3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiRomânia lui Gollum

România lui Gollum

România noastră se transformă încet, dar ireversi-bil, într-o ţară a Gollumilor. Precum Gollum, personajul din trilogia „Stăpânul Ine-lelor“, care s-a lăsat posedat de puterea malefică a inelului puterii absolute, vârfurile aşa-ziselor elite româneşti pactizează cu întunericul şi ne sacrifică vieţile pentru a gusta, aici şi acum, dintr-un fel de pseudorai al desfrâului, imposturii şi ipocriziei.
Cine este Gollum de România? Înainte de toate, Gollum este politicianul, această fiinţă chinuită de o foame neostoită după bani nemunciţi şi putere discreţionară asupra semenilor, un Gollum pe care Inelul inelelor îl face să fie prizonierul unei nebunii, nebunia întâiului chip al diavolului, minciuna absolută. Gollum politicianul ne vorbeşte, minţindu-ne, despre egalitate şi echitate, în vreme ce îşi promovează neamurile prin structurile guvernului sau pentru candidaturi la scaunul de europarlamentar. Gollum politicianul declamă despre dorinţa lui de a ne ocroti fărâma de pâine pe care abia o mai punem pe masă, dar în taină pactizează cu baronii şi oligarhii junglei economiei naţionale, aceşti orci flămânzi şi nesătui care îşi împart prada smulsă din avuţia ţării cu Gollumii grotei politicii româneşti. În mintea nebună a lui Gollum politicianul, sângele familiei lui este mai presus de sângele familiei noastre, rudele lui merită orice sacrificiu, iar noi, ceilalţi, nu reprezentăm decât nişte biete umbre rânduite să slujească gloriei şi bunăstării lui Gollum, conducătorul netrebnic al cetăţii noastre.
Gollum murdăreşte şi izvorul altă dată limpede al intelectualităţii. Îl vedem pe Gollum mânuitorul de condei cum îşi vinde sufletul Inelului inelelor, însetat fiind de faimă nemeritată, de doctorate şi titluri academice care, precum hârtia poleită, strălucesc în ochii lumii, fără însă a fi de folos acestei lumi sau lui Dumnezeu. Universităţile noastre sunt pline de Gollumi ai condeiului, impostura stăpâneşte mediul academic, Gollum şi-a făcut fabrică de doctorate şi îşi clădeşte bunăstarea spunând ipocrit că este posesorul înţelepciunii. Un duh luciferic bântuie inte-lectualitatea românească. Intelectualul român renunţă să mai lupte cu întunericul care cuprinde sufletele semenilor săi şi se lasă ispitit de Inel, crezând că a atins înţelepciunea absolută, căzând în impostură şi lichelism. Condeiul lui Gollum intelectualul nu mai răspândeşte lumină, ci doar o falsă înţelepciune care slujeşte întunericului.
Însă cel mai rău dintre Gollumi este Gollum pervertitorul spiritualităţii neamului. Acesta încearcă neobosit să ia chip de lumină, mărturisind în vorbă lumina, răspândind prin fapte întunericul. Gollum îmbrăţişează astfel răzvrătirea faţă de Dumnezeu, chipul cel mai hâd al îngerului căzut. O răzvrătire subtilă, insesizabilă pentru mulţi dintre noi, căci acest Gollum aproape că s-a contopit cu Inelul inelelor. Gollum pervertitorul nu se hrăneşte cu avuţia ţării şi nici nu sfărâmă înţelepciunea poporului. Hrana lui sunt sufletele noastre şi, de aceea, acest Gollum este mai rău decât toţi ceilalţi.
Într-o atmosferă de sfârşit de lume, mânaţi spre moarte sufletească de Gollumi, românii noştri îşi risipesc sufletul şi viaţa, înlănţuiţi tot mai mult în sclavie, lipsiţi de iubire faţă de semeni şi nepăsători la poruncile dumnezeieşti, bântuind într-o Românie cuprinsă de întuneric, România lui Gollum…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

23 COMENTARII