„Nu poti fi suporter doar atunci când ai intrarea libera si ti se ofera totul pe gratis. Nicaieri in lumea civilizata nu se intâmpla asta…“. Perfect adevarate afirmatiile aprigului sustinator al Stiintei, a carui iubire fata de culorile alb-albastre nu pot fi puse la indoiala. Intr-adevar, peste tot in lume fotbalul este o industrie si scoate bani din orice misca in jurul sau, iar suporterii sunt o importanta sursa de venit.
Facând o paranteza, pentru ca veni vorba de bani, mi-aduc aminte o experinta traita in Franta in urma cu sapte ani. Am platit echivalentul a zece euro pentru un tur al arenei „Stade de France“, vizitând muzeul, masa presei si salile special amenajate sa atraga iubitorii de fotbal, indiferent din care colt al lumii ar fi venit ei. Planse imense ce zugraveau etapele construirii arenei de la periferia Parisului, o camera cu pupitru si monitor reprezentând un colt al mesei presei, tricouri ale reprezentativelor care jucasera cu un an inainte la Mondialul francez, „Zizou“ peste tot si chiar mostre din gazon ambalate in cutiute de plastic pregatite sa intre, contra cost, in buzunarul amatorilor de suveniruri.
Orice club de fotbal care se respecta stie ca imaginea conteaza foarte mult in ochii asistentei si de aceea trebuie sa isi faca adepti, nu sa-si trateze cu dispret suporterii. Când spui ca esti seful clubului-fanion al Olteniei, iar tu te porti ca si cum echipa ar fi dama ta de companie, pe care o mai imprumuti din când in când câtorva prieteni strategici, doar pentru a-ti cânta in struna la orice ora din zi si din noapte, situatia se departeaza rapid de normalitate si chiar de civilizatie.
La Paris, Milano, Madrid, Londra, Munchen sau Barcelona, orase care gazduiesc echipe de top, adica din lumea civilizata a fotbalului, nu se fac transferuri pe internet si nici nu vei gasi atâta subiectivism si amatorism cât se gasesc in Banie. In plus, in lumea adevarata a fotbalului spre care vrem sa tindem, nu se dau interviuri peste gard si nici pe sub mâna, precum pachetele de tigari pe vremea lui Ceasca, apucaturi de care noi inca nu reusim sa ne debarasam. Universitatea Craiova, si numai ea, mai are mult pâna sa paseasca in civilizatie, iar teoria unora nu are puncte de sprijin la Craiova. Problema cu gratuitatile trebuie abordata mult mai simplu, pedalând pe un amanunt mai putin comentat, acela al modului in care conducatorii Stiintei au actionat, jucând alba-neagra cu suporterii. Pâna la urma, nimeni nu l-a fortat pe vicepresedintele Silvian Cristescu sa anunte ca intrarea este gratuita la meciul cu Farul. Nici eu, nici GdS, nici vreo factiune rebela din galerie si nici vreun suporter mai putin bazat la buzunar. Probabil, Cristescu a transmis doar mesajul unui superior, care dupa o noapte zbuciumata s-a gândit ca ar fi mai bine sa bage câteva sute de milioane de lei in vistieria clubului.
De acord si cu acest lucru. Mititelu si compania sunt singurii care stabilesc strategia clubului si nu se cade ca vreunul dintre privitori sa se amestece in aceste treburile. La fel cum si suporterii sunt liberi sa decida daca se merita sa vada echipa la stadion sau sunt mai avantajati daca ramân in fata televizorului.
De bun-simt ar fi fost insa ca oamenii care poarta responsabilitatile la Universitatea sa se fi asezat la masa si sa stabileasca exact ce vor sa faca la meciul cu Farul si abia apoi sa anunte daca intrarea va fi libera sau nu. Ar fi fost mult mai elegant si s-ar fi evitat o situatie penibila, din care clubul a iesit cu imaginea sifonata si de care nu sunt de vina decât cei care muta hârtiile pe la club.
