Cine are curiozitatea să urmărească paginile politice din ziare şi talk-show-urile de la televiziuni rămâne surprins constatând că, după ce Sorin Oprescu a câştigat la scor, Primăria Capitalei nu mai suflă un cuvânt despre teza:
Prin Sorin Oprescu, Ion Iliescu pune mâna pe Bucureşti.
Desigur, aşa sunau alarmele de tip Sirena lui Roaită din presă dinaintea celui de-al doilea tur de scrutin.
Acum, că Sorin Oprescu e deja primar, aceleaşi sirene ar trebui să ragă:
Bucureştii sunt deja pe mâna lui Ion Iliescu!
Se va fi schimbat brusc orientarea ziarelor şi televiziunilor cu patroni amestecaţi în mafia imobiliarelor, ţinând cont că au ajuns la mâna lui Sorin Oprescu, înjuratul de până mai ieri?
Posibil şi aceasta.
Noi credem însă că adevărata explicaţie e alta.
Nimeni n-a fost sincer convins că, prin Sorin Oprescu, Ion Iliescu vrea să facă şi să dreagă în ţara asta.
Întreaga tărăşenie a fost o manevră electorală dovedită absolut ineficientă.
Ajungem astfel la un fenomen ce s-ar putea numi:
Inventarea sistematică a pericolului numit Ion Iliescu. Pentru că, e limpede, la anii săi, Ion Iliescu nu numai că nu mai poate fi Baubaul României, dar nici nu vrea.
După Congresul din aprilie 2005, Ion Iliescu şi-a dorit doar atât:
Să fie un soi de guru al PSD.
Până în 2007 – cu toţii ne amintim – Ion Iliescu se mai lupta să-şi păstreze acest loc.
A venit însă suspendarea lui Traian Băsescu.
Ion Iliescu s-a numărat printre liderii PSD şi ai politici, în general, care s-au opus suspendării. Un timp de la debutul campaniei pentru referendum a stat chiar deoparte.
În disperată nevoie de a exploata şiretlicul electoral din 2004 – cel cu David înfruntând Goliatul – Traian Băsescu l-a atacat dur pe Ion Iliescu, punându-i în cârcă suspendarea.
Pe Ion Iliescu, asta l-a făcut să reacţioneze violent, la rându-i, şi să se înscrie în campania PSD pentru referendum.
Maşinăria de presă şi propagandă a Cotrocenilor s-a pus imediat în mişcare la bobârnacul dat de Traian Băsescu.
Ion Iliescu s-a trezit deodată, dintr-un pesedist care se zbătea să aibă în partid respectul cuvenit Tatălui, într-un factotum al întregii noastre scene politice.
De la referendum începând, şmecheria supradimensionării lui Ion Iliescu pentru a-şi putea justifica impotenţa politică a devenit o permanenţă a politicii lui Traian Băsescu.
Copiii săi de trupă din presă, din aşa-zisa societate civilă, simţind că-i place să fie dat pe la subţiori cu cerneală plăcut mirositoare, au aplaudat trucul.
Şi astfel s-a pricopsit fostul preşedinte cu o dimensiune la care nici n-ar fi visat.
Nici măcar pe vremea când, tânăr activist fiind, cunoştea şmecheria bolşevică numită inventarea duşmanului necesar.
