Căderea ultimului bastion

O nouă acţiune de tip „marţea neagră“ este în plină desfăşurare în Parlamentul României. Ultimul proiect de lege depus de zece parlamentari PSD, din care jumătate anchetaţi, trimişi în judecată sau chiar condamnaţi, reclamă supremaţia borfașilor asupra României. Aceştia pretind drepturi lărgite pentru infractori, slăbesc legi şi instituţii. Merg până acolo încât aproape că răstoarnă raportul de forţe firesc în orice ţară normală, făcând din procuror un potenţial infractor, ameninţat cu un cadru legal pe care cu greu îl va putea respecta. Agitând mereu sabia războiului peste capetele procurorilor, politicienii speră că într-o bună zi vor ceda, se vor speria şi vor pleca din nou capul.
Un proiect de lege precum cel iniţiat de cei zece deputaţi PSD este un pericol real, nu imaginar, care se adaugă altora, unele reuşite parţial. Acest proiect toxic trebuie oprit cu orice preţ, la fel cum a fost stopată amnistia. Există deja o masă critică împotriva justiţiei în clasa politică românească, preocupată să-şi salveze pielea, nu să lucreze pentru public.
Mai devreme sau mai târziu, este de aşteptat să vină ziua răfuielilor cu procurorii. Pentru a pregăti terenul, politicienii au făcut tot posibilul să convingă populaţia că justiţia s-a transformat într-un monstru, că se comit abuzuri groaznice şi că în fiecare nou cercetat penal se ascunde un înger pe nedrept jumulit de procurori de penajul altfel imaculat. Nici o tehnică de demonizare a justiţiei nu a ţinut, din fericire, la marele public. În continuare, încrederea în DNA se menţine la cote înalte, deşi campania antiprocurori s-a dezlănţuit prin toate gurile de foc.
În consecinţă, politicienii au schimbat tactica şi au trecut mesajele de ameninţare transmise direct, în văzul lumii, sistemului de justiţie. Premierul Victor Ponta critică orice arestare, apără toţi baronii şi se plânge că anchetele procurorilor blochează fonduri europene, având de transmis, de fapt, un singur mesaj sistemului: „Nu mai beneficiaţi de susţinere politică, nu vă mai vrem liberi şi independenţi. Traian Băsescu şi alţi foşti susţinători ai justiţiei transformaţi peste noapte în mari teoreticieni ai abuzului nedovedit spun acelaşi lucru cu alte cuvinte: „Ne dezicem de voi, vrem să va opriţi“.
Toţi politicienii români susţin din greu justiţia când funcţionează cu adversarii, dar o înjură gros când se atinge de ai lor.
Sub pretextul generos al apărării unor drepturi (cu care îşi adorm conştiinţa), cei mai mulţi au devenit avocaţii marilor cercetaţi penal. Procurorii au rămas astăzi mai singuri ca niciodată, înarmaţi doar cu susţinerea marelui public, a Bruxellesului şi a unor ambasade occidentale. În treacăt fie spus, şi aici se lucrează propagandistic la greu pentru a convinge partenerii externi că justiţia – şi nu corupţia – îşi face de cap în România. Puţinele voci din presă favorabile au fost reduse pe rând la tăcere, au mai rămas doi-trei.
Avizarea unui procuror şters, submediocru, la şefia DIICOT, într-o tăcere asurzitoare din partea presei şi a opoziţiei, indică fidel voinţa transpartinică de revenire la vremurile când magistraţii se mişcau în lesa politicienilor. Procurorul ieşean Daniel Horodniceanu – votat cu 5 la 2 de secţia pentru procurori a CSM – trece drept un apropiat al Monei Pivniceru, o apropiată a liberalilor. Compromisul ideal. Vom avea, probabil, un acord transpartinic pe această numire, deoarece politicienii au învăţat din cazul Bica – Udrea importanța fiecărui post în cadrul instituţiilor de forţă. Nu-şi mai permit instituţii autonome, care să se învârtă în jurul politicienilor ca electronul sărit de pe orbită. Vor control şi obedienţă, pe scurt, siguranţă.
Dar aici, în votarea procurorului Horodniceanu, un procuror care se întreabă sincer de ce trebuie să se citeze „pe sine însuşi“ în proiectul propus CSM-ului, se mai vede ceva foarte grav. Vedem un CSM care a renunţat de mult – cu mici excepţii – să se mai bată pentru reformarea sistemului.
Că tot veni vorba de CSM, Senatul se pregăteşte să-l voteze marţi ca membru plin, cu mandat pe şase ani, pe Norel Popescu, consultantul baronului Duicu, deşi magistratul ar trebui să vină doar pe un rest de mandat, pe locul gol lăsat de Adrian Neacșu după demisie. Anul viitor au loc alegeri generale pentru CSM, alt moment de cotitură pentru întregul sistem de justiţie. Pe scurt, politicienii au înţeles că popularea unei alte instituţii-cheie, precum CSM, cu oameni controlabili este, cum spuneam, vitală pe termen lung. Promovarea magistraţilor la instanţe superioare trece prin CSM, tot la ei se află biciul inspecției judiciare, adică pâinea şi cuţitul.
Văzut în ansamblu, sistemul se pregăteşte de o restauraţie lentă, insidioasă şi aparent implacabilă.
Într-o ţară profund coruptă, cu o generaţie întreagă de politicieni, presă şi oameni de afaceri mânjiţi de aranjamente murdare, epoca fricii de procurori va fi fost curând un vis urât, un coşmar încheiat. Asta, dacă vom asista impasibili cum o adunătură de borfaşi trag din greu să întoarcă România la epoca magistraţilor terorizaţi de politicieni.
Justiţia – atât ne-a rămas – o speranţă, singura că România va fi altfel, că vom începe să funcţionăm după reguli şi legi, că nu vom cădea în trecut sau înapoi, în zonele cenuşii ale Europei de Est, acolo unde se zbat ţări ca Ungaria sau Bulgaria. Acest vis este pe cale să se destrame dacă nu-l vom apăra, la nevoie, în stradă. În preşedintele Klaus Iohannis nu cred că ne mai putem pune mari speranţe că înțelege gravitatea momentului şi a întâmplărilor din jurul său.
Dar parcă ar fi cam mult ca nişte borfaşi să fure, într-o ţară UE, până şi justiţia. În rest, ne-au luat aproape tot.