Românii sunt un popor uşor de manipulat. Absenţa spiritului critic, asociată aprinderii de moment, sub semnul latinităţii, îl face să înghită pe nemestecate orice lozincă, fără a-i descifra substanţa. Aşa s-a întâmplat în ultimii 17 ani cu privatizarea, desfiinţarea CAP-urilor, anticomunismul, anticorupţia, reforma, schimbarea de regim. Un club de aventurieri – cum ar fi zis Arghezi – lansează, la un moment dat, o lozincă. De îndată, presa de fătuce şi guguştiucii o preiau şi o oferă poporului fără o minimă verificare. Democraţia înseamnă, prin definiţie, absenţa cenzurii. Toate punctele de vedere au posibilitatea să se exprime în spaţiul public. Democraţia românească e însă profund afectată de ceea ce Igancio Ramonet numea cenzura consensului. Ca şi în cazul reflexului pavlovian, pronunţarea unui cuvânt stârneşte o reacţie automată. Spui vot uninominal, toată lumea răcneşte a aprobare, iar cei ce îndrăznesc să obiecteze sunt imediat puşi la colţ ca fiind reacţionari.
Pe acest mecanism s-a creat în România, în doi timpi şi trei mişcări, isteria votului uninominal. Nimeni nu s-a întrebat şi despre efectele negative ale votului uninominal în România definită de o slabă conştiinţă civică. Nimeni nu s-a gândit că prin votul uninominal se slăbeşte forţa partidelor sau că sunt legitimaţi baronii locali şi, în general, oamenii cu bani. Nimeni nu s-a gândit că votul uninominal de până acum – pentru preşedinte, pentru primari – n-a promovat în mod automat cele mai cinstite şi cele mai bine pregătite persoane. Toată lumea e convinsă că votul uninominal va aduce automat creşterea salariilor, dispariţia haosului din Bucureşti, pensii mai substanţiale, ieftinirea oului. Absurditatea e cu atât mai mare cu cât mulţi politicieni şi jurnalişti sunt convinşi că votul uninominal e o prostie, că reformarea clasei politice nu stă în votul uninominal, ci în schimbări de profunzime în însăşi societatea românească.
TVR a cerut partidelor să-şi prezinte ofertele pentru campania privind referendumul. Cu excepţia PRM, nici o formaţiune politică nu s-a arătat dispusă să-şi asume adversitatea faţă de votul uninominal. Curios rămâne că şi partidele care se proclamă entuziaste ale votului uninominal nu sunt în stare să aducă în favoarea acestuia argumente solide, convingătoare. Politicieni, jurnalişti se întrec în a repeta, până la saturaţie, clişeul privind reformarea clasei politice prin renunţarea la votul proporţional pe listă.
În sine, iniţiativa convocării unui referendum privind votul uninominal nu e greşită. Într-adevăr, singurul în stare să se pronunţe dacă e nevoie sau nu de o reformă electorală e poporul român. Numai că, în realitate, referendumul n-a fost convocat de Traian Băsescu pentru ca poporul, cumpănind argumentele pro şi contra, să decidă, ci pentru a alege între uninominalul lui Tăriceanu şi uninominalul lui Băsescu. La referendum vom avea astfel nu o confruntare între argumente, ci o confruntare între simpatii. Totul, pe fondul isteriei votului uninominal.
