Vestea că senatorii au adoptat o nouă fază a taxei pentru combaterea poluării (fosta taxă de primă înmatriculare), şi anume anularea ei, a fost doar o nouă etapă. Mai urmează una: Camera Deputaţilor. Foarte probabil, până la 30 noiembrie, data alegerilor generale, deputaţii vor găsi timpul să legifereze anularea ei.
Efectul? Banii înapoi. Dacă şi deputaţii vor vota anularea taxei, atunci banii va trebui să se întoarcă dinspre bugetul de stat spre cei care au fost puşi la plata taxei. Aparent, singurul câştigat din încasarea acestor sume discutabile (ţineţi minte că, în fapt, introducerea acestei taxe a fost una dintre primele încălcări ale unui avantaj al aderării României la Uniunea Europeană – libera circulaţie a mărfurilor). Şi, întrucât, înainte de aderare, libera circulaţie a mărfurilor era împiedicată de accize, aderarea la Uniune a adus eliminarea acestei bariere. Guvernul român, miop, fără viziune pe termen lung, confundând economia cu un cazino, iar miniştrii jucând mai degrabă rolul de crupieri decât de vizionari, s-a trezit în faţa acestei probleme: ce punem în loc? Doar că această întrebare trebuia adresată, iar soluţia, găsită cu mult timp înainte de aderare. Doar că, înainte de aderare, guvernul era prea ocupat să îşi manifeste amatorismul fiscal. Aplicând stimuli generalizaţi, neţintiţi şi, prin urmare, neechilibraţi. Rezultatul a fost următorul: cei care aveau cea mai mare nevoie de stimuli au fost stimulaţi cel mai puţin şi viceversa: cei care aveau mai puţină nevoie de stimuli au primit majoritatea sumelor redirecţionate.
Care a fost, de fapt, efectul taxei speciale de primă înmatriculare? Cine a beneficiat, indirect, de ea? Dacă o să îmi răspundeţi că mediul în care trăim, o să vă spun, la rândul meu, că a trecut prea puţin timp pentru a declara deja mediul câştigător. Ba chiar, pe termen scurt, efectul este fix pe dos. Prin redirecţionarea cheltuielilor dinspre infrastructură aiurea, mai multe autoturisme consumă mai mult carburant din cauza ambuteiajelor şi a dificultăţilor de transport, iar calitatea mediului se înrăutăţeşte. Atât cu mediul.
Cine au fost beneficiarii indirecţi ai taxei? Am mai spus-o şi o repet: importatorii de autoturisme noi, producătorii autohtoni (parţial, întrucât Dacia produce autoturisme cu motoare modeste, din punctul de vedere al cilindreei) şi, din nou, importatorii de autoturisme noi, care au ataşate service-uri cu o calitate a serviciilor mai mult decât discutabilă.
Vi s-a întâmplat vreodată să reveniţi la service-ul auto la câteva zeci de kilometri după ce aţi plecat, semnalând aceeaşi problemă?
Vi s-a întâmplat ca, după aceea şi după achitarea unei noi facturi, oamenii din service-uri să se jure că s-a rezolvat şi să reveniţi şi a treia oară, în urma căreia să plătiţi o nouă factură? Mie mi s-a întâmplat. De ce? Pentru că merge şi aşa. Pentru că, stimulaţi să importe prin încălcarea, după părerea mea, a liberei circulaţii a mărfurilor, importatorii s-au trezit cu o piaţă nemeritată: au atât de mult de servisat la maşinile noi (de regulă mentenanţa cu facturi de câteva sute de euro), încât importatorii au învăţat că mai uşor e să faci în România afaceri cu ordonanţe personalizate decât să pui în prim-plan clientul. Un avantaj nemeritat.
Faptul că taxa specială pentru prima înmatriculare a fost un stimul pentru importatorii de autoturisme noi nu poate fi negat. Priviţi evoluţia importurilor de după modificarea ei, într-o formă acceptată de Comisia Europeană. Din iulie, de când s-a schimbat forma taxei, importurile de autoturisme second hand s-au majorat de şase ori faţă de luna iunie. De ce? Pentru că a fost modificată o barieră tarifară. Iar dacă privim primele şapte luni ale anului acesta faţă de primele şapte luni ale anului trecut, vom vedea o majorare a numărului autoturismelor second hand importate de peste sută la sută. În acest timp, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 2%. În luna iulie, s-au importat 37.000 de maşini second hand şi doar 21.550 de autoturisme noi. Interesant, nu? Cum nu a mai fost stimulat prin ordonanţă, în aceeaşi măsură, importul de autoturisme noi a rămas semnificativ în urmă. Mai grav este că stimularea prin ordonanţă a fost efectul gândirii unui guvern care acţionează în numele economiei de piaţă. Unui guvern obişnuit să pună carul înaintea boilor. Adică, în loc să creeze întâi infrastructura necesară descongestionării traficului – carul (vezi starea DN 1, vezi cei 20 de kilometri de autostradă din 1.200 promişi), a decis să stimuleze, metaforic vorbind, boii. Adică importul de autoturisme noi.
Iar taxa specială pentru prima înmatriculare nu e singurul astfel de stimul. Vă reamintesc Programul Rabla, care, în numele plăţii de la buget a aproximativ 1.000 de euro, transferă aceşti bani importatorilor de autoturisme noi, vezi Doamne, că se renunţă la un autoturism poluant şi se pune în loc unul mai puţin poluant. Nou. Dar dacă importam un autoturism vechi de un an şi casam unul de 12 ani, nu era acelaşi efect? Ba da. Un autoturism mai puţin poluant în locul unuia mai poluant. Sigur, suma de 1.000 de euro putea fi discountată, pentru că autoturismul rula deja. Dar, şi aici, s-a dorit numai stimularea prietenilor de la importurile de autoturisme noi.
Am încercat să demonstrez că principalii beneficiari, financiar, de pe urma taxei speciale de primă înmatriculare, mai ales în condiţiile în care ea va fi returnată plătitorilor, sunt prietenii importatori. Nu numai că li s-a facilitat prin încălcarea liberei circulaţii a mărfurilor (repet, după părerea mea, întrucât taxa iniţială a fost modificată în urma începerii procedurii de constatare a încălcării tratatului comunitar), dar se trezesc şi cu o piaţă a service-urilor, nemeritată. Şi atunci, cine plăteşte?
Dacă banii va trebui returnaţi, o vom face din bugetul de stat. Adică din taxe şi impozite viitoare sau din datorie suplimentară (pentru că sumele deja încasate au fost cheltuite). La care se adaugă penalităţi. Mă întreb eu, cine a fost însă promotorul acestei taxe europene? Nu este luat la întrebări? Chiar atât de simplu poţi scăpa? Nu i se pot imputa costurile suplimentare ale bugetului în urma introducerii acestei taxe. Pentru că, dacă nu se va întâmpla aşa, răspunsul la „cine plăteşte?“ este simplu – poporul. Doar că lucrurile se complică, acum, înainte de 30 noiembrie. Tot poporul este cel care „votează“.
