Mandatul preşedintelui Băsescu

Mandatul de preşedinte al României se pune din nou în mâna publicului la sfârşitul lunii noiembrie 2009. Este primul mandat de cinci ani, după ce ruptura cu sistemul comunist l-a redus la patru.
Funcţia de preşedinte al României a fost introdusă în 1975 de Nicolae Ceauşescu, care – după ce şi-a eliminat oponenţii în partid şi a devenit secretar general de necontestat – a vrut să fie şi şeful statului. După Revoluţia din 1989, funcţia a fost păstrată, cu gândul secret că astfel se împiedică venirea lui Mihai I înapoi pe tronul României. România nu a fost niciodată republică până în 1947 şi nu a fost republică prezidenţială până în 1975. Oricum, Mihai I nu putea să-şi revendice tronul prin forţa legii, pentru că el, formal, a abdicat la 30 decembrie 1947. Singurul care putea să-l repună pe tron la începutul anilor ’90 ar fi fost publicul, printr-un
referendum. Menţinând funcţia de preşedinte, s-a eliminat ideea de referendum asupra formei de stat şi, deci, s-a blocat revenirea la regalitate.
Până acum am avut patru preşedinţi: Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Unul l-a împuşcat pe altul, doi dintre ei s-au bătut reciproc în două runde de alegeri, unul s-a calificat împotriva unui prim-ministru în funcţie. Ion Iliescu a asigurat o tranziţie destul de controlată de la un sistem dictatorial şi cu economie centralizată la un sistem democratic şi cu economie de piaţă. Emil Constantinescu a avut două obsesii în cap – NATO şi UE – şi le-a repetat de atâtea ori încât, la un moment dat, au fost preluate de public, mass-media, toate partidele politice, intelectualitate, până chiar şi de administraţia publică – fapt cu adevărat remarcabil. Cum a fost el, Emil a schimbat agenda unei întregi clase politice şi ar trebui să fim mai respectuoşi faţă de el.
Traian Băsescu a câştigat greu cursa prezidenţială din 2004, la cea mai mică diferenţă înregistrată în vreun rând de alegeri de acest gen. Sub marginea de eroare, ai putea spune. Programul său a fost complet diferit de al adversarului său, dar se vede treaba că nu programul a convins publicul, ci probabil o abilitate retorică superioară. Şi sprijinul peremiştilor, cărora liderul lor carismatic le insuflase ura faţă de oricine ocupă o funcţie în stat – mai înaltă decât propria sa funcţie. Neavând o importanţă prea mare, programul lui Traian Băsescu a căzut încetul cu încetul în uitare.
Ce a promis el înainte de alegerile din 2004?
Că va descoperi averea de un miliard de dolari din Asia de Sud-Est a lui Adrian Năstase. A descoperit că o mătuşă i-a lăsat lui Năstase un milion de euro, cu care acesta şi-a pus nişte termopane. Că va face instituţiile statului să funcţioneze. Funcţionează atât de bine, încât salariile bugetarilor s-au dublat ca pondere în PIB în cinci ani, numărul salariaţilor de stat a crescut cu 15% şi deficitul bugetar de 1% s-a transformat în deficit de 8%. Că va rezolva cazul Jafo, respectiv RAFO, rafinăria fantomatică din Moldova.
Iacubov a stat puţin la puşcărie, e drept, dar acum se bucură de răcoarea Alpilor şi de soarele Mediteranei. Că va redeschide toate capitolele de aderare a României la UE, prost negociate de guvernul Năstase. Comisia Europeană a luat în serios această promisiune şi a încetinit intrarea în vigoare a acordurilor europene, în aşteptarea deschiderii renegocierii. Nu s-a întâmplat nimic, aşa că România a devenit contribuitor net la bugetul Uniunii, plătind locurile de muncă, protecţia mediului şi funcţionarea unor state mărunte şi sărace ca Germania, Franţa, Spania şi Italia. Că va da în vileag „tainurile“ plătite de Guvernul României şefilor de guverne din Franţa, Austria şi alte ţări europene. Nu le-a dat în vileag, dar aceste state, speriate de axa Bucureşti-Londra-Washington, au ezitat îndelung să-l invite oficial pe preşedintele Băsescu să le viziteze. Astfel că România este SINGURUL stat european al cărui şef nu a vizitat oficial majoritatea ţărilor membre pe parcursul mandatului său de cinci ani. Că va face o reformă administrativă profundă, care va asigura o adevărată descentralizare. Ce s-a întâmplat este că baronii judeţeni au devenit de-a dreptul suverani, suzerani şi neatârnaţi, cheltuind 20% din PIB pe fântâni arteziene, statui călare, uniforme naziste şi comenzi către firmele fraţilor, surorilor, cumnaţilor, nepoatelor şi mătuşilor. Că va pune ţepe în Piaţa Victoriei pentru guvernanţii corupţi. Ţepele nu au fost încă instalate, dar se ştie cine va câştiga contractul de construcţie – o firmă cu mare experienţă, care va demola Palatul Victoria şi va construi deasupra ţepelor un zgârie-nori de 55 de etaje, cu o terasă Golden Blitz pe acoperiş.
Ai putea spune că, în cursa prezidenţială, Iliescu l-a bătut pe Ceauşescu, Constantinescu pe Iliescu şi apoi invers.
Băsescu s-a bătut singur.