Secundele treceau greu în faţa cabinetului medicului de familie. Mă gândeam la paturile înghesuite pe culoarele spitalului din Montreal, în „Invaziile barbare“, la discuţia pe care o avusesem cu Dan despre film, despre sindicaliştii canadieni din sistemul medical, atât de asemănători, la nărav, cu ai noştri, despre îndelunga aşteptare ce te paşte, acolo, până să te consulte un specialist (şi când suferinţa îţi e acută, eşti programat peste câteva săptămâni sau chiar luni). Dar, cel puţin, dacă eşti internat, nu plăteşti nimic, spre deosebire de Statele Unite, unde, dacă nu ai asigurare, eşti „mâncat“, cum se spune. În toate filmele însă, ca şi în afara lor, banii rezolvă orice problemă de asistenţă medicală şi în America, şi în Canada, şi în România. Companionii mei discutau despre boli, îşi dădeau sfaturi, povesteau cazuri întâmplate prietenilor, rudelor sau citite în infailibila Formula As, se mirau că butelia s-a mai ieftinit (un pensionar presupunea că or fi gaze mai puţine în ea; privindu-l, îmi veneau în minte cuvintele părintelui Sever despre bătrâna care se pregătise pentru înmormântare, îşi cumpărase şi sicriu, îl ţinea în dormitor, pe lada patului, uneori se culca în el). Treceau puţin prin politică şi se întorceau la ştirile de la ora 5, la tânărul ce fusese tranşat şi la alte poveşti de gen. „Nu lăsa prostata să îţi conducă viaţa!“, citeam îndemnul afişat pe un perete, ascultând fără voie avalanşa de informaţie infracţională ce se propaga în jurul meu, în timp ce dintr-un apartament vecin (cabinetul se află la parterul unui bloc) se auzea vocea unui prezentator de ştiri: în Irlanda, un român a agresat un poliţist, aproape 100 de romi proveniţi din România au fost expulzaţi din Paris, românul care a violat o italiancă de 40 de ani, chiar pe treptele bisericii, a fost arestat, preşedintele Germaniei, bruscat de un român (era o zi neobişnuită: nimic despre compatrioţii noştri aflaţi în Spania! După ce ani de zile românii au deţinut supremaţia la furtul din bancomate, căci n-au ajuns încă la nivelul cultural cerut de traficul de antichităţi prin portul Geneva, acum sunt pe val în ce priveşte implicarea în traficul de persoane).
Conform principiului vaselor comunicante, cu acest export masiv de criminalitate (aflasem seara, de la televizor, că din 3.557 de străini arestaţi la Roma de la începutul anului, 2.679 sunt români. Pe locul doi, Marocul, cu 275 de infractori), poliţiştii români ar trebui să îşi completeze voioşi bilanţul de sfârşit de an şi să încaseze cuvenita primă, îmi spuneam. „Lăsaţi-l şi pe jos“, o îndemna bătrânul pe mămica grăbită să-şi ridice copilul. „Noi cum am crescut, în curte, în noroi! Lăsaţi-l… Să facă anticorpi!“. Nişte anticorpi ar fi buni şi pentru societatea noastră, căci, chiar dacă o parte din viruşii autohtoni au migrat către ţări mai ofertante, nivelul violenţei nu dă semne de diminuare. Au plecat şuţii care urcau în tramvaiele aglomerate, în staţia de la piaţă (pentru ei îşi umplea profesorul Cicerone buzunarele cu bileţele scrise cu litere de-o şchioapă: „V-aţi păcălit, derbedeilor!“), dar au apărut alţii în loc. Şi au rămas ceilalţi, politicienii şi oamenii de afaceri care au împărţit patrimoniul PCR şi al UTC, comisioanele din toate ale statului pe care le-au vândut, banii din ţepele date populaţiei. Au rămas miniştrii furtului legal, somităţile administraţiei, maeştrii justiţiei (care i-au făcut scăpaţi). Cei cărora le zâmbim, unii cu, alţii fără blândeţe: „Ne-aţi păcălit, derbedeilor!“
