14.5 C
Craiova
sâmbătă, 15 martie, 2025

Si totusi

Criticile recente privind comportamentul negativ al unor români aflati temporar peste hotare si in special cazul de la Roma au inflamat o parte din presa occidentala si au nascut si la noi controverse. Lucrurile trebuie privite cu luciditate si obiectivitate. Nu putem fi de acord ca numai românii comit fapte reprobabile sau chiar delicte grave. Dupa cum nu putem fi de acord cu faptul ca unii compatrioti, prin comportamentul lor, umbresc si jignesc milioanele de români aflati afara, care muncesc cinstit si sunt apreciati.


Trebuie sa facem unele observatii cu caracter general; ele nu sunt pledoarii pentru scuzarea unor lucruri, ci sunt simple observatii. Violenta a devenit una dintre caracteristicile generale ale lumii de azi; amintiti-va intâmplarile recente din scolile din America sau Canada sau de atentatele teroriste aproape zilnice. Hoti si escroci sunt peste tot si la toate nivelurile societatii. Pe lânga criminalii autohtoni, am avut si straini care au comis fapte abominabile. Am avut si mari hoti, americani, englezi, arabi, care ne-au tras tepe de milioane de euro, iar presa straina nu s-a inflamat. (De fapt, nici a noastra prea tare; normal, fiindca toti acesti tepari au lucrat in cârdasie cu inalte personalitati politice autohtone).


Si atunci de ce faptele antisociale ale românilor, condamnabile desigur, sunt privite mult mai aspru; de ce infractorii români sunt considerati mai „infractori“ decât cei autohtoni? Se stie ca vin dintr-o tara in care se poate face orice si numai rar si accidental poti suferi consecinte juridice.


O tara in care se fura nou-nascutii din spitale sau mor si le dispar cadavrele, unde exista un numar mare de alcoolici, de paduchiosi, tuberculosi, de zece ori mai multi ca in tarile europene, ba chiar si râie. O tara in care cea mai mare parte a societatii traieste in mizerie. Unde politicienilor putin le pasa cum traiesc ceilalti. Si, astfel, cei care pleaca pusi pe fapte la limita legii sau chiar dincolo de ea se duc cu mentalitatea capatata aici si cu exemplele de imbogatire rapida si ilicita. Sa fie clar, si in tarile apusene se produc fapte grave, penale sau antisociale. Dar acolo ele mai sunt si sanctionate. Iar raspunderea politica nu e o vorba goala. Cum ar fi privit acolo un partid care propune pentru parlament un cetatean de origine araba, infractor dovedit si banuit de terorism.


Si totusi ce facem ca sa scapam de aceasta faima negativa, pe care n-o meritam total; caci mai sunt multi români cinstiti, valorosi, peste tot. Ar trebui sa ne cultivam si sa ne prezentam valorile si sa le contrapunem faptelor, cu adevarat rusinoase, ale unor compatrioti. Si sa-i sprijinim pe cei plecati, care incearca sa demonstreze ca exista si alta Românie. Cunosc români din America si Canada care si-au ridicat biserici sau le intretin. Care au infiintat cercuri de cultura româneasca, formatii corale care interpreteaza cântecele noastre, cele de altadata. Si asta fara ajutorul statului, care urmeaza, in mare, aceeasi politica iresponsabila ca si inainte de Revolutie, când cea mai importanta realizare pentru cunoasterea României consta in traducerea in limba tarii respective a operelor familiei Ceausescu. Ambasadele României au ramas aproape la fel de opace; principala preocupare in cadrul lor este, ca si in cazul clasei politice, lupta pentru putere si pentru interese materiale proprii.


Ce spuneti de acel ambasador român la Paris care, la terminarea mandatului, a desprins cu cutitul ornamentele din aur incrustate in mobilierul splendidului palat care gazduieste ambasada si n-a patit nimic. Iar urmatorul ambasador, in timpul unui concert oferit in incinta ambasadei, a adormit si a cazut de pe scaun.


Si totusi avem cu ce sa ne mândrim, dar n-o facem. Zilele acestea am facut un mic inventar al personalitatilor culturale, artistice, stiintifice care s-au afirmat in alte tari, unii fiind chiar deschizatori de drumuri; numarul lor este enorm. Numai matematicieni de prima mâna aflati in activitate sunt aproape 500.


In loc de „Eterna si fascinanta Românie“, care n-a avut ca efect decât umplerea buzunarelor unor smecheri, de ce n-am realiza Un dictionar al personalitatilor române. Veti vedea câta dreptate avea acel filozof si gânditor sârb când spunea: „România este o mare exportatoare de genii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII