Incidentul prilejuit de vizita privată în România a preşedintelui Ungariei s-a soldat cu un veritabil scandal diplomatic.
Autorităţile de la Budapesta au dat marţi publicităţii poziţia ţării vecine în chestiunea felului în care autorităţile de la Bucureşti au reacţionat faţă de cererea de aterizare a şefului statului maghiar pe teritoriul României.
Din câte se ştie din do-cumentele date până acum publicităţii, preşedintele Ungariei a cerut autorizaţia de a ateriza la bordul unui avion militar pe aeroportul din Târgu Mureş pentru duminică, 15 martie 2009, dimineaţa.
Autorităţile române au refuzat cererea.
În consecinţă, înaltul demnitar maghiar a venit în România cu maşina sâmbătă, 14 martie 2009.
Cine a avut dreptate nu ne propunem să tranşăm.
Ne propunem, în schimb, să dezbatem alt fapt.
Refuzul aterizării n-a fost asumat de nici o autoritate şi, lucru mult mai grav, n-a fost explicat. Preşedintele Traian Băsescu, care a pus totul la cale, a dat cu flit jurnaliştilor care l-au întrebat. Dovedindu-se încă o dată că Domnia sa nu tace doar atunci când are interesul să vorbească. Mini-strul nostru de externe, mai supus lui Traian Băsescu decât nefericitul de „Măi, Comănescule!“, n-a scos un piuit. Cum n-a scos nici în cazul arestării spionului ucrainean, deşi chestiunea era de resortul Domniei sale. În efortul lor de a afla cine a decis interzicerea aterizării, jurnaliştii au fost trimişi, ca nişte proşti, de la aviaţia civilă la cea militară, de la Externe la Apărarea Naţională.
E limpede că a fost vorba de o decizie în stil fesenist din 1990, când regelui Mihai i se interzicea intrarea în ţară fără ca opinia publică să fie informată cine şi-a asumat decizia.
Comentând maniera în care s-a procedat în cazul acordului cu FMI, despre care nici măcar liderul unui partid de guvernare – PSD – n-a ştiut, postul de radio Deutsche Welle nota în 11 martie 2009:
„Guvernul Boc a regresat, din acest punct de vedere, la nivelul anilor ’90, atunci când informaţii vitale erau monopolul exclusiv al unei minorităţi politice“.
Acelaşi fenomen s-a petrecut şi în cazul preşedintelui maghiar. Dar nu numai în acest caz. Asistăm de două luni şi ceva, de când la putere a venit alianţa PD-L – PSD patronată de Traian Băsescu, la o incalificabilă secretomanie în planul deciziilor şi faptelor politice.
Traian Băsescu pică nitam-nisam la şedinţele de guvern. Chiar dacă Emil Boc e muştiucul Domniei sale, guvernul şi preşedinţia nu sunt proprietatea cetăţenilor Emil Boc şi Traian Băsescu. Sunt două instituţii ale sta-tului de drept. N-ar fi fost normal ca participările lui Traian Băsescu la şedinţele de guvern, riguros reglementate de Constituţie, să fie justificate printr-un comunicat oficial?
Opinia publică a aflat că marţi, 17 martie 2009, Traian Băsescu s-a întâlnit la Cotroceni cu echipa FMI. Au participat Emil Boc şi Mugur Isărescu. Despre această întâlnire, preşedinţia n-a emis nici un comunicat oficial. Dincolo de încălcarea gravă a Constituţiei prin substituirea premierului, Traian Băsescu a dat dovadă din nou de maniera neofesenistă în care înţelege să ia decizii.
