Când fredonam, în ’83, împreună cu Sorin, colegul meu de liceu, „UTC-iştii de azi, RFG-iştii de mâine!“, în ultima bancă a vreunei şedinţe, nu ştiam mai nimic despre Occident. Gustam fructul oprit, în colivie, răsfoind un Neckermann – mesagerul societăţii de consum către una de sacrificiu (numai în revista germană am văzut, înainte de 1989, salam de Sibiu). Era reconfortant să îţi închipui o societate în care conştiinţa socialistă nu era obligatorie, în care erai liber să te exprimi, în care puteai să călătoreşti, în care pâinea şi alte alimente nu se vindeau pe cartelă etc. Mirajul (necunoscut) al acelei lumi se suprapunea peste un altul (testat pe propria piele), al egalităţii şi prosperităţii socialiste, risipit între timp şi pentru mulţi dintre cei care crezuseră în el, căci diferenţa între enunţurile propagandei comuniste şi viaţa sufocată de lipsuri, minciună, ameninţare era greu de ignorat.
Sub semnul cunoscutelor şi necunoscutelor stă pentru mine şi această ultimă zi de vară din 2007. Nu ştiu, de exemplu, ce urmări va avea cedarea de către Patriciu a controlului companiei Rompetrol societăţii petroliere de stat KazMunayGaz din Kazahstan, dar se ştie că în urma tranzacţiei magnatul român e mai bogat cu 2,71 miliarde de dolari (iar logica sa: „25 la sută dintr-un pepene înseamnă mai mult decât 100 la sută dintr-un măr“ îmi e mai pe înţeles decât cea a comentatorului de fotbal: „În 20 de minute, ar putea şi Dinamo să dea trei goluri! Lazio a dat!“). Nu ştiu cine a profitat la bursă şi dacă a făcut-o legal, nu ştiu dacă e mai bine cu scut american antirachetă în Europa de Est, dar când privesc patronii echipelor de fotbal, mi se pare că ei au ceva în comun (în afară de această pasiune).
Nu ştiu dacă rugăciunile a sute de preoţi pentru luminarea minţii lui Dinescu vor avea efect, dacă se va dovedi că „nu a existat nimic din declaraţiile sale halucinante“ (ca să îl citez pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei) privitoare la colaboratori ai Securităţii care fac parte din Sfântul Sinod al BOR. Ştiu că 3.500 de cadre medicale din România au cerut de la începutul acestui an oficialităţilor hârtiile necesare pentru a munci în străinătate.
Nu ştiu dacă vor depune social-democraţii moţiune de cenzură (vorba lui Babi: „Să nu fie pavoaz!“), dacă vor trânti guvernul şi ce vor face după aceea (mi se pare că nici ei nu ştiu). Nu ştiu când vom avea primele alegeri cu vot uninominal, când vor isprăvi elitele noastre noua lege fundamentală şi dacă, după ce vom fi chemaţi la urne să o validăm, în comunităţile de rromi o să apară iarăşi generaţii de băieţi botezaţi Referendum şi de fetiţe numite Constituţia. Pare însă că depolitizarea înalţilor funcţionari publici intrată în vigoare la începutul acestui an a rămas doar pe hârtie.
Nu ştiu dacă un sistem drastic de amenzi ar îmbunătăţi serviciile publice, aşa cum crede Corina în bătăliile ei: „Eu şi protecţia consumatorului de o parte, restul lumii de cealaltă“. Nu ştiu dacă părul vă va străluci cu o nouă forţă, folosind un şampon, dacă va deveni de şapte ori mai puternic şi va avea un volum de trei ori mai mare. Nu ştiu dacă brânza aceea e atât de delicioasă, dacă detergentul diferit de cei „obişnuiţi“ va scoate complet petele dificile chiar de la prima spălare. Dacă e bine să vă abonaţi acum, să profitaţi de oferta dublă la reîncărcare sau dacă achiziţionând o cutie de margarină veţi câştiga şi nu ştiu ce maşină! Ştiu însă că în paginile uzate ale revistei Neckermann capitalismul se vedea diferit.
