În decembrie 2014 am venit în România în vacanţă, să-mi petrec sărbătorile de iarnă… Nu mai avusesem parte de bucuria asta de trei ani… La trei zile după ce am ajuns, poştaşul mi-a adus o scrisoare recomandată. Înainte de a semna, m-am uitat cu atenţie la expeditor: CAS Dolj. Am refuzat să semnez de primire. Bănuiam că o fi vreo imputare, „cadouri“ în Ajunul Crăciunului din partea Casei… ştiam de la colegii mei… Mai târziu am regretat că nu am intrat în posesia ei, eram totuşi curioasă. Ocupată cu sărbătorile, nu am trecut curând la poştă să o recuperez, aşa că fusese deja returnată. Am căutat-o la CAS. Nici acolo nu am găsit-o, dar am solicitat-o în mod neoficial. Doar pentru a mă informa. Despre ce era vorba? O adresă prin care CAS Dolj îmi aduce la cunoştinţă că sunt „pârâtă“ pe următoarea „speţă“: aş fi acordat servicii medicale, în anul 2012, pacienţilor mei într-o perioadă în care aceştia erau spitalizaţi, şi sunt penalizată cu două sume: 75,44 lei+201,10 lei. Nenumărate astfel de imputări cu sume chiar mai mari au fost trimise colegilor mei medici de familie, pe această „speţă“ şi nu numai… Există multe „speţe“: reţetele acordate pensionarilor cu pensii între 0-700 de lei care ar avea venituri suplimentare (de parcă medicul de familie ar avea vreo obligaţie legală să interogheze pensionarul dacă are şi alte venituri), medicamente prescrise de medicii de familie, fără scrisoare medicală de la alţi specialişti (poate nu ştiaţi, dar se consideră că medicul de familie român nu are destulă minte şi pregătire să iniţieze tratamente cu anumite medicamente, să prescrie toate analizele pe care le consideră necesare).
Abuzuri de neimaginat care durează de ani de zile!
După cum veţi putea citi în adresa pe care v-o pun la dispoziţie, nu este specificat în ce perioadă a anului 2012 am acordat eu acele servicii, nici nu sunt nominalizaţi acei pacienţi, nici nu se precizează de ce tip de servicii au beneficiat. Se spune: „servicii medicale prestate unor persoane care figurau spitalizate“. (Cine, când, cum???). Nu am avut timp să solicit CAS-ului o lista detaliată. De ce n-am făcut-o? Pentru că nu mai sunt în relaţii contractuale cu CAS Dolj din data de 1 noiembrie 2012 (denunţare unilaterală – am părăsit România, sunt medic generalist într-o altă ţară europeană).
Aşadar, sunt „pârâtă“ şi datoare sistemului medical românesc, în condiţiile în care eu nu mai îmi practic profesia în ţara mea de peste doi ani de zile. Camera de Conturi Dolj (cea care a descoperit „frauda“) şi CAS Dolj (cea care ne transmite nouă că am fraudat şi recuperează sumele) spun că sunt îndreptăţiţi să mă considere datoare, deoarece am lucrat 10 luni în anul 2012. Dar când am reziliat contractul nu mi s-a imputat niciun leu! Mai mult, cabinetul medical individual pe care l-am deţinut nu mai există.
Se poate deduce clar că nici măcar contestaţie nu pot face în situaţia mea. Fişele, registrele, toată baza de date medicale nu-mi mai aparţin din momentul rezilierii contractului de furnizare a serviciilor medicale cu CAS. Foştii mei pacienţi sunt îngrijiţi de un alt medic de familie. Aşa că… sunt în imposibilitatea de a verifica serviciile care mi se impută. Şi dacă aş fi fost medic în România, efortul de a contesta s-ar fi soldat mai mult ca sigur cu un eşec, pentru că majoritatea contestaţiilor însoţite de toate argumentele posibile aduse de colegii mei nu sunt acceptate de CAS. Răspunsul la contestaţii poate fi primit şi după câteva luni (nu în 30 de zile, cum e legal), timp în care se adună penalizări la suma „datorată“… Nu contează justificările noastre, important e să dăm înapoi banii. Sunt curioasă dacă şi spitalele sunt la fel de riguros controlate şi penalizate precum cabinetele medicilor de familie. Pacienţilor spitalizaţi li se asigură, de exemplu, tratamentul de fond pentru afecţiunile cronice? Ar fi multe întrebări…
Vă pun la dispoziţie adresa. Vă rog s-o citiţi! Concluziile le trageţi singuri, stimaţi pacienţi! Vă veţi face poate o idee prin ce coşmaruri trece medicul dumneavoastră de familie, cel care ar trebui să vă primească în cabinetul lui surâzător, calm, concentrat pe problemele dumneavoastră de sănătate, nu stresat, istovit şi agasat mereu de atâtea nedreptăţi şi umilinţe.
Aceasta este ţara pe care am părăsit-o, demoralizată, dezgustată, fără să-mi mai cunosc propria valoare, copleşită de complexe şi de amintiri triste, ţara locuită de mulţi oameni care ne umilesc, care n-au nicio idee despre profesia noastră, care ne distrag atenţia de la lucruri constructive, care, în loc să ne permită să ne dezvoltăm, ne distrug aşa cum ştiu ei mai bine.
Urmăresc de aici canalele de televiziune româneşti care informează tot mai des despre numărul din ce în ce mai mare de medici care emigrează, văd pacienţi aduşi în pragul isteriei pe holurile policlinicilor şi spitalelor din cauza dificultăţilor din ce în ce mai mari la accesul serviciilor medicale cauzate de lipsa de personal medical, văd colegii mei medici rămaşi în ţară epuizaţi de volumul de muncă, văd reclame şi îndemnuri care ne sugerează să venim înapoi acasă, văd politicieni care reproşează că s-au cheltuit bani pentru pregătirea noastră ca medici şi că suntem „datori“ statului român, văd medici de familie pensionari cu nici 300 de euro pensie, medici specialişti cu nici 800 de euro salariu după mai bine de 30 de ani de muncă. Îl aud cu stupoare pe domnul prim-ministru Ponta cum propune să contribuim noi, emigranţii, cu 10 euro/lună la bugetul statului… Nu văd însă niciun progres în sistemul medical românesc, nici financiar, nici administrativ. Acelaşi haos, aceleaşi promisiuni neîndeplinite. Aud, văd tot ce se spune şi… să venim înapoi şi să facem ce? Să fim penalizaţi abuziv de Case pentru tot felul de motive inventate, să nu ni se plătească munca şi eforturile pentru cine ştie ce erori informatice, să fim mereu restricţionaţi, plafonaţi, controlaţi, penalizaţi, acuzaţi? Oftez adânc cu un surâs amar de fiecare dată. Cât ne-am dori să fie şi acasă cum e aici – bine şi pentru noi, bine şi pentru pacienţi! Când domnii guvernanţi vor reuşi să ne respecte profesia, eforturile depuse o viaţă întreagă în slujba ei, când vor înţelege suferinţa şi nevoile pacienţilor, vom reveni cu primul avion cu mare drag! Până atunci mă întreb în ce colţ de lume ar trebui să mă duc şi cât timp ar trebui să treacă pentru a scăpa de pedepsele sistemului medical din România, unde am muncit timp de 23 de ani?
Dr.Ţigănuş Mihaela
Medic de familie
