Miracolul domnului Țiriac

Sunt jucător activ pe forex și bursele internaționale și nu sfătuiesc pe nimeni să intre în acest domeniu fără o pregătire temeinică. Cum am mai scris, sunt jucător activ și pe bursa din România, dar mă retrag încet (din fericire, în profit) pentru că diriguitorii BVB nu pricep deloc că jucătorii au nevoie de emitenți lichizi români (sau înregistrați în România, ca să fiu mai precis), nu de colecția de rasdace imobile pe care o vedem astăzi.  Din miile de emitenți listați pe BVB și Rasdaq, dacă 20 – 25 îndeplinesc condițiile de lichiditate și seriozitate pe care le cere orice om care pune o sută, o mie sau un milion de euro în acțiuni. Aceasta este însă altă poveste, care ar merita spusă mai ales politicienilor, că managerilor bursei din București degeaba o spunem…
Nu aș fi scris acest material dacă nu m-ar fi uimit o vorbă a sfătosului Ion Țiriac, la o emisiune găzduită de o televiziune la care într-o vreme avea acțiuni. Dl Ion Țiriac spune că evoluţia monedei naţionale în raport cu euro este „un miracol“. Dl Ion Țiriac continuă spunând că nu înţelege motivele pentru care România are „un leu atât de puternic“ în actualele condiţii economice. Și mai departe ne dă și explicația: „Pentru mine, cursul este o treabă vitală, pentru că, în special la negoţul cu maşini, plătim în euro. Cursul deocamdată pentru mine este un miracol. În cazul în care cursul o să rămână în acest fel cu toată inflaţia pe care o să o avem, ar fi grozav“.
Domnule Țiriac, cu tot respectul pe care știți că vi-l port (în special pentru contribuția enormă pe care ați avut-o la stoparea exportului românesc de carne de copil în viu, sub numele de „adopții internaționale“), vă anunț că nu este nici un miracol și că veți avea zile bune ca mare importator în România. Cel puțin în următoarele șase – șapte luni. Apoi, nu mai știu. Dar leul românesc va urma cursul normal al oricărei monede care are în spate o politică antiinflaționistă.
Dacă  țara respectivă este condusă bine din punct de vedere fiscal și monetar, dacă instituțiile internaționale garantează pentru stabilitatea politicii monetare și dacă dobânda de referință a băncii naționale respective este mai mare decât a altora, atunci moneda țării respective se apreciază. Simplificând, un investitor în forex (perechi valutare, ca de ex. euro/ron sau euro/dolar american) se uită la diferențialul de dobândă, la raportul dintre dobândă și inflație și la politica monetară. Dacă diferența de dobândă este în favoarea unei monede (România are acum 5,75% dobândă pe leu, iar SUA au 0,25% dobândă pe dolarul american),  atunci normal ar fi ca perechea respectivă să evolueze într-un anumit fel – apreciind moneda cu rată de dobândă mai mare.  Cu alte cuvinte, usd/ron short. Adică să vinzi dolari americani (care dau dobândă mică) și să cumperi lei românești (care dau dobândă mare, peste inflația așteptată în România, care e de circa 4%).
Nu se întâmplă totdeauna așa. Unele bănci naționale (de ex. a Chinei, Turciei, Rusiei, Elveției, chiar și FED, banca federală americană, care de fapt este o instituție privată) au o politică fățișă sau ascunsă de devalorizare a propriei monede, pentru a ajuta exportatorii de mărfuri, servicii și chiar de capital. În ciuda a ceea ce cred unii economiști cu trei diplome puse una peste alta, ca și coroanele Papei, excesul de capital într-o țară este la fel de dăunător ca și deficitul. Alte bănci naționale țin dobânda sub inflație (cum sunt FED-ul american, Banca Centrală a Cehiei și a Japoniei) pentru că au exces de cerere pentru obligațiunile proprii. Dar, în ciuda acestor situații particulare, bine cunoscute de jucătorii de pe piața valutară internațională, diferența de dobândă dă direcția de acțiune.
Ce se întâmplă în România? Exact ce s-a întâmplat în Polonia și Ungaria. Când piețele mondiale au început să se îngrijoreze de situația din zona euro (la începutul lunii mai 2011), diferențialul de dobândă dintre euro, dolar american, liră sterlină și chiar franc elvețian față de zlot, forint și ron nu a mai funcționat ca producător de tendință pe forex. Deși piețele erau îngrijorate de euro, au început să se vândă puternic monedele estice, considerate încă și mai riscante decât monedele majore. Așa că, între mai 2011 și ianuarie 2012, am văzut o depreciere accelerată a zlotului, forintului și leului față de euro, dolar SUA, liră, franc elvețian. Ca exemplu: dolarul SUA era cotat la 2.64 zloți în mai 2011 și a ajuns la 3.54 în ianuarie 2012 (o depreciere de 34%), iar leul românesc a evoluat de la 2.74 roni pentru un dolar SUA în mai 2011, la 3.44 în ianuarie 2012 (o depreciere de 26%). Tot ce a putut face BNR a fost să restrângă deprecierea ronului cu doar 8% față de zlot. Dar nu s-a putut opune piețelor care depreciau ronul. Și bine a făcut. Nimeni nu se poate opune piețelor, chiar dacă unii cred așa ceva, iar alții chiar se zborșesc la ele. Apropo, stimate domnule guvernator, la bridge bank de ce nu ați introdus și naționalizarea ca procedură? Chiar credeți că scapă acele bănci? Sau neîncrederea în cei care ar trebui să le conducă după naționalizare a ajuns la cote măsurabile prin sondaje?
Pentru un importator în România, această depreciere a monedei a fost pur și simplu sufocantă. O marfă adusă din Germania a costat cu 26% mai mult în ianuarie 2012 decât în mai 2011. Nu ne miră că vânzările de automobile importate s-au sugrumat anul trecut.
Știu că este limba chineză ce scriu acum. Regret, pentru că îmi place să scriu limpede, pentru oameni întregi la cap. Probabil că nu cunosc prea bine domeniul din moment ce nu pot explica mai clar.
Chiar dacă am scris în chineză, mesajul meu către dl Țiriac este simplu: „Rumâne, leul se va aprecia. Nu e nici un miracol. Importurile se vor ieftini. Vânzările de mașini din import  vor crește. Vin zile bune pentru importatori. Dar nu și pentru imobiliare. Creditul se restrânge. Oamenii pun banii la ciorap, nu consumă, nu iau credite. Una bună și alta rea. Cum s-ar zice, în medie e de bine“.
Eu sunt short  e/ron, usd/ron, gbp/ron, chiar și chf/ron. Aceste poziții dau dobânzi și se vor alinia, mai devreme sau mai târziu… Indiferent ce cred unele bănci din România conduse după ideile Ciuce și nu după regulile pieței libere.
Dacă însă greșesc, eu pierd.
Și nu ar fi pentru prima dată….