19 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024

Liniştea

Deşi mulţi politicieni au şters-o din ţară spre cele zări albastre să-şi odihnească mădularele, evident asistăm la liniştea dinaintea furtunii. Nici până acum nu a fost cine ştie ce linişte, dar de acum până la finele anului 2009 va fi zgomot, vacarm şi furie. Politicienii vor fi foarte vocali şi prezenţi pe toate canalele de televiziune, în prima pagină a gazetelor, pe posturile de radio. Va fi o bătălie cruntă pentru fiecare minut şi centimetru de expunere începând din această toamnă. Apoi iar se va lăsa liniştea. Asta după ce cinci rânduri de alegeri, plus unu-două referendumuri puse la cale de Cotroceni se vor fi consumat. Situaţia politică de atunci va fi foarte diferită de cea de azi. În 2009, Băsescu va fi la Cotroceni dacă are norocul să se întâlnească în turul doi cu Becali sau Vadim Tudor, sau cu vreun excentric. Ar pierde în turul doi, în faţa unui candidat cu alură de ins european, politicos şi civilizat. Dacă PNL şi PSD ar cădea de acord asupra unui candidat din afara zonei de partid, s-ar putea să avem surprize. Altă chestiune este că liberalii vor pleca de la guvern şi vor trece în opoziţie, cu Parchetul grămadă peste ei să îi caute la dosar. Bineînţeles, asta se va întâmpla dacă va câştiga Băsescu sau un altul care ar face pe justiţiarul, ca să îşi vadă mai bine de interese. Cam cum face Băsescu azi. Nu are ochi decât pentru corupţii din alte zări, dar nu şi din ograda proprie, la care este pur şi simplu orb şi surd. Cu liberalii ar mai fi un scenariu în 2008: să fie al doilea partid la guvernare, fie cu PSD, fie cu PD. Cum calculul hârtiei ne spune că nici un partid nu va alcătui guvernul singur, atunci e nevoie de aliaţi pentru a crea o majoritate parlamentară. Va juca PNL acest rol? Asta i-ar crea avantaje, pentru că liberalii vor încasa bonificaţiile, nu şi pierderile de imagine cauzate de uzura guvernării. Rolul l-a jucat cu succes PD în guvernarea CDR şi în cea ADA.

PD – dacă e să ne luăm după sondaje, cam premature după părerea mea – se duce în 2008 spre formarea cabinetului şi va trebui să îşi ia pe cineva alături. Băsescu trage tare pentru a-i aduce la Palatul Victoria, singuri. De fapt, el ar fi şi preşedinte, şi prim-ministru în această situaţie. Dar mă îndoiesc că aşa ceva este posibil. Maşinăriile electorale PSD şi PNL vor face (separat) totul ca să îi oprească. Pe de altă parte, dacă PD vine la putere de unul singur, la anul va fi şi ultima repriză din existenţa sa în politica mare de la Bucureşti. Boala lui se numeşte „Băsescu“ şi e boala care îl va termina. Postura de partid prezidenţial pe care o are azi este efemeră. Democraţii se vor dispersa de îndată ce popularitatea&şarmul lui Băsescu se vor estompa în mod natural sau va trebui după două mandate să plece de la Cotroceni. PD nu are forţa să ducă toată guvernarea în spinare şi ar risca enorm dacă totuşi ar face-o. Dar PSD cum a supravieţuit după ce a pierdut puterea în 1996 şi 2004? PSD este un partid atât de mare că a avut de unde să cadă. PD are alt statut şi mărime. PD va trebui în 2008 să îşi caute aliaţi, întâi de toate din pragmatism. Va prefera cu PSD sau PNL? Dar dacă PSD va fi primul partid în alegeri, câştigător relativ să zicem (cu un 24%)! Atunci, preşedintele Băsescu va trebui să îl cheme să formeze guvernul. PSD cu cine ar dori să guverneze? Cu PNL sau PD? Cred că ar condiţiona chemarea PSD la guvern de interdicţia de a se alia cu liberalii, pe care îi detestă. Aşadar, PD la guvern, în toate situaţiile.

Sigur că aceste calcule din vara dinaintea furtunii sunt cam timpurii. Putem însă să ne întrebăm anumite lucruri pentru a înţelege tactica partidelor aflate în cursă. Care sunt ţintele lor electorale? Deocamdată sunt ţinute secret. De aceste cifre depind multe. Europarlamentarele sunt un test, dar nu foarte concludent. Până la locale se vor schimba multe. Mai ales starea de spirit a electoratului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII