Norica şi Monica

Au existat odată două tinere magistrate, Norica şi Monica. Amândouă absolviseră Facultatea de Drept şi au intrat în procuratură în mici oraşe munteneşti, prin deceniul opt al secolului trecut. Monica a traversat rutina acelor ani fără incidente. Norica a avut ghinion. Poliţia i-a adus pe unul Valerică drept făptaş al unei infracţiuni pe care n-o săvârşise şi, cum era justiţia expeditivă, Norica i-a şi obţinut condamnarea. Când poliţia l-a găsit pe adevăratul făptaş însă, Norica şi-a arătat caracterul. Nu a mai făcut proces, s-a mulţumit să le schimbe datele de stare civilă ca să înlocuiască în puşcărie pe primul cu al doilea. Astfel a reparat o eroare judiciară (un om fusese condamnat pe nedrept) printr-un fals (a fost înlocuit la pedeapsă cu adevăratul făptaş, căruia nu i-a mai făcut nici un proces, încălcându-i-se dreptul la apărare). Norica a luat un avertisment, că şi sub comunism se făceau controale şi se respecta o aparenţă de legalitate.
Anii ’90-’91 le-au găsit pe fetele noastre dând piept cu viaţa în posturi foarte diferite. Monica a refuzat să facă dosare oamenilor nevinovaţi arestaţi de minerii chemaţi la Bucureşti de Ion Iliescu, pe care poliţia îi adusese la procuratură, în loc să îi pună în libertate. Alţi colegi ai ei, precum dl Cochinescu, care avea să ajungă şef al Parchetului, au făcut-o cu ambele mâini. Norica a cunoscut o americancă, Patricia Long, care voia să adopte un copil. Deşi era încă procuror, deci reprezenta statul, Norica a ajutat-o şi a stat în schimb trei luni în America la ea acasă.
În 1991, ambele eroine ale noastre au cam fost împinse la marginea procuraturii. Norica, pentru cazul Long. Noi sancţiuni şi a trebuit să plece din magistratură. Monica, pentru că a scos de sub acuzare mulţi din cei arestaţi ilegal de mineri şi a făcut şi un raport contra colegilor ei care îi reţinuseră abuziv şi îi anchetaseră pe arestaţii din Piaţa Universităţii. Aceia nu au fost niciodată sancţionaţi. Monica a plecat la studii la Central European University, unde a studiat cu Stephen Holmes şi alţi mari jurişti, şi doi ani mai târziu şi-a luat diploma. Norica şi-a trecut în CV că a fost doctorand la Harvard la Kennedy School, în Drept penal, deşi Kennedy School nu dă degree-uri în Drept penal. A fost probabil la un seminar şi atât. Nu are diplomă să o arate.
Traseele celor două merg de aici înainte în direcţii diferite. Norica intră în politică, fiind avocată, nimic nu o mai opreşte. Mai întâi în PNŢCD. Când acest partid nu mai prinde parlamentul, în PNL. Monica devine un personaj favorit al Consiliului Europei, principala instanţă politică a drepturilor omului din Europa. Procurori care să lupte să schimbe sistemul din interior sunt rari şi Consiliul începe să lucreze cu Monica şi în România, şi în alte ţări. Acest lucru îi face să turbeze pe Cochinescu şi alţii ca el – ideea că au pe cineva în interior, care raportează totul la Strasbourg. Sunt anii în care justiţia e tot mai plecată sub politic, se fac recursuri supreme în anulare la ordinul lui Iliescu din greu. Situaţia devine de nesusţinut şi, în 1997, Monica Macovei se retrage din Parchet. „Demisionez, îi scrie procurorului general, Nicolae Cochinescu, în scrisoarea de demisie, din cauza incompatibilităţii dintre mine şi dumneavoastră în felul în care percepem justiţia şi rolul Parchetului într-o societate democratică. Şi constatând că sunteţi încă la conducerea instituţiei, demisionez eu“. În acel an, urmând succesului CDR în alegeri, cariera Noricăi începe să urce. Greu, pentru că erau puţine femei în CDR. E protejata primului-ministru Radu Vasile, care iese din graţiile preşedintelui Constantinescu după ce ies la iveală legături oculte cu Securitatea.
În anii care urmează, Monica Macovei devine cel mai popular consultant pe justiţie din Europa de Est pentru Consiliul Europei şi, din Georgia până în Bosnia, pregăteşte judecători şi încearcă să construiască sisteme judiciare independente. PD îi propune ministeriatul în 2004, când este la Sarajevo, lucrând pentru Consiliul Europei. Nu are de ce să îi ceară nimeni mapa profesională: traseul ei este de notorietate internaţională. Norica ajunge în acest timp în grupul Dinu Patriciu din PNL, cu relaţii apropiate cu PSD. În toamna anului 2004, se fac chiar planuri ca PNL să-l susţină pe Năstase în turul doi contra lui Băsescu, dar Patriciu nu reuşeşte să câştige majoritatea printre liberali. Monica ajunge ministru şi toate proiectele anticorupţie de pe hârtie încep să devină faptă. Norica va lupta consecvent contra lor, alături de colegi din PSD, PRM, PC şi UDMR. Patriciu e anchetat de Parchet, ceea ce îi va mobiliza pe toţi aliaţii lui contra justiţiei. Trebuie neapărat ca aceasta să fie din nou sub control.
După intrarea României în Uniunea Europeană, istoria se cunoaşte. Parlamentul răsuflă uşurat că nu trebuie să se mai prefacă şi o dă afară pe Monica, garantul angajamentelor europene. Nimic nu o mai opreşte pe Norica să devină ministru.
Decât trecutul. Şi povara acestei simple comparaţii.