Europa păcălită

Perspectiva aderării la Uniunea Europeană ne-a dat ani de zile ideea că tâmpeniile comise de politicienii noştri vor fi prevenite sau corectate la presiunea oficialilor europeni, care se tem să aducă în Uniunea Europeană un stat măcinat de corupţie, în care clasa politică şi populaţia au agende politice distincte. Într-adevăr, impresia că singura opoziţie reală la guvernul Năstase au făcut-o Jonathan Scheele, Michael Guest sau Emma Nicholson a fost corectă. Aceştia i-au tras de mânecă pe oficialii de la Bucureşti de fiecare dată când au avut ocazia. Astfel că, târâş-grăpiş, am rămas în cursa aderării, parcă împotriva voinţei noastre. Raporturile Comisiei Europene către Parlamentul European privind România au mai dezumflat triumfalismul cu care guvernul Năstase îşi anunţa măreţele realizări din fiecare zi. După sprintul din 2005 şi 2006, ne-am văzut finalmente cu sacii în căruţă şi am devenit membri UE cu drepturi depline. Spre consternarea unor politicieni europeni, nu am întârziat să dezamăgim. Însă, este improbabil ca în acest moment cenzura de la Bruxelles să mai ţină guvernanţii cu picioarele pe pământ. Ca membri ai Uniunii, avem drepturile noastre, iar partidele europene au ajuns în situaţia de a depinde şi de noi. În condiţiile în care Parlamentul European doreşte să-şi mărească puterile în defavoarea birocraţilor Comisiei, partidele europene ar putea deveni mai importante decât în momentul de faţă. În acest caz, bătălia pentru afilierea a 35 de europarlamentari pe care îi trimite România poate aduce o schimbare a raportului de forţe în parlament. Asta s-a văzut odată cu formarea grupului „Identitate, Suveranitate, Tradiţie“, la care PRM a avut un rol decisiv. În aceste condiţii, partidele europene nu vor mai trimite semnale defavorabile la Bucureşti dacă vinovaţii vor fi dintr-un partid afiliat lor. Orice inepţie va fi bună dacă eşti, după caz, afiliat PES, sau ALDE, sau PPE. Singurele critici vor fi strict partizane: socialiştii vor contesta acţiunile PD sau PNL, ALDE se va lega de democraţi, iar PPE va sări în ajutorul lor. Atitudine normală, de altfel, numai că dispare astfel un mijloc de presiune asupra castei care ţine loc la noi de clasă politică. Chiar şi cei vizaţi de criticile venite din forul legislativ de la Bruxelles vor riposta, spunând că acestea sunt atitudini partizane, deci nu trebuie luate în seamă. Din interes sau din naivitate, socialiştii sau popularii europeni sunt gata să înghită pe nemestecate orice le vine din Kiseleff sau Modrogan. Dacă facem o recapitulare a vizitelor la Bucureşti ale unor lideri PPE, PES sau ALDE, avem motive de îngrijorare. După ce ani de zile PE a fost foarte critic referitor la nivelul corupţiei din România, socialiştii Wiersma şi Swoboda afirmă la Bucureşti că există bănuiala că demararea anchetelor importante împotriva corupţiei unor politicieni se face pe criterii politice. Alt socialist, Rasmussen, denunţa în faţa câtorva sute de pesedişti extaziaţi politica fiscală nedreaptă a guvernului de dreapta, uitând de faptul că guvernul Năstase îi jumulea suplimentar, cu nesimţire, pe toţi cei care aveau „impertinenţa“ să-şi mai ia un loc de muncă. Acuzele pe care socialiştii le-au adus lui Vosganian când acesta a fost nominalizat pentru postul de comisar au dat impresia supărătoare că au fost redactate din biroul lui Geoană sau al altui sforar de pe la PSD. Nici PPE nu este mai breaz. A primit un partid, PD, al cărui lider îşi declara cu doar câteva săptămâni înainte convingerile social-democrate în faţa celor de la PES. Iar „ideologul“ democraţilor, Sorin Frunzăverde, a vorbit de aderarea la „popularismul european“, deşi cei de la PPE cred că sunt o federaţie a partidelor creştin-democrate. Probabil că ar fi făcut abstracţie şi de problemele PC, dacă partidul lui Voiculescu ar fi avut vreun viitor. Însă, ultima intervenţie tragicomică vine de la liderul Graham Watson, lider important al liberalilor europeni. Acesta a reluat simplu argumentele lui Tăriceanu cum că un guvern minoritar este mai solid, iar perspectivele sunt luminoase, deoarece preşedintele Traian Băsescu nu are cum să mai blocheze proiectele guvernului. Care or fi proiectele alea, Watson nu ne-a luminat. De fapt, asta este principala problemă a lui Băsescu. Că nu prea are cum să blocheze năzdrăvăniile pe care le mai comit cei de la guvern sau de la parlament: scutirile de taxe, duty-free-urile etc. Astfel că ar trebui să nu ne mai facem iluzii privitoare la faptul că Europa ne poate guverna mai bine decât o fac liderii cu care ne-am pricopsit prin alegeri naţionale.