFA e o uriasa masinarie. Competitionala, organizatorica, de marketing, de tot ce vreti. La fiecare patru ani insa, forul mondial da zdravan cu nuca-n perete atunci când vine vorba despre desemnarea celui mai bun fotbalist al unui Campionat Mondial.
La ultimele trei editii ale turneelor finale, comisia menita a stabili care a fost cel mai bun fotbalist s-a reunit cu o zi inaintea finalei (!) si a scos din joben jucatorii care captasera atentia pâna la acel moment: Ronaldo, in 1998, Kahn, in 2002, si Zidane, anul acesta. Finalele de a doua zi le-au dat insa scortosilor domni de la FIFA cu destinul in cap. In ‘98, Ronaldo si Brazilia au incasat un 0-3 sec si scurt de la Franta, patru ani mai târziu Kahn a comis-o grav in finala pierduta de nemti, 0-2, contra Braziliei, in vreme ce, duminica, atât de laudatul Zidane nu s-a abtinut sa-i aplice un cap italianului Materazzi, demn nu de o finala de Campionat Mondial, ci mai degraba de un smardoi din negura Romanestilor. Cu toate astea, „curajosul“ Zizou a fost desemnat omul numarul 1 al Mondialului german, competitie care a clampanit zi si noapte despre fair-play si spirit de prietenie!
Sigur ca Zinedine Zidane a fost un fotbalist urias. Am scris-o saptamâna trecuta. Probabil ca italianul Materazzi l-a jignit grav. Tertipuri de acest fel fac parte din ranita oricarui fundas peninsular cu oarece inclinatii. Dar gestul lui Zidane nu are justificare. Era ultima aparitie dintr-o cariera luminoasa. Erau ultimele minute ale unor prelungiri in care Franta, nu Italia, facea legea pe teren. Nu in ultimul rând, scorul, 1-1 in acel moment, nu impunea o iesire nervoasa. Si la ce mod!
Peste ani se va vorbi la superlativ despre Zinedine Zidane. Nici n-ar trebui sa fie altfel. Dar când pe rezumatele marilor borne din istoria fotbalului mondial vom admira cele doua goluri marcate de Zizou, cu capul, in finala care a adus Frantei titlul suprem in 1998, gândul fiecaruia va zbura, inevitabil, spre alt moment crucial in care Zidane si-a pus la contributie capul, din pacate, nu mintea: cel atât de jenant din finala Mondialului 2006.
