Tace şi face. Încă nu ştim ce

Comportamentul preşedintelui Klaus Iohannis după învestirea oficială în funcţie a împărţit inevitabil ţara în două. Tot mai multe voci îi reproşează deja noului şef de stat tăcerile după întâlnirile cu Victor Ponta, faptul că nu comunică instituţional cât ar trebui şi că tace cam prea adânc atunci când ar trebui să vorbească. Pe de altă parte, susţinătorii săi susţin că procedează corect, în acord cu personalitatea sa şi cu  promisiunea din campanie că va fi un altfel de preşedinte. Relevant pentru acest mod de gândire este un mesaj primit pe Facebook de la un amic, evident un admirator al discreţiei prezidenţiale.
„Dan Tapalagă, este treaba opoziţiei şi a societăţii civile să-l critice pe Ponta pentru derapajele sale semnificative şi constante, pentru OUG pe persoană fizică etc. Ne-am obişnuit prost, cu o opoziţie inertă şi infantilă, cu preşedintele pe rolul (improvizat, impropriu şi, trebuie să o spunem, ineficient) de singur opozant, de preferinţă televizat. Opoziţia şi societatea civilă s-au redus la simpli aplaudaci de televizor, nu cu mult mai breji decât adepţii Antenei 3: «le-a zis-o Băse!» (Şi ce dacă?! Voi însă ce faceţi?!)
Cred însă că acest one man show trebuia să înceteze pentru ca opoziţia să aibă necesara ocazie de a-şi asuma acest rol, de a taxa derapajele, de a critica argumentat şi de a învedera opiniei publice unde greşeşte guvernul. La fel, societatea civilă, care în loc să-l critice pe preşedintele Iohannis că nu-l critică pe Ponta ar trebui să-l critice pe Ponta!!!
Acum, în ce-l priveşte pe Klaus Iohannis, eu am o încredere foarte mare, sunt foarte mulţumit că a ieşit preşedinte şi voi – dumneavoastră, Laura Ştefan şi alţii – care va încăpăţânaţi să căutaţi un Băsescu II şi să-l criticaţi pe Klaus că nu e Băse (!) – ca şi cum nu era foarte clar şi ca şi cum nu a spus pe toate drumurile că va fi altfel decât fostul preşedinte – reuşiţi doar să mă indispuneţi niţel cu neînţelegerea, nerăbdarea voastră şi cu discursul public distructiv.
Eu nu vreau un Băsescu II, cu meritele şi scăderile lui (toate certe). Eu vreau ca preşedintele K.I. să-şi impună agenda politică, reformele adânci necesare unui guvern şi unui parlament aflate în defensivă, dar nu mai puţin ostile. Pentru aceasta, este necesar să angajeze un dialog ferm în fond şi politicos în formă. Nu poţi să porcăi guvernul la televizor şi apoi să te întâlneşti cu ei să negociezi reformele Constituţiei, legilor electorale, ale educaţiei etc.!
Zilele acestea am avut curiozitatea – eu care nu sunt jurnalist – să citesc cartea lui K.I. Citiţi-o, vă rog, şi o să vă lămuriţi ce agendă are K.I. şi ce fel de preşedinte vrea să fie şi eu cred că va şi reuşi. Un lucru este cert: nu va oferi sânge poporului băsist şi intelectualilor rămaşi în nostalgia lui Băsescu (oare de ce, totuşi, după episoadele Udrea şi după urâtele dezvăluiri în legătură cu diverse reţele pe care fostul preşedinte nu le-a pomenit niciodată, necum atacat?) şi nu va face treaba opoziţiei.
Discută cu Ponta – şi ce dacă? Poate altfel? Dreapta – pe care am votat-o şi eu – a eşuat lamentabil în alegerile din 2012 şi parlamentul arată cum arată. Cei care aşteaptă un fel de traseism pe invers ca să ajungă Predoiu sau altul ca el premier s-ar putea să fie dezamăgiţi – puterea se ia prin alegeri, din câte ştiu! Şi alegerile sunt în 2016! Nu cred că preşedintele, oricât ar simpatiza cauza PNL-ului său, poate să facă muncă în locul lor! Şi atunci, până în 2016 ce facem, iar îngheţăm agenda publică şi nu facem nimic de dragul conferinţelor de presă în care facem pe vitejii? Cred că Klaus Iohannis e prea deştept pentru asta!“
Acestea sunt, aşadar, argumentele amicului de pe FB, unele extrem de pertinente, cum ar fi observaţia că ne-am obişnuit cu un model de preşedinte factotum, ubicuu, care a jucat pe tot terenul, inclusiv rolul opoziţiei.
Sunt destul de mulţi cei care se aşteaptă, la fel că amicul de pe Facebook, ca preşedintele să tacă şi să facă, să vorbească mai puţin şi să obţină mai multe rezultate. În fond, asta a tot repetat Klaus Iohannis în campanie în faţa unui public exasperat în general de conflictul politic sterp.
Da, este treaba opoziţiei şi a societăţii civile să-l critice pe Victor Ponta. Dar pe Klaus Iohannis de ce l-am scuti atunci când nu-şi exercită atribuţiile înscrise în Constituţie?
