22.9 C
Craiova
duminică, 29 septembrie, 2024

Doua secvente

Sâmbata trecuta, Sala mare a Primariei Craiova a gazduit lansarea cartii scrise de Ion Jianu in memoria lui Constantin Otet. A fost lume multa si buna. In frunte cu mai toti componentii Craiovei Maxima, unii dintre ei aproape neschimbati, altii neputându-si machia, nici nu trebuia de altfel, trecerea anilor. Pe rândurile din spate ale salii au luat loc si câtiva mici fotbalisti de la Centrul de copii si juniori al Universitatii. Ar fi interesant de vazut ce efect au avut asupra lor momentele in care, pe ecranul amplasat lânga prezidiu, au inceput sa curga imaginile memorabile ale unui film axat pe meciul istoric Universitatea – FC Kaiserslautern, din 16 martie 1983. Imagini cu zecile de mii de oameni traversând orasul pentru a se scurge catre stadion precum un fluviu, cu arena plina ochi dis-de-dimineata, de parca se decretase mobilizarea, cu suporteri aducând in spinare câte un scaunel, sa-si faca asteptarea mai usoara, cu marele gol al lui Negrila, apropo, unul dintre cei absenti de la lansare, cu atâtea si atâtea faze de neuitat. In alocutiunea sa, primarul Solomon a spus, printre altele, ca Universitatea ar trebui sa ajunga macar la jumatatea vremurilor de atunci. Sunt convins insa ca insusi Antonie Solomon a fost constient de vorbele gratuite rostite. Craiova Maxima a fost de fapt Everestul. Si nu poti urca macar la jumatatea celui mai inalt vârf dupa ce ai stat si vei mai sta inca in transee…


A doua secventa isi are originea la Târgu Jiu. Televiziunile centrale au difuzat la stirile de seara imagini cu Mircea Sandu, Lupescu, Piturca, Sandoi, Neagoe si multe alte glorii la un meci de old-boys. Imagini precedate de altele, cu aceleasi personaje plus presedintele gorjean Marin Condescu alaturi de un sobor de preoti. Se inaugurase in vecinatatea „Municipalului“ de pe meleagurile lui Brâncusi un teren artificial. Am inteles ca in imediata apropiere va mai fi amenajat macar un teren natural de antrenament, operatiunile costând câteva sute de mii de euro. Nu stiu de unde provin fondurile administrate de Condescu. Omul a explicat de mai multe ori ca sunt extrabugetare si ca fac parte dintr-un contract colectiv de munca in care banii pentru salarizarea minerilor gorjeni reprezinta una, iar cei destinati sportului cu totul alta. Cert e insa ca intr-un fotbal plin de minciuni si vorbe goale, Marin Condescu e unul dintre cei care pun caramida lânga caramida, teren lânga teren. Si nici nu se bate cu pumnul in piept pentru asta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII