Ultimele decenii şi-au făcut de cap. Planeta noastră pare să o ia razna. Se înstrăinează de noi pe zi ce trece. Războaiele, dezastrele naturale, dezechilibrele în plan social, economic, politic şi terorismul internaţional au înclinat mult braţul balanţei pe care atârnă „mersul“ omenirii. Sistemul ei de funcţionare. Prăpastia între bine şi rău se adânceşte în favoarea acestuia din urmă. Iar peste vieţile oamenilor – indiferent de culoare, sta-tut social, religie, sex sau vârstă – plouă cu drame. Privită de sus, însă, Planeta Albastră pulsează de viaţă şi de speranţă. Răul nu se zăreşte de la înălţime. Cineva trebuie să-şi ia inima-n dinţi şi să ne… scaneze. Să caute piesa afectată din mecanismul care pune în mişcare suflul intim al acestui colos organic.
Dar nu se ştie mare lucru despre posibilitatea radiografierii răului, ca energie distructivă. Iar la capitolul „depistarea maladiilor“ aceluiaşi mecanism nu avem acces. Şi dacă am avea, tot nu am putea vindeca noi rana care creşte în voie. Cu alte cuvinte, nu ne rămâne decât întrebarea: cui îi foloseşte? Ştie cineva cui i-a folosit războiul din Golf?! Dar cel din Iugoslavia?! Răspunsul ar fi: unora, în detrimentul altora. Ai impresia că o naţiune vrea să le facă în ciudă altora.
Dar despre toate acestea s-a scris mult, cu emoţie şi durere; cu sufletul mutilat de suferinţă. Şi iarăşi s-a tăcut. Iar agresorul numărul unu al planetei, răul cel mare, sub a cărui platoşă războinică îşi dau mâna orgoliile, dorinţa de stăpânire şi de îmbogăţire, proliferează alături de progeniturile lui, active (şi) la nivel naţional.
Răul clonat, în expansiune, e greu de anihilat. Progresul ştiinţei
l-a ajutat să-şi întărească imunitatea, în loc să contribuie la combaterea sărăciei sau a bolilor care macină lumea. Am putea trage concluzia că orice bun câştigat devine, în cel mai scurt timp, slujbaşul extrem de supus al racilei diavoleşti ce ţine în frâu destinele omenirii.
În acest context, am putea vorbi de bine despre varianta locală a acestei monstruoase încrengături? Despre răul tumefiat care ia proporţii îngrijorătoare în România? România privatizată! Sau pe cale de privatizare generală… În timp ce ai noştri mânuitori de principii şi destine se bat cu pumnul în piept că numai aşa scăpăm de rău. Pantomimă trucată! Ca de altfel şi pensiile de 100 de euro…
În vreme ce frumoasa noastră Planetă Albastră îşi dă palme că şi-a greşit locuitorii. Că din toate cele oferite tuturor, la Facerea lumii, s-a ales praful; că bogăţiile intră tot în cufărul bogătaşilor; că privatizările şi licitaţiile sunt tot apanajul celor avari, că în spatele pădurilor dese şi al munţilor auriferi se pun la cale tranzacţii fabuloase… Toate sub protecţia încurajatoare a eronatelor politici naţionale, şi astea arondate unor înţelegeri la nivel planetar. Dreptatea răului învinge! Cineva trebuie să o scaneze; să pricepem şi noi de ce se amestecă atât de ciudat, aici şi aiurea, antagonismele. Şi de ce ne părăseşte autoritatea dumnezeiască a binelui.