Zăpuşeală

Căldura a venit peste noi cu tot ce e mai rău. Ne înăbuşim în oraşe, în apartamentele de bloc, din beton, care ard vara, fără aer condiţionat (eh, noroc că la iarnă e frig tare şi aşa regăsim echilibrul termic). Prin magazine, vrei, nu vrei – ca şi în metrou -, mirosim transpiraţia concetăţenilor noştri. Ne înghesuim bară la bară pe şosele, că nu avem autostrăzi, banii alocaţi fiind jumuliţi de unii şi de alţii în 20 de ani. Privim câmpul cu pământurile crăpate, uscate de secetă. Când vremea se schimbă, avem parte de furtuni tropicale, care îndoaie şi rup pomii, smulg acoperişurile, blochează circulaţia. Avem parte de grindina asta care omoară culturile, câte sunt. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, nici viaţa politică nu e calmă. Am presupus la începutul verii că lumea bună se duce în vacanţă spre destinaţii exotice. Parlamentarii, miniştrii noştri, şefii judeţeni au destule parale şi la vreme de criză, să se simtă bine, cât mai departe de România de care fac atâta caz, dar de care îi doare în cot, ca să nu zic în altă parte anatomo-fiziologică. Sunt convins că îşi iubesc ţara. Pentru ei România e o vacă de muls, sursa averilor lor. Au făcut bani pe seama ei, fie în opoziţie, fie la guvernare, cum le-a fost scris, cum a dat Dumnezeu. Aşa că speram să scap de mutriţele lor pe micile ecrane, de ştirile cu ei în prima pagină. Ei, aş! Uite că nu am norocul ăsta. Ce şi-au zis unii? Să profite de absenţa celorlalţi de pe teren, să îşi mai facă puţină reclamă. „Să ia faţa“, cum se zice în fotbal. De la toamnă, toată lumea e pe terenul de bătălie. Greu se va mai distinge cineva în cacofonia de atunci, când ne vom găsi pe faţă în ditamai campania prezidenţială. Acum toţi şi-o fac pe ascuns, adică îşi fac propagandă cât încape, chiar dacă neagă că acţionează în virtutea cursei pentru Cotroceni. Ne cred proşti…
Weekend-ul ăsta a fost un adevărat carnaval. Agendă încărcată. Băsescu s-a dat în stambă în maghiarime, cu gândul să ia voturile românilor din Transilvania. O provocare, ar zice unii. O mutare isteaţă de politician versat, zic alţii. Lângă el era Viktor Orban, şef FIDESZ, partid geamăn cu PD-L, aflat în opoziţie în Ungaria, dar care sigur va veni la putere anul viitor. Şi Orban a venit să adune voturi, pentru la el acasă, la Budapesta, băiat strângător. Brânza e pe bani, adică pe voturi în cazul nostru. Amândoi, şi Băsescu, şi Orban (populişti, demagogi), erau cu gândul la alegerile care îi aşteaptă. Limbajul lor poate fi înţeles numai dacă ne gândim la interesele lor electorale. Nu am deloc impresia că neapărat cred ce spun. Ştiu cuvintele-cheie, cele care emoţionează. Au intenţii vădit manipulatoare şi îşi fac meseria de politician. Adică aceea de a aduna voturi. Se găsesc destui care să se frisoneze la asemenea scene şi vorbe goale şi să se ducă la vot, crezând că maghiarii ameninţă să ia Ardealul sau, dimpotrivă, românii îi căsăpesc pe maghiari. Sunt basme cu care politicieni lipsiţi de imaginaţie apelează la temerile noastre, la fantomele trecutului, ca să mai smulgă măcar o prezenţă la urne. Aş fi preferat să aud cum ieşim (la plural) din criză, cum terminăm autostrada Budapesta – Bucureşti, cum facem afaceri împreună, cum aduc un dram de prosperitate. O fi economia românească în situaţie dificilă, dar nici cea vecină nu stă pe roze, dimpotrivă. Un program comun în zonă ar aduce mai mult bine oamenilor. Această stârnire a dihoniei nu foloseşte nimănui şi sigur nu ne scoate din criză. Şi Miloşevici a folosit un limbaj asemănător şi şi-a dus ţara de râpă. Văd mai curând soluţia în realism. Povestea e că lumea o duce din ce în ce mai rău. Nesiguranţa zilei de mâine îşi face loc tot mai mult. Politicienii au nevoie de o diversiune cu care să distragă atenţia de la problemele reale. Cum nu au soluţii viabile, economice, trag cu tiribombe. Lumea răspunde cum vedem, cu huiduieli şi, mai nou, cu ouă…