PSD pare un partid măcinat de convulsii interne. Bâlbâielile jenante care au dus la schimbarea a doi miniştri de interne şi conflictul recent dintre Viorel Hrebenciuc şi Miron Mitrea, ca şi întârzierea anunţării unui candidat la preşedinţie arată un partid confuz, fără orientare. Şi, totuşi, în mod paradoxal, poziţia lui Mircea Geoană în fruntea partidului pare mai sigură ca niciodată. Preşedintele PSD este reprezentantul perfect al liderului-lichid. Orice lichid ia forma vasului în care este pus. Exact asta a făcut Geoană cu PSD. Nu are nici coerenţă, nici strategie, ca să nu mai zic de îndrăzneală pentru a reforma partidul. Când Ion Iliescu a vrut să-l suspende pe Băsescu, Geoană s-a lăsat dus de val, destul de neconvins, şi a acceptat ceea ce s-a dovedit apoi cea mai mare greşeală din anii de opoziţie. La negocierea posturilor din guvern, câteva voci din partid au preferat cu tot dinadinsul un serviciu secret, aşa că Geoană s-a bătut pentru Ministerul de Interne, cu care apoi nu a ştiut ce să facă. Dar, cu toate acestea, Geoană îşi lasă în urmă adversarii cu adevărat periculoşi şi, lichid cum spuneam, umple golurile lăsate de aceştia.
Dacă în 2005 părea un visător care se pune cu greii Iliescu, Năstase, Dan Ioan Popescu, Mitrea, acum Geoană câştigă prin lipsă de adversar serios. Popescu a plecat cu totul din partid, Iliescu rămâne respectat, dar e nesemnificativ. Năstase e o umbră patetică a ce era odată, după ce a refuzat să priceapă că nu poţi şi să te ascunzi de justiţie după fustele parlamentului, şi să ai ambiţii politice grandioase în acelaşi timp. Singurul adversar de temut rămânea Miron Mitrea. După ce s-a lăudat ca un manelist la petrecere că şi-a înfipt colţii în beregata lui Geoană, Mitrea descoperă acum că nu prea ai ce să faci cu colţii în beregata unui corp lichid. Întrebat de ziarişti despre intenţia lui Mitrea de a-i face concurenţă la congres, Geoană a întrebat, aparent mirat: „Cine e Mitrea?“. El şi-a arătat atunci clasa de supravieţuitor, care are răbdare şi încasează, aşteptând să câştige pe termen lung: un adversar politic este terminat nu când îl demonizezi, ci când îl faci irelevant. Mitrea a devenit irelevant.
Cum a reuşit Geoană să-şi marginalizeze adversarii serioşi? Transferând puterea dinspre centru spre teritoriu şi aliindu-se cu unii contra altora fără să fie definitiv de partea nici unuia. Hrebenciuc e util pe moment, pentru că se luptă cu Mitrea într-un surprinzător război civil în interiorul grupului din Moldova, care altădată era atotputernic. Mazăre a ajuns să-şi pună ministru la Bucureşti, Oprişan face liste cu secretari de stat, iar Vanghelie îşi trimite interlopii direct la Ministerul de Interne. Nici unul dintre aceşti politicieni-manelişti nu poate depăşi statutul de aghiotant la Bucureşti. Nimeni nu-şi poate închipui că aceşti certaţi cu şcoala, Oprişan sau Vanghelie ar putea ajunge preşedinţi de partid. Aşa că sunt perfecţi pentru Mircea Geoană.
Poate că el nu este reformatorul care va schimba faţa PSD. Dar e mai rezistent decât pare şi decât îl credeam cu toţii.
