Nu doar o schimbare de președinte

Pentru mulți, înfrângerea domnului Ponta în cursa prezidențială a fost o surpriză, minune, nenorocire sau lebădă neagră. Este chiar amuzantă lista motivelor invocate de liderii Partidului Social Democrat pentru înfrângerile suferite în cursele prezidențiale din ultimii zece ani. Domnul Adrian Năstase (învins de Traian Băsescu în 2004) a adoptat teoria celor două Românii, una modernă și alta întârziată. Domnul Mircea Geoană (învins de Traian Băsescu în 2009) a adoptat teoria flăcării violete, care i-a pus ceață pe ochi. Șeful de campanie al domnului Ponta (învins de Klaus Iohannis în 2014) a susținut că este numai voința lui Dumnezeu. Frumoasă listă de motive raționale, bazate pe date concrete, interpretate cu grijă. Cititorii Gazetei de Sud știu adevărul. Încă de la începutul anului, am analizat datele obiective și am susținut că – dacă USL se dizolvă – PSD nu are nici o șansă să-și impună candidatul în competiția prezidențială, deoarece nu poate trece de bazinul său tradițional de cinci milioane de voturi în turul al doilea. S-a trecut, domnul Victor Ponta a obținut 5,2 milioane de voturi, dar tot nu a reușit să devină președintele României. Contracandidatul său a obținut peste șase milioane de voturi, dublându-și numărul de suporteri în numai două săptămâni. Fenomen previzibil, chiar dacă nu în detaliile sale.
Mulți s-au repezit pe casele de sondaje – nu mai pot să le spun institute, deoarece denumirea de institut nu poate fi folosită decât de organizațiile de stat, așa vrea Guvernul României. Într-adevăr, cu excepția unor cazuri exotice, toate sondajele arătau o diferență favorabilă domnului Ponta în această cursă electorală. Diferență atât de mare încât domnul Ponta a declarat că nu merge la nici o dezbatere televizată cu ceilalți 13 candidați din turul întâi, preferând să mănânce floricele în fața televizorului. Era previzibil că va intra în turul al doilea de pe prima poziție. Cum era la fel de previzibil că va pierde în turul al doilea. Explicația este simplă, dar trebuie să ai ochii deschiși, să te ferești de teoriile semidocte și de flăcările violete: Partidul Social Democrat are un bazin stabil de electori, cu anumite caracteristici, dar acest bazin nu reprezintă decât ceva mai mult de o treime din numărul total al electorilor din România. În diaspora, PSD pierde fără drept de apel. De ce – se cunoaște în cele mai mici detalii. Dacă PSD nu este într-o alianță semnificativă (de obicei, cu liberalii) sau dacă PSD nu se află în fața unui extremist, PSD nu poate câștiga funcția prezidențială, orice ar face. Este un fenomen obiectiv, pe care poți să-l ignori, să-l mutilezi prin propagandă, să-l acoperi cu vorbe, dar care se va manifesta implacabil când apar situații favorabile. Este un mecanism social automat.
De ce nu poate PSD să treacă de o treime din numărul total al votanților din România – am explicat de atâtea ori încât mi se pare că am ajuns și eu o moară de măcinat vorbe cum vedem seară de seară pe micile ecrane. PSD poate câștiga Președinția României, PSD poate deveni partid majoritar în România, PSD poate deține majoritatea parlamentară, guvernul și președinția în același timp. Dar nu acest PSD. Nu această liotă de incompetenți, șarlatani, ofițeri acoperiți sau descoperiți, informatori, corupți și interlopi, liotă care a parazitat conducerea PSD în ultimul deceniu. Ci un Partid Social Democrat demn de numele său istoric– reprezentantul oamenilor în mod organic și obiectiv loviți de capital în căutarea sălbatică a profitului și de mecanismele de exploatare economică, de dominație propagandistică și de manipulare mediatică.
Casele de sondaje au măsurat corect. Cele mai multe, nu vorbim de salariați ai guvernului, care fac cercetare de opinie pe cont privat, fiind finanțați din fonduri de stat sau provenite de la stat. Vorbim de cercetătorii adevărați, care nu ezită să-i spună clientului lucruri neplăcute, dacă acestea cu adevărat există. Procedurile de cercetare însă au rămas în urma realității. Cercetările telefonice surprind o anumită parte a societății românești. Cercetările domiciliare – altă parte. Nu mai există o singură cale de a ajunge la opinia adevărată. Acum sunt necesare modele matematice, care se bazează pe o teorie închegată asupra realității. Vom mai vorbi despre acest subiect.
Alegerile din 16 noiembrie 2014 marchează o dublă schimbare în peisajul politic al României. Nu se discută despre ele, fiind mai interesant câți foști pesediști vor fi în Cancelaria domnului Iohannis sau ce vor face domnul Traian Băsescu și doamna Elena Udrea după terminarea mandatului prezidențial.
Prima schimbare fundamentală este că scena politică a României s-a transformat profund. De la un partid mare și coaliții de cinci-șase partide mici, s-a ajuns la două blocuri de circa 35% fiecare (PSD și PNL) și câteva partide care încap într-un ascensor de marfă – între ele și UDMR, învins de reducerea masivă a numărului maghiarilor din România și de apariția unor competitori în propriul bazin. Bătălia politică se duce acum între două organizații masive. PNL (fuzionat cu PDL și alte grupuscule) a ajuns o treime din numărul votanților din România, ca și PSD. Ultima treime este, cum se spune în fotbalul profesionist „liberă de contract“ și va constitui terenul de luptă al viitoarelor campanii electorale. O scenă politică dominată de lupta unu la unu este complet diferită de scena politică pe care acționează un actor masiv și mulți actori mărunți. Totul se schimbă – tipul campaniei electorale, strategia politică, afilirea ideologică, soluțiile de guvernare, tipul de raportare la puterile statului. Sunt multe mecanisme de analizat aici. Să spunem doar că rolul combinatorilor în politică (de tipul celor care fac și desfac alianțe) se reduce foarte mult și crește enorm rolul aparatului profesional de partid.
A doua schimbare majoră este că partidele din România devin transfrontaliere. Cel puțin pentru alegerile europarlamentare, parlamentare și prezidențiale (dacă nu și pentru cele locale) rolul diasporei devine esențial. Deocamdată, diaspora furnizează numai 3-4% din voturile valabil exprimate, dar în scurt timp va ajunge la minimum 5%. Această schimbare modifică din nou structura aparatului de partid și tipul campaniei electorale. Unele partide din România (mici, e adevărat) vor avea aproape 30% din electori în afara României. Este o realitate dură, pe care nu știu câți din politica activă de astăzi o înțeleg pe deplin. Deocamdată, vedem că unii îi cred pe migranții români reprezentanți ai oficinelor de spionaj și manipulare străine… Iar alții cred că, dacă ai o televiziune care atinge 50.000 de telespectatori, poți influența opinia politică a unsprezece milioane de oameni. Vorba populară, atât îi duce capul…