Financial Times ne informează că un institut din Londra oferă cursuri oamenilor care au făcut bani repede (la opt mii de lire steline cursul) ca să înveţe să dea cu graţie şi eficienţă din ceea ce au câştigat, nu doar pentru a face bine omenirii, ci şi pentru a câştiga acceptarea socială. Ideea mi se pare demnă de toată lauda. Noii îmbogăţiţi au mare nevoie de lecţii în toate privinţele, mai ales ai noştri, care au trăit într-o societate fără clase şi nu au avut norocul să aibă măcar un tată servitor la o casă mare, de la care să înveţe bunele maniere şi cum cheltuieşti când eşti un om cu stare.
Poate credeţi că se descurcă şi fără? Daţi-mi voie să mă îndoiesc. După ce Andrei Gheorghe mi-a făcut serviciul de a-mi explica cine este Monica Columbeanu, m-am uitat şi eu de vreo două ori câte cinci minute la secvenţele din viaţa acestui cuplu de bogătaşi. În prima mergeau la o petrecere undeva în lumea de afaceri a Bucureştiului, cu sute de alţi invitaţi. Gazda, o americană cu maniere perfecte, de oţel, se lămurea în două secunde că engleza Monicăi e sub nivelul unui şofer de taxi, în timp ce Irinel explica unei persoane cum a avut el şansa să fie invitat la această petrecere. Per total, reuşeau să arate ca noi îmbogăţiţi socializaţi prin acţiune afirmativă, capitolul alte handicapuri. E drept că tatăl lui Irinel a fost un fel de vechil în guvernul Dej, care era reputat pentru altceva decât bunele maniere. În cealaltă secvenţă, vizitau amândoi pe un portretist din Bucureşti care pictează celebrităţi, de la Becali ca arhanghel la Mihaela Rădulescu ca sirenă. Se învârteau printre portretele kitsch făcând pe binefăcătorii artistului (artistul ar trebui trimis mai bine la pictat semne de circulaţie), remarcând că Andreea Esca seamănă mult cu ea însăşi. În mod clar, noii îmbogăţiţi nu reacţionaseră cum se aştepta pictorul, întrucât cele mai multe tablouri erau încă în galerie. Columbenii păreau printre puţinii care le luaseră acasă. Hai să zicem că putem schiţa trei categorii: cei care şi
le-au cumpărat şi le-au pus pe perete acasă (parvenitul generos), cei care le-au refuzat indignaţi şi le-au lăsat pe jos în atelier pentru a fi admirate de toţi clienţii (parvenitul zgârcit), şi, dacă or fi şi din aceştia, cei care şi le-au cumpărat, deşi nu le comandaseră, ca să nu rămână la vedere şi după aceea le-au pus pe foc. Această ultimă categorie îmi dă speranţe că poate promova în rândul oamenilor bine.
Irinel şi Monica nu sunt singurii îmbogăţiţi care au probleme să îşi asorteze stilul de viaţă la noile lor posibilităţi. Adrian Năstase a oferit cele mai fabuloase exemple. A avea o colecţie de arme de foc este, într-adevăr, expresia stilului dacă strămoşii tăi au tras cu ele după elefanţi, nemţi sau potârnichi pe moşie. A avea însă o colecţie de arme de vânătoare nou- nouţe este de cel mai prost gust. Ce rost are să aduci gresie din Tibet? Şi de ce să bagi o avere într-o casă nouă de pe strada Zambaccian, Bucureşti, cartier distins mai ales prin faptul că are atât de multe reşedinţe securiste că la Revoluţie trăgeau de la toate ferestrele? Cu un sfert din bani îţi poţi lua un castel în Franţa, şi cu mai puţin un vechi conac de grof în Transilvania. Dar, cât milionarii americani îşi cumpără palate pe Loire sau Lago di Como, ai noştri ţin neapărat să ridice unele noi din beton şi termopan în satul lor propriu sau să se înghesuie toţi pe balta plină de ţânţari de la Snagov, ca să vezi de pe ponton nu natura, foarte banală de altfel acolo, ci cine vine la vecinii tăi în vizită. La fel e cu vacanţele: parvenitul român optează pentru Fiji sau Mauritius la pachet oferit de agenţie, astfel că ajunge acolo în compania tuturor celorlalţi parveniţi români, cei cu care se duşmăneşte în mod zilnic, şi are satisfacţia că ăilalţi nu se bagă într-o piscină mai grozavă decât ei, cu rezultatul că se spală cu toţii în aceeaşi apă.
Tristă viaţă au bogaţii noştri. Chiar cei care cred că e şic să urmezi calea oligarhilor ruşi spre Vest sfârşesc, ca şi aceia, să aibă vecini de vilă sau de iaht doar şeici ai petrolului şi alţi oameni nefrecventabili, dar care preferă maşini puternice cu geamuri negre, ca şi ei. Nu au învăţat că e cool să ai barcă cu pânze pe care să o manevrezi singur, şi preferă, precum fraţii Mazăre, şalupe cu motor, eventual una de membru al familiei, că dacă scapi vreo fată în apă şi o ratează prima elice să fie sigur că a doua o prinde la cotitură. Fiii se mai stilează, joacă tenis binişor, ca Mircea Geoană, dar noii intraţi au preţuri mari de plătit, îţi mai rupi câte ceva la schi, mai ales dacă te apuci târziu, ca Mihai Răzvan Ungureanu. Poţi, desigur, să plăteşti să îţi fie educaţi copiii, cum a făcut dl. Dan Voiculescu, dar nici el nu are o viaţă uşoară. S-a supărat pe mine când i-am spus că nu e pe lista mea de donatori, e clar că nu fusese până atunci expus ideii că îţi trebuie o anumită calitate şi ca să îţi ia oamenii banii. Dar dl. Voiculescu măcar face filantropie din banii lui proprii, chiar dacă i-au fost lăsaţi prin testament în mod misterios de unul care avea rude directe. Mai nou a apărut o nouă categorie de noi îmbogăţiţi, cei prin recuperarea averilor. Au aşteptat prea mult banii şi acum, când le vin, în loc să devină risipitori, fac fundaţii ca să ceară bani de la alţii, nu să îi cheltuiască pe ai lor.
E greu să faci bani dacă nu ai manierele care să te facă acceptat de cei care au bani mai de mult, sau suficientă cultură pentru a fi un bogătaş neconvenţional. De asta un personaj de roman poliţist, Tom Ripley, asasinează un băiat de familie bună ca să îi fure şi identitatea pe lângă bani şi practică mult ca să îl imite pe cel mort în toate cele. Nu că eu aş crede că ai noştri sunt criminali… Şi ca să fii Ripley trebuie să înţelegi ce e stilul şi să aspiri la el. E destul să îl vedem pe Micky Şpagă ca să ne dăm seama că el nu aspiră la nimic. Culmea e că sub acest nivel grotesc există unii care aspiră să fie ca el. Răsvan Popescu, viitorul preşedinte CNA, mi-a părut idealist o singură dată în viaţă, când mi-a mărturisit cu lacrimi în ochi că visează să aibă o vilă la Snagov ca a Monicăi Nistorescu. E bine echipat să o capete într-o bună zi, dar cum nu ştie să facă sailing va ajunge să facă grătare pe terasă, cum ar fi putut face şi în grădina lui tată-său.
Nu vă otrăviţi viaţa invidiindu-i pe mitocanii pe care i-aţi cunoscut cândva şi pe care îi vedeţi că fac avere. Nu ştiu ce pot face cu ea.
