În plin tsunami anticorupţie, în România există demnitari care nu se tem să primească în continuare şpăgi de zeci de mii de euro, ziua în amiaza mare. Doar în ultimele săptămâni, un funcţionar şi un consilier din primăria lui Sorin Oprescu şi un procuror de la Parchetul Bucureşti au fost prinşi de DNA cu mita între dinţi, chiar în timpul actului.
Oare ce-i face pe aceşti oameni să nu se oprească? E lăcomia atât de puternică încât le şterge orice urmă de precauţie? Sau au o genă aparte, una care nouă, oamenilor obişnuiţi, ne lipseşte?
M-au fascinat întotdeauna consecvenţa şi lejeritatea cu care minte premierul României, Victor Ponta. Omul e un fenomen. Ultimele ţinte au fost jurnaliştii străini, căci pe români deja i-a epuizat: britanicii de la The Guardian, cărora Victor Ponta le-a spus că el nu susţine iniţiativele parlamentare de schimbare a Codului Penal, iniţiative propuse chiar de partidul pe care tot el îl conduce; şi francezii de la L’Express, cărora Victor Ponta le-a explicat că în guvernul său nu au existat miniştri acuzaţi de acte de corupţie făptuite în timpul mandatului.
Sunt minciuni grosiere, uşor de demontat (a făcut-o Liviu Iolu, în doar 500 de cuvinte, aici), şi cu toate astea, premierul României le-a emis fără nici o frică. Nu în privat, acolo unde ar fi putut scăpa neprins, ci în două dintre cele mai citite publicaţii europene.
Există o teorie neurosocială bine documentată care susţine că hormonul numit oxitocină inhibă senzaţia de frică socială. Şi chiar studii minuţios efectuate care arată că acţiunea excesivă a acestei molecule în organism stimulează şi facilitează minciuna atunci când aceasta serveşte intereselor grupului din care face parte mincinosul. Chiar dacă acea minciună produce rău persoanelor aflate în afara grupului.
Să deţină Victor Ponta o variantă aparte a genei care creşte receptivitatea organismului la oxitocină? Nu putem şti şi nu vom şti asta niciodată, dar dacă, în viitor, o astfel de variantă va fi descoperită, ea ar putea fi numită gena Ponta.
Însă dincolo de particularităţile fiziologice ale lui Victor Ponta, sigur este că toate minciunile premierului României sunt banalizate chiar de grupul în folosul căruia Victor Ponta minte. În realitate, Ponta nu este exponentul cel mai important al tupeului amoral şi al fraudei intelectuale, ci doar o fantoşă aflată, temporar, în fruntea unui grup unit chiar de aceste atribute.
Principala preocupare a acestui grup astăzi, în România, este să banalizeze defectele comportamentale determinate de gena Ponta. Atunci când furi din banul public de nenumărate ori, atunci când minciuna devine o normalitate şi tupeul o virtute, atunci toate aceste comportamente devin banale, fapte pentru care nimeni nu trebuie să se ruşineze. Ponta minte tot mai gros şi pentru că experienţa l-a învăţat că repercusiunile acestor minciuni sunt nesemnificative.
Ce contează că şi-a plagiat doctoratul?
Ce contează că a promis cel mai cinstit guvern din istorie şi a sfârşit, în trei ani, prin a ne da guvernul cu cei mai mulţi miniştri acuzaţi de corupţie din istorie?
Ce contează că a pierdut categoric alegerile prezidenţiale în urmă cu doar jumătate de an, iar acum îşi motivează legitimitatea în fruntea guvernului prin alegerile parlamentare din urmă cu trei ani?
Ce contează că nu a construit autostrăzi şi nici spitale noi, deşi le-a promis pe toate?
Oricât de mult, de gros, de abracadabrant ar minţi, Victor Ponta rămâne de neclintit în fruntea guvernului României.
Poate că Victor Ponta este susţinut la putere de anumite instituţii mai mult sau mai puţin secrete. Dar principalul stâlp al puterii sale este mult mai vizibil şi mai numeros.
Sunt toţi acei oameni în al căror ADN se găseşte gena Ponta. Toţi acei oameni care mint şi fură fără frică atunci când aceasta serveşte intereselor grupului din care fac parte.
Îi cunoaşteţi: mulţi dintre ei sunt parlamentarii voştri, primarii voştri, directorii voştri. De altfel, gena Ponta nu este o raritate în specia umană, fiind destul de frecventă şi la alte popoare. Dar în timp ce anumite societăţi o identifică ca anormală, imorală şi o tratează ca atare, în societăţi ca a noastră asta nu se întâmplă. Încă.
Însă esenţial în această perioadă, în care spaţiul public românesc este asaltat de deţinătorii genei Ponta, este să nu uităm că cei normali suntem noi, nu ei.
