Au învăţat ceva?

Statul român a fost printre cele mai lovite de criza care a început în 2007-2008 şi pare că nu se mai termină. Încă nu s-a ajuns la un al doilea val de ajutoare (vorba vine, sunt împrumuturi cu dobânzi înrobitoare…) ca în Grecia, dar datoria publică a crescut la un record istoric, o treime din gospodăriile româneşti au datorii mai mari decât veniturile anuale, iar 20% din cei care au luat împrumuturi nu le mai pot plăti. Mai bine de jumătate din primăriile României sunt practic în faliment, trăind de pe o zi pe alta, întârziind plăţi şi deci provocând necazuri sectorului privat şi societăţii civile. Pierderile şi datoriile sectorului economic de stat s-au dublat în ultimii doi ani, veniturile medii ale salariaţilor şi pensionarilor au scăzut pe ambele căi – prin reduceri şi prin inflaţie.
Putem spune că guvernul e de vină. N-am greşi prea mult. De vină pentru această situaţie sunt guvernanţii – aleşi democratic, de noi, cu o margine minusculă, dar suficientă pentru a-i pune în situaţia de decidenţi. Putem spune că de vină sunt criza mondială, corupţia, incompetenţa şi toate celelalte cauze invocate de sociologia populară când e vorba să explice instantaneu răul nevăzut.
Aceste explicaţii sunt adevărate. Şi sunt cu atât mai adevărate cu cât există o ţară care a fost într-o situaţie încă şi mai grea decât a României acum două decenii, dar care nu numai că nu a înregistrat scădere economică în plină criză, ci a crescut şi s-a consolidat: Polonia.
În 2009, în timp ce Europa Unită cădea cu 4,5%, iar România cu 7,5%, Polonia creştea cu 1,7%. În timp ce Grecia, Ungaria, Bulgaria, România, Irlanda, Islanda, Portugalia, Letonia, Lituania semnau în pripă contracte de împrumut cu sume care oricum nu aveau să le ajungă, Polonia reuşea să crească rezervele băncii centrale, să reducă datoria externă şi să obţină o suplimentare a veniturilor populaţiei. Vorbim despre ţara care, când România avea a doua creştere economică a lumii după Japonia, în anii ‘70 ai secolului trecut, nu reuşea să asigure laptele pentru copii. Vorbim de Polonia, care mergea din încetare de plăţi în încetare de plăţi. Vorbim de Polonia, care nu reuşea să plătească pensiile şi salariile din sectorul public la începutul anilor ‘90. Vorbim de Polonia, care părea că nu mai iese din crize economice, politice, sociale şi care invadase Germania, Franţa şi Anglia cu muncitorii ei gata să lucreze pentru un sfert din salariul muncitorilor locali.  
Ce s-a întâmplat?
Politicienii şi funcţionarii publici polonezi au înţeles un singur lucru: în guvernare nu îţi iei nici un risc. Sau mai precis, pentru orice decizie alegi calea cu riscul minim. Gospodăriile poloneze aveau în 2009 datorii de 16% din PIB. Comparaţi cu România – 38% din PIB, Bulgaria – 32%, Ungaria – 79%, Letonia – 132%. În Polonia era foarte greu să iei un credit, în timp ce în România erau campanii costisitoare care te invitau să iei credit doar cu buletinul – aşa s-a ajuns ca oameni care nu erau în stare să-şi asigure traiul zilnic aveau şi au încă datorii de milioane de euro. În Polonia era şi este foarte greu să-ţi cumperi o casă – în general achiziţiile se fac nu prin credite, ci prin plăţi în numerar. Comparaţi cu cele un milion de familii din România care şi-au supraevaluat apartamentele şi terenurile şi au luat împrumuturi pentru a-şi cumpăra case, terenuri şi automobile supraevaluate. Toate aceste valori artificiale sunt încă în bilanţurile băncilor – aceasta şi explică de ce guvernul, Banca Naţională, FMI şi Comisia Europeană se luptă pentru orice semn de creştere economică, deoarece, dacă se ajunge iar în criză, bilanţurile acestea ar exploda ca nişte bombe cu acţiune întârziată. În Polonia este interzis ca autorităţile locale sau centrale să ia împrumuturi pe piaţa bancară care nu pot fi acoperite din veniturile proprii (repet, proprii, nu subvenţii de la stat). În România sunt primării municipale care şi-au amanetat veniturile din taxe şi impozite pe 30 de ani, şi-au amanetat muzeele, sediile, terenurile, lacurile, parcurile şi monumentele istorice. Pentru ce? Ca să amenajeze spaţii verzi cu 5.000 de euro metrul pătrat (nu glumesc…), ca să cumpere automobile cu un sfert de milion de euro bucata şi să repare străzi cu 25 de milioane de euro kilometrul pătrat.
Dacă aşa se poartă guvernanţii, aşa se poartă şi oamenii, şi sectorul privat. Cea mai mare bancă din Polonia – prezentă şi în România – a dat în 2005-2008 de trei ori mai puţine credite populaţiei decât filiala din România. În Polonia, această bancă are 4,5% rate întârziate. În România are 25% şi se roagă de Banca Naţională să mărească dobânda de referinţă pentru a obţine mai mulţi bani din împrumuturile către Ministerul Finanţelor.
Când vezi că dezbaterile zilnice sunt despre modificarea Constituţiei, modificarea judeţelor, abdicarea din 1947 şi poşetele doamnei Udrea, ai un răspuns simplu la întrebarea din titlu.