Să presupunem că moţiunea de cenzură atât de mult timp discutată trece în parlament pe 3 octombrie 2007. Să presupunem că guvernul Tăriceanu este demis şi se formează alt guvern. Ştiu că e o mică probabilitate să se întâmple toate acestea. Nu le folosesc la altceva decât ca început de analiză.
Ce rămâne după guvernul Tăriceanu? Iniţiativa deconspirării dosarelor de informatori ai Securităţii. Iniţiativă incompletă (mai sunt peste o sută de mii de dosare încă păstrate la secret), dar în sfârşit realizată. Îndeplinirea tuturor criteriilor de aderare la UE şi semnarea Tratatului de Aderare. O scădere a inflaţiei destul de importantă. Revitalizarea activităţii anticorupţie, prin DNA şi Parchetul General. Scăderea generală a taxelor şi introducerea cotei unice de 16% de impozitare.
Nu găsesc mai multe realizări. Poate că am uitat câte ceva, dar cele de mai sus par a fi mai vizibile.
Cam puţin pentru aproape trei ani de guvernare. Aproape nici una din realizările înşiruite ale guvernului liberal nu este o prioritate pe agenda publică. Şoselele şi autostrăzile au fost întârziate într-un mod ruinător. Autostrada Transilvania, care trebuia să fie gata în 2010, va fi întârziată cel puţin doi ani, autostrada Bucureşti-Braşov a început şi s-a oprit de câteva ori până acum şi nu pare a fi funcţională înainte de 2012. Coridorul IV european Nădlac-Giurgiu este în continuare în aşteptarea unor semnături şi aprobări. S-au construit vreo 30 de clădiri de şcoală în trei ani şi nici un spital public. Mii de clădiri publice trebuie retrocedate, dar nu există un program de înlocuire a lor. Sute de mii de oameni nu au primit încă titlurile de proprietate pe terenuri, clădiri sau acareturi recunoscute de lege. Deficitul comercial a ajuns la niveluri care ar trebui să îngrozească orice prim-ministru (declanşând astfel un program de creştere a exporturilor şi scădere a importurilor), dar nu preocupă pe nimeni. Armata este în continuare subechipată, programele de înzestrare curgând cu încetinitorul. În protecţia mediului nu se întâmplă nimic bun: pădurile se defrişează, parcurile dispar, cu sau fără retrocedări, apele sunt din ce în ce mai poluate, urmele industrializării socialiste (Copşa Mică, Baia Mare, Ocnele Mari şi câte altele…) sunt tot acolo, acumulând pericole pentru oameni şi vieţuitoare. În Parchete sunt tot un milion de dosare în cercetare, iar în instanţe sunt tot patru milioane de cauze, căci numărul judecătorilor şi procurorilor, în loc să crească, scade. Oamenii mor în spitale din cauza lipsei de medicamente, iar natalitatea scade în continuare, căci nimeni nu propune un pachet raţional de îmbunătăţire a condiţiei mamei. Deşi avem creştere economică şi scădere a inflaţiei, calitatea vieţii nu creşte, căci nu numai salariul este important, ci şi felul în care îl poţi cheltui.
Nu spun că toate acestea pot fi rezolvate cât ai bate din palme. Durează ani buni până când pui în mişcare greoiul aparat politic şi administrativ al României şi atunci calci atâtea bătături încât se pornesc imediat campaniile denigratoare la adresa ta. Dar oamenii nu te judecă după apariţiile la televizor, nici după calitatea cămăşilor şi a cravatei. Oamenii te judecă după experienţa lor de zi cu zi. Dacă îşi iau maşină nouă şi apoi stau trei ore în trafic, înjură guvernul. Dacă aceeaşi maşină nouă nu poate fi parcată în faţa blocului, înjură guvernul. Dacă iau un credit în euro şi apoi inflaţia se reaprinde (ca în aceste zile), înjură tot guvernul. În fiecare toamnă, un abur de blesteme se ridică în România, iscat de părinţii care nu le găsesc copiilor-studenţi o cameră decentă de cămin. Şi dacă aţi şti că 1.000 de locuri noi în cămine studenţeşti se construiesc în şase luni şi costă zece milioane de euro, ceva mai puţin decât consumă Guvernul României pe zi…
Nu mă întreb de ce nu s-a apucat guvernul liberal de măcar o parte din aceste lucruri. Ştiu că există sute de motive să nu faci un lucru. Dar aici este diferenţa dintre politicienii făcuţi şi cei născuţi: cei făcuţi sunt buni de gură, cei născuţi sunt buni de muncă.
