4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCapro-varzism politic

Capro-varzism politic

Mihai Ungureanu, ministrul nostru de Externe, si-a depus candidatura la functia de vicepresedinte al PNL in domeniul relatiilor externe.


Pentru multi cetateni ai României, chiar si pentru cei cu o oarecare scoala a politicii, a fost un prilej de a-si reaminti ca Mihai Ungureanu e membru al PNL.


Un prilej de a-si reaminti pentru ca, desi prezent in guvern din partea PNL, Mihai Ungureanu n-a lasat pâna acum o clipa impresia ca ar avea vreo legatura cu formatiunea condusa de Calin Popescu Tariceanu.


Domnia sa nu s-a numarat printre luptatorii de pe zidurile cetatii PNL in apriga rezistenta la atacurile lui Traian Basescu, ale Partidului Democrat si, mai nou, ale Partidului Liberal Democrat.


Dar nu numai atât.


Prin intreaga sa prestatie de pâna acum, Mihai Ungureanu a facut jocurile lui Traian Basescu. In planul politicii externe, a fost un soldat disciplinat al politicii de starleta TV duse de presedinte. Desi deosebit de competent in materie de diplomatie, cunoscator al subtilitatilor necesare in politica externa a unei tari precum România, Mihai Ungureanu a acceptat toate nastrusniciile prezidentiale in materie de relatii externe; de la grobiana teza a Licuriciului cel Mare pâna la funambulesca preocupare pentru soarta Kirgistanului si a Abhaziei.


Asezarea de partea lui Traian Basescu in conflictul acestuia cu PNL in chestiunea retragerii trupelor noastre din Irak e un exemplu mai mult decât semnificativ.


Prin pregatirea intelectuala umanista, prin faptul ca stie ce inseamna abajurul de la masa de lucru a carturarului, Mihai Ungureanu nu poate fi un entuziast al implicarii României in razboiul brutal dus in Irak de un presedinte american pe care nu-l da afara din Casa Alba subtilitatea care te face sa intelegi ca un sistem politic nu poate fi impus unui popor cu tancurile.


Si, cu toate acestea, Mihai Ungureanu l-a secondat pe Traian Basescu in incapatânarea sa de a nu avansa nici macar un calendar al retragerii militarilor români din Irak.


Iata-l acum pe Mihai Ungureanu brusc interesat de un post de conducere in PNL.


Ce l-a apucat?


Raspunsul ni-l da informatia potrivit careia acest post era dorit si de Teodor Melescanu.


Se contura o situatie destul de complicata.


Teodor Melescanu e unul dintre tovarasii de lupta ai lui Calin Popescu Tariceanu. Mai mult, in timp ce Mihai Ungureanu are un fotoliu de demnitar – si inca unul extrem de important, Teodor Melescanu, desi merita mai mult, e doar vicepresedinte al PNL.


Candidatura lui Mihai Ungureanu ameninta serios candidatura lui Teodor Melescanu.


Si aceasta realitate explica decizia lui Mihai Ungureanu de a-si depune candidatura.


Pentru ministrul de Externe, rezultatul n-are aceeasi importanta ca pentru Teodor Melescanu. In timp ce Teodor Melescanu are nevoie de postul de vicepresedinte, lui Mihai Ungureanu ii prisoseste.


Ori ca va pierde, ori ca va câstiga, cam acelasi lucru e.


In ambele situatii insa, pierde un al treilea: Calin Popescu Tariceanu.


Daca Mihai Ungureanu devine vicepresedinte in dauna lui Teodor Melescanu, unul dintre apropiatii presedintelui PNL ar avea suficiente motive sa fie nemultumit. In plus, vocea sa n-ar mai avea rezonanta anterioara.


Daca Mihai Ungureanu pierde, va fi un nou motiv pentru PLD sa strige ca gruparea Tariceanu a blocat parvenirea in structurile de conducere a unui politician valoros de talia lui Mihai Ungureanu.


Iar Mihai Ungureanu ar gasi, in fine, motivele plauzibile pentru a se inscrie in PLD.


Conducerea actuala a PNL a intuit primejdia.


Drept urmare, a infiintat rapid un nou post de vicepresedinte: cel cu afaceri europene.


Pentru Teodor Melescanu!


Postul cu afacerile internationale ii va reveni lui Mihai Ungureanu.


Se impaca astfel si capra, si varza.


Numai ca marea politica n-are nici o legatura cu astfel de impacari dâmbovitene.


 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII