Anul trecut pe vremea asta, se discuta în parlament proiectul de buget pentru 2008. Un proiect pe care îl catalogam încă de atunci drept nerealist, în care veniturile erau umflate cu pompa tocmai pentru a face faţă, din pix, cheltuielilor. Pentru că procentul cheltuielilor era mare, iar veniturile, oricât ne-am dori, nu pot creşte prin ordonanţă de urgenţă, doar pentru că aşa spune proiectul de buget.
În parlamentul anului 2007, proiectul de buget a ajuns cu o pondere a veniturilor în PIB de 39,6%. Rapid, a fost modificată ponderea la 39,3% şi procentul de cheltuieli fiind de 42% din PIB, proiectul consemna un deficit de 2,7% din produsul intern brut. Adică statul urma, programat, să cheltuiască mult mai mult decât încasează, iar pentru diferenţa de peste trei miliarde de euro, să se împrumute.
Că a fost un buget nerealist şi prost făcut nu mai încape îndoială. Bugetul a fost rectificat deja de patru ori, iar finalul lunii decembrie va aduce a cincea rectificare, cea prin linia finală după 12 luni. Iar deficitul va fi mai degrabă mai aproape de 4% din PIB decât de 3%. Mă enervează însă tupeul şi minciuna. În urmă cu două săptămâni, guvernul a rectificat pentru a patra oară bugetul. Jurând că deficitul bugetar va rămâne la 2,3% din PIB. După numai două săptămâni, la finalul lunii noiembrie, deja deficitul bugetar a depăşit 3% din PIB. Iar întrebarea-cheie este: ce naiba să se fi întâmplat în numai două săptămâni încât să obţii mai puţin cu 800 de milioane de euro? Sau să cheltuieşti mai mult decât îţi programai cu 800 de milioane de euro? Răspunsurile diferă.
Dacă îi întrebi pe cei de la guvern, o să îţi spună că veniturile au fost mai mici decât anticipările, din cauza lipsei de lichidităţi din partea agenţilor economici. Din fericire, este doar parţial adevărat. Deocamdată, doar în mică măsură. Oricum, este o iresponsabilitate imensă să vii cu un astfel de pretext: că din cauza crizei nu încasezi cât trebuie. Practic, inviţi agenţii economici să vadă cât de prost colector de venituri eşti şi să îşi adreseze întrebarea: dacă alţii nu plătesc, eu de ce aş plăti?
De fapt, şi aici, ca şi în cazul crizei de nervi a ministrului finanţelor după ce parlamentul a adoptat majorarea salariilor profesorilor cu 50% (ţineţi minte, cea în care începuse să urle că deficitul bugetar se va duce la 7% din PIB şi convoca CSAT-ul pentru a reduce deficitul bugetar), este doar o încercare penibilă, jalnică, de a pasa propriile nerealizări şi incompetenţe pe spinarea altora. Principalul motiv nu este neplata la timp a obligaţiilor agenţilor economici, ci supradimensionarea exuberantă, iraţională, a veniturilor. Acele procente despre care în urmă cu un an spuneam că erau umflate cu pompa.
Practic, o minciună
O vreme, minciuna a putut fi ascunsă nespecialiştilor. Execuţia bugetară lună de lună, cu neefectuarea cheltuielilor de capital, a ţinut bugetul pe plus. Asta, în prima jumătate a anului. Apoi au început să vină minusurile: venituri mai mici decât estimările mincinoase şi cheltuieli mai mari. Şi aici este a doua iresponsabilitate guvernamentală: când vezi că veniturile tale nu se ridică la înălţimea aşteptărilor, de ce majorezi cheltuielile? Două răspunsuri: nu te pricepi sau minţi. Pe măsură ce anul a avansat, tot mai multe venituri rămâneau la categoria „speranţe“, iar lucrurile au devenit clare. Prin cheltuieli majorate, deficitul bugetar nu a mai putut fi ţinut „din pix“. Iar noiembrie ne aduce cel mai mare deficit bugetar după 11 luni din ultimii şase ani. Iar decembrie ne va aduce cea mai mare datorie la finalul anului din ultimii şase ani. De ce? Pentru că bugetul a fost prost, a fost modificat de patru ori, tot prost, iar execuţia bugetară arată modul defectuos în care a fost manageriată economia.
Ministrul Vosganian ţipă sus şi tare că majorarea salariilor profesorilor va conduce deficitul bugetar spre 4-5% din PIB, iar majorarea tuturor salariilor bugetarilor va conduce spre 7% din PIB deficitul bugetar. Vă spuneam şi atunci, vă spunem şi acum că ministrul tocmai ce găsise un ţap ispăşitor pentru propria lipsă de competenţă, pentru că deficitul bugetar oricum ar fi depăşit 3% din cauza veniturilor supraestimate şi a cheltuielilor nebuneşti. Uite că salariile nu
s-au majorat cu 50%. Şi, totuşi, deficitul bugetar a depăşit 3% încă din luna noiembrie. În condiţiile în care până în urmă cu o lună oficialii spuneau că în România nu avem de-a face cu nici un fel de criză (deci, nu o resimţeau nici la nivelul veniturilor), iar în urmă cu două săptămâni se jurau practic prin păstrarea deficitului bugetar la 2,3% din PIB că, în România, criza nici nu a păşit. Dar acum?
Acum, practic nu mai au cum să mintă. Pentru că a venit scadenţa. Pentru că facturile trebuie plătite, iar realitatea arată că sumele angajate pentru cheltuieli şi cele cheltuite sunt mai mari decât veniturile, iar diferenţa trebuie acoperită prin cea mai mare datorie bugetară din ultimii şase ani, la final de an. Într-un fel, asta este moştenirea guvernului pentru români: cea mai mare datorie bugetară din ultimii şase ani, cea mai mare datorie publică din ultimii opt ani şi cea mai rea perspectivă pentru anul care urmează din ultimii şase ani. Între timp, mici potlogării: triplarea taxei de poluare pentru maşinile vechi (printr-o măsură „mai antieuropeană“ decât chiar prima taxă, un bonus de încă 200 de euro pentru importatorii de maşini prin programul rabla). Şi alte măsuri care, în loc să se încadreze la categoria responsabilitate, intră la capitolul „decembrie, ultimul tun“.
