Standardele ruseşti egale

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a adresat recent un apel la aplicarea unor standarde egale pentru situaţii egale. Ce poate fi mai corect decât atât? Preşedintele rus se referea la faptul că majoritatea ţărilor occidentale au recunoscut independenţa Kosovo, dar condamnă gestul Moscovei de a accepta independenţa regiunilor georgiene Abhazia şi Osetia de Sud. Desigur, Medvedev ignoră faptul că situaţiile nu prea sunt egale. Occidentul a recunoscut Kosovo după un masacru etnic operat de armata sârbă, după acordarea de garanţii minorităţii sârbe şi după opt ani de negocieri cu părţile implicate, considerând cazul o situaţie-limită, nicidecum o regulă. Moscova a recunoscut independenţa Osetiei fără ca nimeni să fi dovedit un masacru etnic comis de georgieni şi la o săptămână după calmarea conflictului. Cu această minoră scăpare de logică, ar trebui însă să ascultăm îndemnul preşedintelui rus şi să aplicăm standarde egale pentru situaţii egale.
De pildă, înţeleg că standardul rusesc zice că orice populaţie care cere independenţă ar trebui să o primească. O asemenea veste ar fi primită cu mare bucurie în Cecenia, de pildă. În definitiv, oamenii de acolo se chinuiesc de vreo 230 de ani să-i convingă pe ruşi de aşa ceva. Până acum, nu au reuşit şi nici nu cred să aibă şanse prea curând. Înţeleg că standardul rusesc e mai egal decât standardele altora. De pildă, două ferme din Estonia tocmai şi-au proclamat independenţa. Nu e exclus ca Moscova să o recunoască, doar ştim cât ţine Kremlinul la standardele internaţionale.
Acelaşi Medvedev spune la Euronews că preşedintele georgian, Saakaşvili, e un cadavru politic şi nu are legitimitate. Dacă eu înţeleg bine acest standard, un preşedinte care a primit biroul moştenire de la Putin, cu opoziţia redusă la tăcere, cu alegeri câştigate fără dezbateri, dar, în aplauzele presei controlate, zice că alt preşedinte care a avut măcar bunul-simţ să participe la nişte alegeri considerate corecte de observatorii internaţionali este ilegitim. Curat standarde egale pentru situaţii egale.
Dar putem să folosim îndemnul preşedintelui rus şi mai aproape de casă. De pildă, trocul politic dintre PD-L şi Vadim Tudor pentru funcţii la Senat a stârnit indignare. Pe bună dreptate, nu se face să clamezi principii înalte şi să te aliezi cu Vadim Tudor. Oricum o iei, nu dă bine. Înţeleg indignarea editorialiştilor. Înţeleg şi indignarea lui Cătălin Avramescu, care a anunţat că se retrage din alegeri, deşi mi-era limpede de la început că un om care urmăreşte programatic să fie în răspăr cu restul lumii nu se poate integra într-o formulă partinică. Ce nu înţeleg este indignarea moraliştilor din PSD, PC şi PNL. Din câte ţin minte, Bogdan Olteanu a ajuns preşedinte la Cameră după o înţelegere cu PRM, care avea chiar şi un scop murdar, păstrarea sediului PRM. Apoi, PRM a fost racolat la toate voturile care au menţinut guvernul Tăriceanu în funcţie. PRM a fost parte din coaliţia care l-a suspendat din funcţie pe Traian Băsescu. Şi asta în mod asumat, cele trei partide spuneau atunci că au nevoie de Vadim Tudor pentru a apăra democraţia de tiran. Ce facem cu standardele egale ale preşedintelui Medvedev? Îmi pare mie sau PNL, PSD şi PC au un stil rusesc de a se indigna?