Brexit-ul – eveniment istoric de mare impact asupra Europei – va fi un proces de lungă durată, cu multe necunoscute interne în Marea Britanie, dar decizia poporului britanic va genera o serie de efecte politice imediate în ţările membre UE şi asupra comportamentului Bruxelles-ului. Pentru UE, ieşirea Marii Britanii înseamnă un trouble-maker mai puţin, dar marea întrebare este cum se va comporta Comisia Europeană de aici încolo în raport cu statele membre? Vom avea o Comisie mai puternică sau mai slabă? Va merge UE mai departe spre mai multă integrare sau spre mai puţină?
Dacă Bruxelles-ul va decide să lase statelor membre mai multă suveranitate tocmai pentru a nu încuraja alte mişcări turbionare (deja în Franţa şi Olanda sunt voci care cer referendum), România nu va avea decât de pierdut. S-a dovedit în toţi aceşti ani că România, la fel ca alte ţări din Est, riscă să ajungă rapid neguvernabilă dacă UE închide ochii în aplicarea regulilor comunitare. Cvasifalimentul Greciei este elocvent. Dacă, în schimb, Bruxelles-ul va merge hotărât spre mai multă integrare, continuând politica cedării treptate de suveranitate pentru a realiza în final idealul Statelor Unite ale Europei, atunci România va avea de câştigat. În cazul României, este vital ca mecanismele de control fiscal sau de tip MCV pe justiţie să fie păstrate şi chiar întărite pentru a evita riscul unor derapaje politice grave.
Dar un prim efect pe care îl vedem deja în alte ţări occidentale va fi încurajarea discursului naţionalist de tip izolaţionist: să redăm Franţa francezilor, Olanda olandezilor sau Germania germanilor. Cea mai mare spaimă acum este că precedentul britanic va împinge şi alte ţări să forţeze ieşirea din UE. Chiar dacă aceste lozinci eurosceptice au ca fundal tema imigraţiei, ţări că România, Bulgaria, nu mai vorbim de Ungaria lui Orban care contestă în mod deschis setul de valori europene, nu vor fi scutite de inflamarea naţionalismului. Efectul de contaminare este inevitabil cu toate că noi nu avem de gestionat o criză a imigranţilor şi nici problemele aferente.
Partidele naţionaliste sau populiste vor prinde şi mai mult curaj în relaţia cu Bruxelles-ul şi vor pretinde, în măsura în care vor ajunge la putere, mai multă autonomie a ţărilor lor în interiorul UE. Putem să ne imaginăm că PSD-ul domnului Dragnea şi vocile latent antioccidentale din acest partid – şi nu numai – vor exploata la greu modelul „eliberării“ Marii Britanii de sub jugul UE. Acest precedent va încuraja fără discuţie Rusia lui Putin să investească şi mai mult în mişcările naţionaliste, autohtoniste, tradiţionaliste, ortodoxiste şi în demonizarea Bruxelles-ului. Cum spunea însuşi ministrul de externe britanic, Putin este de acum mai optimist. Vom asista la o adevărată ofensivă a Moscovei de aici încolo asupra Europei de Est? Vom vedea.
Apoi, vom avea o Germanie şi o Franţă şi mai importante în interiorul UE, fără a se mai lovi de contraponderea Angliei, unul din cei mai puternici aliaţi ai Statelor Unite în Europa. Or, din perspectiva relaţiilor cu Rusia, de pildă, Germania şi Franţa sunt mai flexibile în relaţiile cu Moscova şi gata oricând să încheie o bună afacere cu Putin. Din punct de vedere geostrategic şi al politicii externe, ieşirea Marii Britanii din UE s-ar putea să nu fie cea mai bună veste pentru România.
În mod cert, vor exista o serie de efecte juridice, economice şi diplomatice, dar acestea sunt greu de măsurat acum, cât timp încă nu ştim ce vor face Scoţia şi Irlanda. Trebuie văzut mai întâi cine iese din UE. Dar orice s-ar întâmpla în final, ţările cu imigraţie masivă ca România vor privi cu nelinişte acest precedent nefericit şi se vor teme că şi alte state occidentale s-ar putea închide. Un alt efect nedorit ar putea fi, deci, accelerarea imigraţiei în ţările occidentale pe fondul temerii că UE s-ar putea destrăma în următorii ani şi că libertatea de mişcare ar putea deveni în curând un vis, ca acum un deceniu.
Din fericire, România nu are în acest moment o mişcare politică anti-UE, iar până în acest moment, reacţiile politicienilor – indiferent de culoarea lor politică – s-au păstrat pe direcţia pro-europeană. Aceasta este o veste bună, dar nu înseamnă că precedentul Marii Britanii nu va coagula un discurs antieuropean ceva mai articulat. Interesul României este să rămână cu orice preţ şi pe termen lung într-o Uniune Europeană mai puternică, nu slăbită de tendinţe izolaţioniste, care ar însemna sfârşitul unui vis.
