Intr-o democratie, când puterea judecatoreasca isi pierde directia, societatea nu mai are scapare: judecatori corupti, procurori incompetenti, grefieri fricosi, politisti spagari construiesc o lume in care omul obisnuit, platitor de impozite si cu frica lui Dumnezeu, nu poate decât sa se ascunda. Judecatorii, procurorii, politistii (judiciari) nu sunt alesi, sunt numiti sau autoselectati prin concursuri organizate de ei insisi si deci imuni la ceea ce crede lumea despre ei.
Intr-o democratie, când puterea legislativa isi pierde directia, societatea sufera, sângerând indelung: unii platesc impozite din greu, altii niciodata; unii ies la pensie cu venituri mai mari decât vor putea visa vreodata multi altii; unora li se da, altora li se ia; unii au drepturi, altii numai obligatii. Societatea se imparte in cei care au si pot si cei care nu au si nu pot. Dar oamenii obisnuiti asteapta rabdatori ziua urmatoare de alegeri, ii identifica usor pe cei vinovati si ii penalizeaza, trimitându-i sa-si manânce linistiti privilegiile fara a mai avea dreptul sa le imparta.
Intr-o democratie, când puterea executiva isi pierde directia, societatea se apara cum poate: nu plateste taxele, isi ascunde veniturile, se asociaza in grupuri de interese, plateste campanii negative la adresa celor care temporar ocupa un loc de frunte in ministere, autoritati si agentii. Oamenii obisnuiti ramân tacuti si se gândesc ca oricum ziua votului vine implacabil.
Intr-o democratie, când mass-media isi pierd directia intregul sistem social se tulbura. Trusturi de presa prea obediente fata de politicieni ii sprijina pe acestia in deciziile lor obscure si gresite. Ziaristi cunoscuti, apreciati si iubiti ascund interesat malversatiile unora, pentru a-si asigura o viata linistita când notorietatea nu le va mai folosi la plata facturilor personale. Patroni de ziare si televiziuni hotarâti sa nu-si plateasca impozitele si sa ia ieftin de la stat ce se poate vinde scump la particular se muta in politica si de acolo cauta caile prin care sa le spuna puterilor statului ca ei sunt mai presus de lege cel putin pe perioada in care votul popular i-a adus la vârful sistemului.
Asa s-a intâmplat in multe tari democratice de-a lungul anilor. Consecinta este ca in multe democratii occidentale presa este mult mai putin apreciata decât familia, parlamentele mult mai putin apreciate decât primariile locale, guvernele mult mai putin apreciate decât locul de munca. In multe societati democratice ale lumii oamenii nu au incredere decât in câte un politician care promite sa taie o data pentru totdeauna firele murdare si rezistente care unesc politica de justitie, justitia de mass-media si mass-media de politica. Si chiar si aceasta incredere se dizolva instantaneu când politicianul respectiv se livreaza trup si suflet câte unei cauze cu profunde legaturi personale.
Ce se intâmpla insa astazi in România va servi de exemplu in multe manuale de sociologie politica decenii de-a rândul. Intr-o tara unica in Europa prin increderea pe care o acorda bisericii, armatei si mass-media, nimeni nu se mai ocupa de felul cum suntem guvernati, de procedurile de alocare a resurselor publice, de calitatea administratiei si a puterilor in stat. Nimeni nu observa ca oamenii nu au incredere in justitie – pe care o considera corupta si incompetenta, in administratie – pe care o considera redusa intelectual, in puterea legislativa – pe care o considera lenesa, incapabila si corupta, in puterea executiva – pe care o considera fara minte si fara directie.
Toata lumea, si in special presa, se ocupa de dosare.
Ce vom gasi in ele? Ca unii au semnat angajamente cu Securitatea pentru a putea prinde o bursa in strainatate sau un post de director la o intreprindere unde se mai putea face ceva „pe lânga“, cum se spunea pe atunci, aproape intraductibil in engleza sau in franceza. Ca altii au semnat angajamente pentru ca erau invidiosi pe unii colegi care promovau mai repede decât ei. Ca unii, in loc sa-si vada de treaba, se ocupau cu spionatul colegilor si prietenilor. Nu vom gasi mai mult decât atât. Acesta era sistemul. Un sistem care reducea oamenii la câteva foi de hârtie rizibile si aproape ilizibile pentru un cititor de astazi. Un prieten care si-a vazut dosarul – eu am facut trei cereri in ultimii cinci ani si nu am reusit sa-l vad, am doar niste raspunsuri de la CNSAS in care scrie ca nu am facut politie politica – mi-a spus ca nu-i vine sa creada ce mizerii marunte erau in el.
Un sistem inuman a lasat in urma niste foi mucegaite. Si noi le scoatem la lumina de parca ar fi letopisetul Tarii Moldovei. Nu sunt. Sunt doar urmele unui monstru sistemic care ne-a mâncat o parte din viata. Daca nu-l eliminam din casele noastre ne va mânca si ce a mai ramas.
