Două Românii în război. Care învinge?

Niciodată n-am fost puşi în faţa unor opţiuni fundamentale atât de clare. Niciodată până acum n-am avut parte de ciocniri mai brutale între lumi diametral opuse, între sisteme de valori sau opţiuni de viaţă care ne pot arunca înainte sau împinge înapoi. Sub ochii noştri defilează în aceste zile două Românii atât de diferite încât te întrebi cum pot, totuşi, coexista? Vremea jumătăţilor de măsură, a ambiguităţilor a trecut demult. Azi, fiecare decide singur cum şi pentru cine joacă. Să derulăm puţin filmul cu încetinitorul. Cine a defilat pe sub ochii noştri în aceste zile?
Am văzut cu toţii România responsabilă mobilizată în stradă, cu cetăţeni îngrijoraţi în mod legitim de tăierile ilegale de păduri, protestând împotriva defrişărilor sălbatice. Într-o ţară de resemnaţi, câteva mii de oameni s-au mobilizat pentru o cauză. Am văzut apoi trupele americane mărşăluind prin inima ţării într-o campanie cu scopul declarat de a lua pulsul, dar ţintind în realitate să injecteze o doză  de încredere unei populaţii tot mai apăsate de teama de un război. Am auzit şi un fost şef de serviciu secret afirmând, în urmă cu câteva zile, că activitatea spionajului Rusiei s-a intensificat inclusiv în România, „cu intenţia chiar de a genera anumite influenţe privind politica Rusiei în aceste state“. Am putut constata apoi cum procurorii continuă tenace să destructureze reţele de corupţie, de evaziune fiscală, de crimă organizată. Am văzut apoi o mâna de oameni agitându-se să menţină România pe linia corectă, că vorbim de cei patru ambasadori occidentali care merg în Parlament să apere instituţiile anticorupţie, de magistraţi curajoşi sau de jurnalişti angajaţi să apere interesul public, nu tocmiţi de borfaşi sau politicieni. Am văzut şi câteva ONG-uri (cam aceleaşi de ani buni) care au reacţionat rapid şi ferm la derapaje, fie că a fost vorba de cele împotriva procurorilor, fie de legile electorale strâmb făcute de parlament. Ne putem imagina, aşadar, cu toţii o Românie responsabilă, în alertă, şi cu conştiinţa momentului destul de complicat pe care-l traversăm azi. Ea există, se manifestă sub ochii noştri. Dar această Românie se vede tot mai înceţoşat şi printre ţipetele asurzitoare ale celeilalte Românii.
Problema defrişărilor a trecut în plan secund deoarece premierul Ponta e ocupat acum să deturneze scandalul naţional în capul preşedintelui Iohannis. Schweighofer – Holtzindustrie a fost mereu compania preferată a PSD, de la Ion Iliescu la Victor Ponta, însă când au văzut că gluma se cam îngroaşă au aruncat mortul, vorba fostului preşedinte Băsescu, peste gardul Cotroceniului. Am văzut cu toţii o dezlănţuire de naționalism şi izolaţionism economic din partea guvernului Ponta şi un asalt disperat asupra justiţiei, în parlament. Aceste gesturi scot România de pe orbita occidentală şi o aruncă în spaţiile gri mai uşor de luat în stăpânire de Rusia. Am văzut apoi aproape toţi politicienii – de la stânga la dreapta – susţinuţi masiv de televiziuni – făcând front comun împotriva procurorilor. Figuri sinistre ca Miron Cozma sau Cristiana Anghel s-au pus pe înjurat ambasadori, denunţând amestecul în treburile interne, acompaniaţi în mod surprinzător de fostul preşedinte Băsescu. Am văzut, în fine, o Opoziţie ruptă de realitate, măcinată de războaie interne, singura ei preocupare reală părând a fi eliminarea reciprocă înainte de împărţirea candidaturilor. În fine, am văzut o armată tot mai groasă de ziarişti apărând fără jenă cauza borfașilor. Am mai văzut un guvern foarte ocupat să taxeze bacşişul, să jumulească SRL-uri, dar complet indiferent la recuperarea prejudiciilor din marile dosare de corupţie, cum bine observa un bun amic.
Există, pe scurt, o Românie care luptă pentru viitorul ei şi alta în plină luptă împotriva propriului popor, cum zice CTP. Aici nu mai prea e loc de nuanţe. Fiecare alege în ce tabără vrea să se plaseze. Mai încolo decantăm, vedem cu ce ne alegem, cine învinge. Cele două Românii s-au angajat astăzi într-un război total, fără prizonieri şi, din păcate, cu ceva victime colaterale, de o parte şi de alta. E nevoie de mult calm, tenacitate şi sânge rece pentru a rezista. Am mai spus-o: ceilalţi, din cealaltă Românie, nu obosesc niciodată.
P.S.: De remarcat dispariţia Comisiei Europene din dezbaterile despre derapajele antidemocratice ale autorităţilor române. De câteva luni, Bruxellesul nu mai dă nici un mesaj pentru politicienii români, cu excepţia momentelor formale: prezentarea rapoartelor MCV şi a prognozelor economice.