Rolul preşedintelui este descris în clar la articolul 80 din legea fundamentală: „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate“.
Cum şi-a jucat preşedintele acest rol atunci când guvernul a legiferat prin ordonanţă de urgenţă dedicată unui singur om, oferindu-i premierului posibilitatea legală de a renunţa la doctorat? În ce fel s-a manifestat preşedintele? Cum şi-a jucat rolul constituţional de a „veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice“? Dacă în această situaţie gravă, de abuz mai scandalos decât plagiatul însuşi, tu, preşedinte, taci şi nu faci nimic, ce grozăvii ar trebui să comită guvernul pentru a te convinge să-ţi pui în mişcare autoritatea funcţiei? Dacă într-o situaţie de derapaj instituţional major nu ai nimic de spus, atunci când şi cum îţi exerciţi rolul de a „veghea la buna funcţionare a instituţiilor statului“?
Al doilea moment de tăcere inadecvată: Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului fără nici cea mai mică observaţie. Susţinătorii săi vor spune că, dacă nu proceda aşa, Victor Ponta şi PSD îl acuzau că sabotează guvernul exact ca Traian Băsescu.
În calitate de cetăţean, nu mă privesc jocurile politice, imaginea, zgomotul televiziunilor. Mă interesează în mod special ca preşedintele să-mi aperere drepturile atunci când guvernul mi le încalcă flagrant. Iată un exemplu din Legea bugetului: guvernul a amânat cu încă un an aplicarea acelei prevederi din Legea educaţiei care spune că statul asigură finanţarea de bază şi a elevilor din şcolile private.
Asta înseamnă că guvernul Ponta, disperat să acopere găurile unui buget ciuruit de dezmăţul din campania electorală, a sacrificat, la fel ca anii trecuţi, învăţământul privat. Astfel, guvernul Ponta a făcut din nou o discriminare între elevii de la stat şi cei din şcolile private. Este fostul profesor de fizică de acord cu discriminarea financiară pe care guvernul o face între elevii care urmează şcoli de stat şi cei care urmează şcoli private? Este de acord preşedintele Klaus Iohannis cu suspendarea aplicării unei prevederi legale pentru al patrulea an consecutiv? Din moment ce a promulgat fără observaţii Legea bugetului rezultă că este.
Acesta este un mic exemplu din multe altele care puteau fi invocate de şeful statului pentru a forţa guvernul să opereze modificări în Legea bugetului, şi asta nu de dragul conflictului cu premierul Ponta sau cu majoritatea PSD, ci în numele interesului public.
Aşa cum scrie la art. 80 din Constituţie, rolul preşedintelui este, între altele, şi de mediator „între stat şi societate“. În cazul de faţă, Iohannis avea de mediat între interesul guvernului Ponta de a încropi un buget după risipa din campanie şi interesul cetăţenilor. Încă o dată: cum şi-a manifestat acest rol, pentru ca noi, simpli cetăţeni, să simţim că preşedintele ne apără drepturile legale?
Mă îndoiesc profund că publicul de dreapta a trimis la Cotroceni un preşedinte-spectator. Am înţeles că Iohannis „face şi tace“. După câteva momente cheie, constatăm însă că „nu face“ şi „tace“ sau, vorba unor cititori, „tace şi nu ştim ce face“.
Pe scurt, a cere noului preşedinte să-şi exercite atribuţiile constituţionale nu este nici nostalgie băsistă, nici  încremenire în proiect. Este obligaţia noastră de jurnalişti, societate civilă, de alegători cu aşteptări majore dacă doriţi, să-i amintim lui Klaus Iohannis că nu l-a trimis nimeni la Cotroceni pentru întâlniri între patru ochi cu Victor Ponta urmate de tăceri adânci, nici să asiste impasibil la toate abuzurile guvernului, ci să-şi exercite eficient, ferm şi decent rolul de preşedinte.
Să zicem însă că acestea sunt stângăcii şi ezitări inerente începutului de mandat. Restul dezbaterilor provocate de K.I. din 16 noiembrie până azi intră la categoria „gesturi mici“. Decorarea unui simpatizant legionar a fost pur şi simplu o eroare (neîndreptată).
Dar trebuie subliniat: lipsa de reacţie după întâlnirile cu Ponta, după un abuz major al guvernului şi în faţa celei mai importante legi trimise la promulgare – Legea bugetului – sunt momente importante ratate. A avut însă şi gesturi corecte: discursul de învestitură din parlament şi promovarea ca şef al Statului Major al Armatei a unui general remarcat în bătălii reale pe teatrele de război din Irak şi Afganistan.
Este mult prea devreme pentru a trage concluzii. Au trecut abia două săptămâni de la învestirea sa oficială, mai are destul timp să intre deplin în haina de şef de stat şi să înţeleagă că acest rol nu-l va putea juca în linişte numai dacă ţine mai mult cu politicienii şi mai puţin cu cetăţenii.
La urma urmei, nimeni nu s-a născut şef de stat, noua echipă de consilieri abia şi-a intrat în pâine. Preşedintele Klaus Iohannis se bucură de multă simpatie şi încredere. Că să le păstreze, să nu-şi dezamăgească alegătorii în mare viteză, trebuie să facă ce-i spune Constituţia şi să tacă mai puţin.